Voturi cu taxa inversa

"Chiar daca lucrurile merg mai bine, guvernul nu trebuie sa se relaxeze", avertiza, la inceputul acestui an, Michael Deppler, directorul pentru Europa al FMI. La doua luni dupa aceea, reprezentantul

"Chiar daca lucrurile merg mai bine, guvernul nu trebuie sa se relaxeze", avertiza, la inceputul acestui an, Michael Deppler, directorul pentru Europa al FMI. La doua luni dupa aceea, reprezentantul Fondului la Bucuresti, Graeme Justice, intarea spusele colegului sau, afirmand ca guvernul nu are de ales, cele 24.000 de concedieri anuntate in sectorul de stat fiind inevitabile. "Daca guvernul nu foloseste acest moment, poate pierde tot ce a realizat pana acum", puncta Justice, in primavara acestui an. De atunci, echipa FMI a mai venit de cateva ori la Bucuresti pentru a masura indicatorii pe care, cu litera de lege, i-a lasat spre ajustare cabinetului Adrian Nastase: politica salariala in sectorul de stat, pierderile din domeniul energetic si disciplina financiara. De fiecare data, guvernantii escamotau lipsa de consecventa in restructurarea economiei cu unicul atu pe care-l aveau la indemana: stabilizarea macroeconomica. Inflatia a scazut, avem cea mai mare crestere economica din regiune, deficitul bugetar e sub control, sustineau autoritatile in fata scepticilor FMI. Desi, doar cu doua luni in urma, FMI sublinia inca o data ca nu-i loc pentru autosatisfactie, acordul stand-by era prelungit si completat cu noi semne ale indulgentei. Factorul politic (sa nu uitam ca SUA au un cuvant greu de spus in deciziile FMI), combinat cu lobby-ul guvernantilor, i-a facut pe expertii Fondului mai flexibili la "realitatile economiei romanesti". Increzator ca va reusi performanta de a duce la capat un acord cu FMI, guvernul Nastase si-a continuat politica de peticire a economiei. Societatile cu pierderi au ramas la locul lor, Autoritatea pentru Privatizare primind sarcina ca, pana la venirea investitorului salvator, sa le plateasca factura la energie. Marii datornici au fost dati in fapt pe Internet, dar, cu toate acestea, prea putin au simtit cutitul Fiscului la os. Subventiile au continuat sa functioneze asemeni unor perfuzii, alimentand conturile marilor bolnavi, iar lantul slabiciunilor a ramas la fel de sudat, chiar daca, pe ici, pe colo, a disparut cate o veriga. Insusi ministrul Finantelor recunostea, recent, ca, in anumite zone miniere, la 1.000 de lei productie, subventia este de 8000 de lei. Sub presiunea dezechilibrelor din economie, tabloul succeselor macro s-a spart, iar de sub presul cresterii economice gunoiul a iesit la suprafata: deficitul de cont curent a crescut cu aproape 50 la suta fata de aceeasi perioada a anului trecut, din cauza saltului spectaculos al importurilor. Negociatorul-sef al FMI, Neven Mates, a parasit Bucurestiul declarand ca acest fapt inseamna o "majorare a riscurilor pentru o economie de tipul celei romanesti". De ce se teme FMI ? Pe scurt, de reintoarcerea economiei in cercul vicios de care cu greu, si cu pretul unor mari sacrificii, a reusit sa se desprinda in ultimii doi ani. Chiar daca s-a aratat cu degetul spre creditul neguvernamental (a carui dinamica spectaculoasa cere, intr-adevar, prudenta), cuiul problemei ramane in economia reala, la utilitatile publice, care continua sa intretina dezechilibrele in sistem. Desi acum se recurge la masura cresterii dobanzilor, trebuie spus ca exuberanta creditului neguvernamental nu ar fi alimentat importurile daca cererea ar fi fost satisfacuta din productia interna. Era firesc ca, privata de credite ani de zile, economia si indeosebi populatia sa regaseasca increderea in acest instrument. Si la fel de firesc era ca o economie in crestere sa antreneze creditul ca mecanism de finantare. Nefiresc este insa faptul ca guvernul a trait cu iluzia ca va putea reduce inflatia fara sa lase din brate societatile cu pierderi. Nefiresc este ca sute si mii de miliarde sunt alocate de la buget, intretinandu-se iluzia ca o societate care nu mai are piata poate supravietui, consumand fara sa plateasca. Intr-un cuvant, ramasa de caruta politicii monetare, economia romaneasca "s-a aruncat" intr-un consum neproductiv, ce ne poate impinge inapoi in vremea deficitelor inflationiste. Or, aceasta este si temerea cea mare a FMI: ca febra alegerilor va alimenta deficitul de cont curent, care are toate sansele ca creasca anul viitor la circa 6 la suta din PIB. In conditiile in care guvernul solicita si un deficit bugetar mai mare, acest fapt ar provoca o supraincalzire a economiei, incapabila sa-si satisfaca fara importuri propriile nevoi. Nu este de mirare ca, venind in fata echipei FMI cu aceleasi slabiciuni, nu s-a ajuns la nici o intelegere. "Sunt cele mai dure negocieri din ultimii ani", recunostea, sambata, ministrul Finantelor, Mihai Tanasescu. Pentru guvern, miza acestui acord este extrem de mare atat in plan intern, cat si extern. Gratie intelegerii cu FMI, guvernul va putea subventiona in continuare pretul gazelor tocmai la populatie, ceea ce va fi un bun indulcitor pentru electorat. Daca FMI va accepta si cresterea deficitului bugetar la 3,7 la suta din PIB in 2004, atunci cabinetul Nastase castiga inca o carte importanta in lupta electorala. Si, nu in ultimul rand, guvernul isi va putea umfla muschii si in fata comunitatii internationale: un OK de la FMI si un acord dus pana la capat ar cantari ceva in ochii forurilor europene, care vor discuta, in toamna, acordarea statutului de economie de piata functionala. Un statut ce va fi platit scump, inclusiv de electoratul caruia guvernul incearca sa-i ia ochii cu subventii si ajutoare. "Marinimia" guvernului nu este altceva decat o amenda pentru populatie, un fel de voturi cu taxa inversa.