Voluntari răzeşi pentru scientologi
0Reporterii "Adevărul" au "negociat" cu misionarii "bisericii lui Tom Cruise" un post de voluntar pentru proiecte sociale sccientologice Trimişii bisericii scientologice încearcă să-i
Reporterii "Adevărul" au "negociat" cu misionarii "bisericii lui Tom Cruise" un post de voluntar pentru proiecte sociale sccientologice
Trimişii bisericii scientologice încearcă să-i convingă pe ieşeni să participe la "cea mai mare forţă independentă de acordare a ajutorului de pe pământ".
Un cort mare, galben a răsărit de mai bine de două săptămâni într-un loc viran din plin centrul Iaşiului. Locuitorii urbei sunt ademeniţi cu un mesaj misterios ce stă scris cu galben pe fond negru pe o pancartă fixată la intrare: "Ceva se poate face în legătură cu aceasta".
Pereţii interiori ai cortului sunt acoperiţi aproape în întregime cu afişe în care se face referire la personalităţi care au legătură cu mişcarea scientologică sau în care sunt prezentate probleme ale vieţii de zi cu zi, precum şi metode prin care scientologii pretind că acestea pot fi rezolvate.
21 de lei pentru salvarea căsniciei
"Do you speak English?", este întrebarea cu care te întâmpină una dintre cele patru gazde ale cortului. Dacă ştii măcar puţină engleză, poţi purta o conversaţie interesantă, deoarece interlocutorul, voluntar al bisericii, se dovedeşte un bun comunicator. Ne spune, printre altele, că este originar din Kazahstan şi că are colegi din toate colţurile lumii.
Abil, scientologul abordează teme diferite până când ajunge să te descoasă despre viaţa personală. Îl interesează dacă ai o problemă majoră care te nemulţumeşte. Până la acest punct, discuţia este plăcută, însă, odată ce ţi-ai spus păsul, discursul voluntarului capătă un ton insistent.
Spre exemplu, dacă destăinui probleme legate de mariaj îţi prezintă soluţia care te costă numai 9 lei şi se găseşte tot în cort: o broşura cu titlul "Căsnicia". Dacă ai cumpărat broşura, afli că gestul nu e suficient. Cu insistenţă, interlocutorul îţi mai recomandă şi un curs pe care poţi să-l urmezi contra sumei de 12 lei.
Voluntari, nu adepţi
Scopul declarat al prezenţei scientologilor la Iaşi este de a recruta voluntari într-o grupare pe care oficialii acestora o numesc "cea mai mare forţă independentă de acordare a ajutorului de pe pământ".
Practic, un voluntar care acceptă să adere învaţă, pe baza unui "Manual de Scientologie", cum să-i sprijine pe semeni: elevi cu probleme la şcoală sau din cauza consumului de droguri, persoane cu traume psihice, cupluri pe cale de a se destrăma, persoane aflate în conflict. Oficialul bisericii accentuează că turneul lor nu îşi propune să recruteze noi adepţi, ci are strict o latură civică.
"Ca şi Biserica Ortodoxă Română ori aproape fiecare biserică din lume, Biserica Scientologică are un departament care lucrează la rezolvarea problemelor sociale. Este efortul fiecărei religii majore pe pământ de a ajuta oamenii şi de a-i face să fie puţin mai buni decât sunt", a precizat Diana Stahl, purtătorul de cuvânt al
Turneului European al Voluntarilor Umanitari. Unul dintre curioşii care au intrat în cort crede că acţiunile scientologilor sunt benefice.
"N-aş putea spune că în cort se face propagandă religioasă. Mesajul transmis de ei este de bun-simţ, logic şi cred că, într-adevăr, oamenii ar fi mai buni dacă ar urma astfel de îndemnuri", ne-a spus Cătălin Topală, student.
Tom Cruise este Tom Cruise, John Travolta este John Travolta. Ei nu au nimic de-a face cu cortul nostru galben şi cu Iaşi.
Diana Stahl,
purtătorul de cuvânt al Turneului European al Voluntarilor Umanitari
Tom Cruise propovăduitorul
Biserica Scientologică a fost fondată la Los Angeles, în anul 1954, de către scriitorul de ficţiune Ron Hubbard. Scientologii cred că pentru om problema este omul însuşi şi că, prin urmare, ar trebui "eliberat" prin tehnologie ("Tech") de imperfecţiunile, dependenţele şi slăbiciunile sale.
Biserica Scientologică susţine că are peste 10 milioane de adepţi în întreaga lume şi este prezentă şi în România. Celebrităţi ca Tom Cruise (foto) sau John Travolta sunt doar câteva dintre cele care propovăduiesc acest cult.
Imaginile acestor vedete sunt folosite pentru a câştiga adepţi, dar şi bani din marketingul scientologic. Cu toate acestea, trimişii "bisericii" încearcă să-i ţină pe interlocutori cu picioarele pe pământ atunci când numele vedetelor deturnează atenţia de la scopurile propuse: voluntariat, adeziune sau cumpărare de soluţii scientologice.
"Tom Cruise este Tom Cruise, John Travolta este John Travolta. Ei nu au nimic de-a face cu cortul nostru galben şi cu Iaşi", ne declara Diana Stahl, purtătorul de cuvânt al Turneului European al Voluntarilor Umanitari.