Zăpada artificială dăunează planetei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salvarea staţiunilor montane şi luxul de a schia în Dubai nu justifică impactul negativ asupra climei Încălzirea globală determină schimbări importante şi în viaţa staţiunilor

Salvarea staţiunilor montane şi luxul de a schia în Dubai nu justifică impactul negativ asupra climei

Încălzirea globală determină schimbări importante şi în viaţa staţiunilor montane din Alpi, renumite pentru schi şi alte sporturi de iarnă. Dar, stratul de zăpadă de 30 cm, capabil să reziste cel puţin 100 de zile pe an, e din ce în ce mai rar. Zăpada artificială este o soluţie, dar studiile ştiinţifice spun că acest lux are consecinţe dramatice asupra mediului.

Tot mai multe staţiuni vestite de schi din Alpi se dotează cu tunuri de zăpadă artificială. O creştere a temperaturii medii anuale de numai un grad Celsius poate şterge de pe harta turistică 100 din cele 600 de staţiuni montane din Alpi.

Din această cauză, zăpada artificială este utilizată în prezent pe 30% din pârtii. În Austria, acest procent este 50%, iar în sudul Tirolului s-a ajuns deja la 58%", a precizat Christian Rixe, specialist la Institutul Naţional de Cercetări asupra zăpezii şi avalanşelor din Davos, Elveţia. În ciuda aparenţelor, viitorul staţiunilor din Alpi nu este deloc sumbru. Din cauza căldurilor insuportabile din verile ce vor veni în următorii 20-30 de ani, oamenii vor prefera oricum refugiul răcoros al staţiunilor montane.

Costuri ridicate şi consum de energie

Lipsa zăpezii naturale a speriat, iniţial, operatorii de turism din zonele alpine şi, fără să analizeze prea mult efectul asupra mediului, majoritatea au optat pentru zăpada artificială. De ce este însă această zăpadă dăunătoare mediului? În primul rând trebuie spus că, spre deosebire de zăpada naturală, cea artificială nu formează fulgi, ci cristale, ceea ce o face mult mai densă şi mai fermă. Ea este mai rezistentă la topire şi mai adecvată slalomului.

Dar pentru obţinerea zăpezii artificiale sunt utilizate tunurile de zăpadă care consumă foarte multă apă şi energie. Deci primele consecinţe majore asupra mediului sunt legate de consumul enorm de energie electrică. Pentru a se putea calcula rentabilitatea folosirii zăpezii artificiale, în perspectivă, ar trebui cunoscută evoluţia temperaturilor, ceea ce în condiţiile unei afectări de proporţii a climei planetare, cum este procesul încălzirii globale, nu este posibil.

Schimbarea evoluţiei plantelor

Utilizarea zăpezii artificiale influenţează mediul şi într-un alt fel. Topirea întârziată cu două-trei săptămâni a zăpezii artificiale schimbă circuitul apei în natură şi modifică nivelul apelor de adâncime. Circulând prin alte zone, apele subterane antrenează mai multe minerale şi când apele ajung să aibă concentraţie prea mare de minerale şi nutrienţi, ele vor determina dezvoltarea predilectă a acelor specii de plante care au necesităţi nutritive mai mari.

Prin urmare, pentru că spală solul mai insistent decât în mod normal, zăpada artificială influenţează ecosistemele, avantajând anumite specii în dauna altora. Această influenţă, aparent minoră, provoacă pe termen lung o mulţime de schimbări care pot duce până la dispariţia păşunilor sau uscarea pomilor fructiferi, avertizează specialiştii.

Schi sub cupola stadioanelor

Dar, în ciuda potenţialului pericol, zăpada artificială este din ce în ce mai utilizată. Şi nu doar în staţiunile montane, unde se practică sporturi de iarnă. Stadioanele acoperite, de tip "dom", prevăzute să asigure cele mai bune condiţii oricărui sport, indiferent de condiţiile climatice locale, devin o modă pentru ţările care îşi pot permite costurile exorbitante pe care le presupun. În Dubai, a fost inaugurat, în 2005, un astfel de dom, unde se poate practica schiul pe pârtii lungi de 400 m.

Cantitatea totală de zăpadă artificială care le acoperă este de 6.000 tone. Clasat pe locul trei în lume ca mărime, acest dom va fi depăşit de cel care se va inaugura, până la sfârşitul lui 2008, în capitala Emiratelor Arabe. "Dubai Sunny Mountain Sky Dome" va fi unic în lume, prin complexitatea ofertei de agrement, dar şi prin faptul că este conceput cu autogenerare energetică.

Sezon prelungit la Clăbucet

Din 2002, zăpada artificială îşi arată beneficiile şi în turismul montan din România. La Predeal funcţionează patru tunuri de zăpadă, tip "Snowgun Matermar M 90", de producţie italiană. Datorită zăpezii artificiale, sezonul de schi pe pârtiile de la Clăbucet se prelungeşte până la sfârşitul lunii aprilie, ceea ce pentru turişti este o ofertă extraordinară.

Sondajele de opinie de la noi, ca şi cele din străinătate, pun în lumină faptul că, de dragul schiului, oamenii vor veni la munte chiar şi în cazul în care doar zăpada artificială le-ar mai putea dărui bucuria practicării acestui sport. Cei mai mulţi, însă, au menţionat că "sporturile de iarnă nu au farmec în absenţa decorului hibernal, pentru că zăpada acoperă doar pârtiile, iar în jur se văd pământul şi iarba".

Un paradis artificial

Sub cupola de la "Dubai Sunny Mountain Sky Dome" se va face schi, pe o pârtie ce străpunge o creastă muntoasă artificială, şi pe care o şi înconjoară. Decorul hibernal va fi completat de un pod de gheaţă, bazine acvatice, unul cu urşi polari, altul cu pinguini, un patinoar, un hotel de lux, un mall, restaurante, magazine de cafea. Pentru a se urca în vârful muntelui va funcţiona un lift. Iar pentru amatorii de patinaj va exista un patinoar artificial.

Nu vor lipsi nici cabanele unde, după ce vor îngheţa pe pârtii şi pe patinoar, oamenii se vor putea încălzi şi reconforta. Întreaga ambianţă este concepută astfel încât iubitorii de zăpadă şi de sporturi de iarnă, indiferent de vârstă, să se declare satisfăcuţi. Destinat deopotrivă turismului, cât şi antrenamentelor şi competiţiilor sportive, noul dome-stadion din Dubai aprinde imaginaţia.

Zăpadă "la comandă"

Plăcerea de a avea zăpadă "la comandă" se dovedeşte irezistibilă pentru mulţi oameni şi în cele mai variate circumstanţe. Un motiv important pentru care oamenii utilizează tunurile de zăpadă, este specificul climatic. Astfel, cei care trăiesc în zone unde nu ninge sau în care vremea s-a schimbat şi iernile şi-au pierdut podoaba de nea, recursul la serviciile unui tun de zăpadă este cel mai bun remediu. Alţii, mai excentrici, pot să-şi facă propria pârtie de schi, pe un deal, lângă casă. Doar pentru a petrece un Crăciun tradiţional, mulţi îşi doresc sincer plăcerea de a pulveriza pe stradă zăpadă artificială, pe care apoi să-şi plimbe copiii cu săniuţa. Niciunii însă nu iau în calcul efectul asupra încălzirii globale sau asupra pânzei de apă freatice.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite