Viteza excesivă a provocat tragedia de la Valencia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

s-ar fi produs din cauza "vitezei excesive", ce a atras după sine "ruperea unei roţi". "Cutia neagră a garniturii de metrou a fost găsită, iar agenţii analizează datele, în special pe cele

s-ar fi produs din cauza "vitezei excesive", ce a atras după sine "ruperea unei roţi". "Cutia neagră a garniturii de metrou a fost găsită, iar agenţii analizează datele, în special pe cele referitoare la viteza cu care se deplasa metroul", a declarat Jose Ramon Garcia Anton, reprezentant al guvernului regional, citat de AFP. Nu a fost vorba despre o ciocnire de trenuri. Pompierii sosiţi la faţa locului au declarat că două din cele patru vagoane ale trenului de metrou au fost afectate. Accidentul s-a produs în momentul în care primul vagon a deraiat, iar celelalte au venit peste el. Majoritatea persoanelor care şi-au pierdut viaţa călătoreau în primul vagon. "Infrastructura liniilor ferate, a roţilor şi a traverselor nu au fost avariate în zona deraierii", a declarat Luis Felipe Martinez, subprefectul provinciei Valencia. Serviciile de securitate au avut nevoie de 50 de minute pentru evacuarea tuturor răniţilor din staţia Jesus. Cele 41 de cadavre au fost transportate la Institutul Medico-Legal din Valencia, unde rudele victimelor au fost primite în cea mai mare discreţie. Procedurile de identificare a victimelor sunt în curs de desfăşurare; până ieri nu se afişase nicio listă oficială.

Niciun român pe lista morţilor sau a răniţilor
"Pe lista celor 40 de persoane identificate dintre cele 41 care şi-au pierdut viaţa în accidentul de metrou din Valencia nu figurează niciun cetăţean român", a declarat consulul general al României la Barcelona, Angelo Florian. "Potrivit datelor, de această dată neoficiale, pentru că listele încă nu au fost făcute publice, din cei 41 de decedaţi, 40 au fost identificaţi în cursul nopţii de luni, iar în urma convorbirii cu Comandamentul pentru Siguranţă Civilă din oraşul Valencia, pe lista celor 40 de persoane identificate nu apare niciun cetăţean român", a declarat Angelo Florian. "La fel, pe listele confidenţiale ale celor cinci spitale din Valencia, unde au fost îngrijiţi răniţii, nu a fost înregistrat niciun cetăţean român", a adăugat consulul general Angelo Florian.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite