Vlad, Pleşiţă, Enoiu, Priboi sau despre justiţia Securităţii

Securitatea nu mai există. Există doar o mână de inte­lectuali socotiţi cam suspecţi din cauza radicalismului cu care încearcă să nu uite trecutul totalitar.

Justiţia românească derulează pelicule cu politicieni veroşi, cu magnaţi ai tunurilor grandioase, cu şefi îmbuibaţi ai clanurilor mafiote. Aceştia iau prim-planul. Criminalii sunt îndeobşte de drept comun şi ţin capul de afiş al ştirilor TV de după-amiază. Violatorii sunt transferaţi la OTV sau pe la publicaţiile maidaneze.

Justiţia este contemporană sieşi, are doar prezent, evită strategic imersiunile în trecut şi nu are proiecte de viitor. Nu am ştiinţă despre niciun torţionar comunist care să fi stârnit curiozitatea justiţiei. I-am privit mai deunăzi pe moşnegii-dinamită ai Revoluţiei, Stănculescu şi Chiţac, împinşi spre zdup ca să iasă de acolo pe motive de sănătate şubredă.

Am tot aşteptat să vină vorba şi despre gen. Iulian Vlad, şeful Securităţii de atunci. Avea să fie mereu trecut cu vederea, deşi, lăsând de o parte contribuţia lui încă neelucidată la încâlcita noastră Revoluţie, Iulian Vlad a condus, totuşi, Securitatea în anii de însângerat apus ai dictaturii lui Ceauşescu.

De ce i se iartă lui Iulian Vlad ororile pe care le-a condus în mod direct? De ce nu i se clatină un fir de păr, în timp ce toţi omologii săi din ţările ex-comuniste au fost storşi de informaţii şi pedepsiţi?

Securitatea nu mai există. Există doar o mână de intelectuali socotiţi cam suspecţi datorită radicalismului cu care încearcă să nu uite trecutul totalitar.

Iulian Vlad a intrat în gaură de şarpe, ştie multe şi, e singura explicaţie logică, resursele sale de şantaj îl fac infailibil. Alt criminal odios: gen. Nicolae Pleşiţă, fost şef al Securităţii între 1980 şi 1984. E acoperit din răsputeri de gen. Dan Voinea. Dl Pleşiţă a fost acuzat de terorism şi de alte crime împotriva umanităţii. A ucis şi a fost complice la omoruri bestiale.

A detonat bombe şi a ordonat executarea unor disidenţi (de pildă, a lui Emil Georgescu de la „Europa Liberă”). Anchetat încă din ianuarie 1990, dl Pleşiţă îşi trăieşte bătrâneţile de uncheş hâtru, undeva, pe la ţară. Un alt bunic fericit al tinereţilor noastre: col. Gheorghe Enoiu, „Măcelarul de la Interne”, intrat în legendă prin complexitatea şi rafinamentul torturilor aplicate opozanţilor regimului comunist.

A ucis şi el. Cu probe. Cu nume. Cu dovezi. În fine, ­pour la bonne bouche: Ristea Priboi. Un spion de omenie. A monitorizat „Europa Liberă” în ultima perioadă a comunismului. Şi atunci s-a murit în condiţii de care Securitatea nu putea fi străină.

Vârât în afaceri dubioase după decembrie ’89, fostul satrap al spionajului ceauşist a scăpat basma curată. Justiţia l-a cocoloşit. Ar fi fost prin Dubai sau Viena. Acum se plimbă cu nepotul de mână pe aleile din Cotroceni, intonând imnul secret al justiţiei securiştilor.