Voiculescu împrumută mai ceva ca o bancă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, şi-a plasat peste trei milioane de dolari din averea proprie în împrumuturi acordate în nume personal unor persoane fizice sau juridice.

Preşedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, şi-a plasat peste trei milioane de dolari din averea proprie în împrumuturi acordate în nume personal unor persoane fizice sau juridice.
otrivit declaraţiei de avere completate la sfârşitul anului trecut, senatorul Voiculescu a împrumutat o singură persoană fizică cu nu mai puţin de 2,264 milioane de dolari. Alte aproape 900.000 USD s-au dus către diferite alte persoane juridice şi fizice, pe care Voiculescu nu le precizează. În declaraţia de avere din mai 2005, liderul PC a fost mai precis şi a arătat că, la acel moment, acordase împrumuturi de 725.000 USD lui Mihai Lazăr şi 535.000 USD lui Sorin Pantiş. Acesta din urmă a fost ministru al comunicaţiilor în perioada controversatei privatizări a RomTelecom. Voiculescu a continuat să dea bani cu împrumut ajungând ca, în circa şase luni, să tripleze valoarea sumelor acordate în nume personal.
În plus, în declaraţia de avere din decembrie 2005 apar şi două creanţe pe care Voiculescu trebuie să le încaseze, în valoare totală de aproape 900.000 USD. Interesant este că, deşi are de primit, din împrumuturi şi creanţe, peste 4,1 milioane USD, Voiculescu este dator la CC Maritime Ltd cu aproape cinci milioane de dolari. Dintre demnitarii cu averi considerabile, unul dintre foarte puţinii care şi-a plasat averea în împrumuturi acordate în nume personal este colegul de partid al lui Voiculescu, George Copos. Acesta a acordat împrumuturi de opt milioane de lei noi, adică aproape 2,7 milioane USD. Din ultima declaraţie de avere completată de liderul PC, Dan Voiculescu, se mai poate observa că acesta a donat 4.000 de metri pătraţi de pădure, situată la Corbeanca, lui Egeto Ester, o persoană necunoscută publicului. Valoarea donaţiei este estimată la ridicola sumă de 31.700 lei noi, adică circa doi euro pentru un metru pătrat de pădure într-una dintre cele mai scumpe zone rezidenţiale din jurul Capitalei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite