Vremea a luat-o razna pe tot globul
0Sute de morţi în inundaţiile din India şi Coreea de Nord
Secretomanie la Phenian
O tragedie de proporţii a avut loc şi în Coreea de Nord, unde inundaţiile recente s-au soldat, potrivit unor surse oficiale, cu peste 550 de morţi şi cel puţin 290 de dispăruţi. Pierderile au fost atât de grave încât până şi presa oficială de la Phenian nu a putut să le oculteze. Din cauza secretomaniei care funcţionează în această ţară, bilanţul pierderilor a suferit însă mari ajustări. Potrivit cifrelor date publicităţii de un cotidian nipon, Coreea de Nord s-ar afla în pragul unei noi catastrofe umanitare. Astfel, sursa citată avansează un număr de 10.000 de morţi, 7.000 de locuinţe distruse, mii de hectare de culturi distruse şi un număr încă nederminat de dispăruţi.
În Europa ard pădurile
În timp ce inundaţiile afectează Extremul Orient, în Europa, din cauza căldurii excesive şi a secetei, ard mii de hectare de păduri. Cele mai afectate ţări sunt Spania şi Portugalia, numai în nordul acesteia din urmă patru incendii de proporţii fiind scăpate ieri de sub control. Portugalia este în alertă maximă de miercurea trecută, iar institutul Meteo Portugal a anunţat că în zilele următoare se aşteaptă temperaturi de peste 40 de grade. Duminică, în multe locuri, mercurul termometrelor a urcat dincolo de 42 de grade Celsius.