Viteza pe sosele, amendata cu milioane de euro, fara licitatie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In cateva luni, Bucurestiul si principalele orase ale tarii vor fi intesate de aparate radar montate pe stalpi. In spatele acestei masuri luate de primarii, cu acordul Politiei Rutiere, se afla o

In cateva luni, Bucurestiul si principalele orase ale tarii vor fi intesate de aparate radar montate pe stalpi. In spatele acestei masuri luate de primarii, cu acordul Politiei Rutiere, se afla o afacere de sute de milioane de euro a unor firme straine. Organizata fara licitatie, intelegerea cu pricina a fost intermediata de o organizatie nonguvernamentala numita IRSA Romania. Asa a luat nastere proiectul "ProsiguR", asupra caruia vor avea monopol doar trei societati care isi vor imparti, practic, caimacul din principalele orase ale tarii. Proiectul prezentat ca fiind cel mai bun in materie de siguranta rutiera va fi finantat exclusiv din fonduri private. Firmele alese sunt Gatso (Olanda), Robot (Germania) si UTI (Romania). Cele trei firme au fost selectate de organizatia nonguvernamentala IRSA Romania, fara a se face o licitatie in acest sens. "Nu sunt bani publici si, drept urmare, facem selectia in functie de performanta in materie de siguranta rutiera", sustin cei de la IRSA. In acest context, cele trei firme si-au dat acordul pentru a aduce si monta echipament de ultima ora pentru sistemul de supraveghere radar in conditiile in care au de castigat cel putin dublu din aceasta afacere. Mecanismul de returnare a banilor este unul ingenios: investitia se va plati din amenzi. Numai ca valoarea amenzilor a fost calculata in asa fel incat sa aduca un profit de treizeci de ori mai mare in trei ani. Numai in Bucuresti, de exemplu, este "proiectat" un beneficiu de peste 60 milioane de euro pe an, in conditiile in care investitia este de doar 6,5 milioane de euro. Cei care au conceput acest sistem de plata sunt olandezii de la Academia Internationala de Siguranta Rutiera (IRSA), cu sediul la Amsterdam. IRSA Romania, infiintata anul trecut, a solicitat deja acordul primariilor din Bucuresti si Timisoara pentru amplasarea radarelor.
"Inginerie" cu profit
Cei de la IRSA Romania au calculat valoarea amenzii la doar 7 euro in planul prezentat Primariei Capitalei. Venitul preconizat pentru Bucuresti este de peste 60 milioane de euro pe an, bani care ar trebui sa intre in contul primariei. Din acestia, circa 15 la suta revin IRSA Romania, care va plati si costurile instalarii. "Spilul" acestei afaceri este insa ca amenzile radar sunt de cel putin 600.000 lei (60 lei noi), iar jumatate din valoarea amenzii poate fi platita in 48 de ore. Suma minima este clar mai mare decat cei 7 euro calculati de IRSA. Ba, mai mult, din calculele Brigazii de Politie Rutiera reiese ca zilnic sunt amendati circa 240 de soferi pentru depasirea vitezei si 30 pentru trecerea pe culoarea rosie a semaforului. In acest caz, calculele Politiei le contrazic pe cele ale IRSA care sustine ca cele 60 milioane de euro se pot strange in conditiile in care fiecare aparat radar inregistreaza zilnic 240 de depasiri de viteza. La 132 de camere cat urmeaza a fi instalate in Capitala, venitul ar fi, intr-adevar, de peste 60 de milioane. Dar asta inseamna sa fie amendati peste 30.000 de soferi zilnic! Chiar daca nu se va intampla asa, IRSA si firmele implicate isi vor lua oricum banii pentru ca au o cota fixa din acest venit, iar cea care va pierde este primaria. Fata de acest aspect, Dana Voicu, director al IRSA Romania ne-a declarat: "Media internationala este de 800 de amenzi la fiecare camera radar. Deci, in Romania, noi am calculat un nivel mediu. Noi am elaborat acest proiect doar pentru siguranta traficului si pentru reducerea numarului de accidente si nu vrem sa facem o afacere din acest lucru".
Stalpi olandezi cu sistem antifurt
Cei de la IRSA sustin ca au gasit si metoda prin care pot contracara furtul sau deteriorarea aparatelor radar. Acestea ar urma sa fie amplasate pe stalpi speciali, adusi din Olanda. Stalpii sunt dotati cu sistem antifurt. La orice incercare de "subtilizare" a aparaturii este anuntat cel mai apropiat agent de politie. In plus, intreaga aparatura este asigurata in cazul in care cineva vrea sa o deterioreze. Aparatele functioneaza dupa urmatorul sistem: vor fotografia numarul masinilor care depasesc viteza sau trec pe rosu, imaginea este transmisa la un centru de comanda de la Politia Rutiera. Apoi, este verificat propietarul masinii, iar amenda corespunzatoare ii este trimisa acasa prin posta rapida.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite