Vosganian pune tunurile pe Va Tech

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul economiei, Varujan Vosganian, a declarat că va trimite în următoarea săptămână un control la Porţile de Fier I pentru a vedea cum a retehnologizat firma Va Tech hidrocentrala,

Ministrul economiei, Varujan Vosganian, a declarat că va trimite în următoarea săptămână un control la Porţile de Fier I pentru a vedea cum a retehnologizat firma Va Tech hidrocentrala, după ce un nou accident de muncă a avut loc pe 18 februarie. Proiectul de retehnologizare a hidrocentralei a fost acordat prin încredinţare directă, în 1997, de actualul premier Călin Popescu Tăriceanu, ministru al industriilor la vremea respectivă, firmei elveţiene Sulzer Hydro, devenită Va Tech. Contractul avea o valoare de 150 milioane de dolari, dar valoarea decontată de statul român a depăşit 200 milioane de dolari. În timpul mandatului lui Dan Ioan Popescu, Va Tech a câştigat şi un contract de retehnologizare a Porţilor de Fier II. Contractul pentru PF I expiră în martie 2007, iar pentru PF II, în 2011. Hidroelectrica a pornit acţiune în instanţă împotriva Va Tech, solicitând despăgubiri de 14 milioane de franci elveţieni, primul termen de depunere a întâmpinării de către Va Tech fiind stabilit la 9 februarie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite