VIDEO Viorel Isticioaia-Budura, director general În cadrul Serviciului Diplomatic Al UE: Ce şanse are Europa în competiţia cu China şi cu India

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ascensiunea fulminantă a noilor puteri economice asiatice obligă Uniunea Europeană să găsească rapid răspunsuri.

Viorel Isticioaia-Budura este diplomatul român cu cel mai înalt rang în „Ministerul de Externe" al Uniunii Europene. Sub conducerea sa se află departamentul care se ocupă de relaţiile UE cu ţările din zona asiatică şi din Pacific, incluzând Japonia, dar şi marile puteri emergente, China şi India. Viitorul economic al Europei depinde şi de modul în care îşi va defini strategia în raport cu aceşti giganţi asiatici. Viorel Isticioaia-Budura, 59 de ani, a fost, timp de opt ani, ambasador al României în China. Licenţiat în limba şi literatura chineză chiar la o universitate din China, sinolog, şi-a pus acum expertiza şi experienţa deloc de neglijat a relaţiilor româno-chineze în slujba intereselor Uniunii Europene. 

Ovidiu Nahoi, Ion M. Ioniţă

Ovidiu Nahoi

Ovidiu Nahoi: Domnule ambasador, sunteţi un specialist în ceea ce se numeşte China, iar China este totuşi pe buzele tuturor privind ascensiunea sa fulminantă ca putere globală. Vorbiţi chineză, cunoaşteţi foarte bine ce se întâmplă acolo. Cât de interesată este China de a juca un rol, de pildă, în Europa, de a deveni China o putere în Europa? Cum se vede Uniunea Europeană din China?

Viorel Isticioaia-Budura: Ei văd un rol absolut important al Uniunii Europene. Nu numai pentru că Uniunea reprezintă un ansamblul de state, ci mai ales, prin valorile, prin principiile pe care China, chiar dacă nu le îmbrăţişează în mod, aş spune automat - noi avem, după cum bine ştiţi, cerinţele noastre în materie de guvernare democratică, viaţă parlamentară multipartidică, respectarea drepturilor omului, ş.a.m.d - le acceptă. Dar modul în care China le poate îmbrăţişa şi aplica efectiv este încă, în continuare, un subiect de controversă, de dezbatere şi uneori chiar de discuţii directe între partenerii europeni şi chinezi. Dar, revenind, concepţia chineză despre lume plasează pe un loc important Uniunea Europeană. Este realitatea modului în care China, ca o putere emergentă, în primul rând, pe plan economic, aşteaptă să intre într-un parteneriat efectiv de substanţă, nu doar declarativ. El a fost declarat în 2005, ceea ce înseamnă ceva pentru modul în care conceptual s-a dorit o relaţie solidă, vizibilă, cu impact global, cu Uniunea Europeană.

Ion M. Ioniţă: Ce înseamnă asta, în afară de importul de produse chinezeşti? Pentru că, noi vedem în relaţia cu China doar produsele chinezeşti care au inundat pieţele.

E adevărat. Aici dumneavoastră vedeţi relaţia de interdependenţă care deja s-a creat. La ora asta, vin în Uniunea Europeană 24% din exporturile chineze, 15% din cele japoneze şi 14% din ţările Asiei de Sud-Est. Uniunea Europeană este un recipient de exporturi, este o piaţă extrem de importantă. Dar, în egală măsură, investiţiile europene pe ansamblu asiatic au ajuns deja la 200 de miliarde de euro, în timp ce investiţiile din Asia de Sud-Est în Europa sunt de 50 de miliarde. China s-a trezit într-o ipostază nouă, pe care nu neapărat o aştepta. O dorea, poate, dar nu o aştepta pe un orizont de timp atât de scurt.

O.N.: Au mers mai repede decât se aşteptau chiar ei înşişi?

S-au trezit puşi pe treapta de sus a Campionatului economic mondial, dintr-odată, după Olimpiada din 2008. China se trezeşte, cu atât mai mult împinsă în sus, invitată să-şi asume responsabilităţi globale în planul reformelor, de exemplu, din instituţiile financiare internaţionale, în planul asistenţei pentru dezvoltare. China a fost întotdeauna un recipient, un beneficiar al asistenţei pentru dezvoltare din Uniunea Europeană, din statele membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare.

I.M.I.: Cum vede China România acum? Sau măcar o vede?

Da. Aş spune că, într-un fel, rămânem în mod definitoriu un prieten loial şi constant al Chinei şi o spun cu o mare doză de sentimentalism. Vă rog să-mi permiteţi asta, nu numai pentru că un diplomat are un creier lucid, dar are şi suflet. Suntem printre puţinele state, le numărăm pe degete, care au avut o relaţie constantă cu China, trecând peste valurile, urcuşurile şi coborâşurile dezvoltării internaţionale de-a lungul decadelor. În acest sens aş spune că la chinezi există şi o memorie instituţională, instituţional-politică, dacă vreţi.

O.N.. Iertaţi-mă, această memorie se va păstra? Pentru că se spune că suntem în pragul unei schimbări de generaţii la Beijing.

Mulţi dintre responsabilii politici chinezi sunt oameni care au pornit la drum în anii '70 şi '80 având primele contacte cu străinătatea în România. Sunt oameni care au venit la Bucureşti, s-au uitat în jur şi România pentru ei atunci reprezenta Vestul, lumea la care aveau acces, şi au învăţat câte ceva despre lumea internaţională. După cum bine ştiţi, România avea un anume statut regional şi o anume politică externă activă. Pentru China era o fereastră deschisă către lume. Deci mulţi dintre oamenii care la ora aceasta au 50, 60 de ani şi urcă către poziţii de decizie în sistemul politic şi administrativ central chinez au pornit la drum în decadele în care România era un partener preferat şi care oferea nişte cursuri libere de învăţat diplomaţie, relaţii economice externe.

I.M.I.: Deci încă mai avem oportunităţi timp de câţiva ani, spuneaţi.

Eu cred că cel puţin încă un deceniu şi jumătate, generaţiile chineze care vor fi în poziţii de decizie la centru şi în provinciile importante din China vor şti ce înseamnă România.

O.N.: Există o rivalitate euro-chineză pe anumite spaţii mondiale? De exemplu, Africa. Cum vedeţi această ciocnire globală pe teritoriul Africii care se spune că va fi viitoarea zonă de dezvoltare a lumii?

Foarte probabil că va fi zona de dezvoltare cu un potenţial absolut, dar aş spune că ea face parte din ceea ce eu consider, la ora aceasta, ca fiind reconsiderările, reanalizele de abordare, de strategie şi ale Uniunii Europene şi ale Chinei. În ce sens? Sigur că fluxul evenimentelor în actualitate arată cât de mult e Europa obligată din nou să se concentreze asupra Africii şi să intervină acolo, în sens pozitiv. În egală măsură, însă, China a fost invitată şi ea să se asocieze evoluţiilor din Africa, în efortul depăşirii subdezvoltării, eradicării sărăciei, punerii în valoare a resurselor naturale. În această privinţă China a urmat, într-un fel, Uniunea Europeană. Ce a făcut China? A identificat o dată în plus potenţialul de actualitate. Şi asta a făcut-o sigur, în ceea ce este absolut tradiţional pentru orice mare economie emergentă, căutând pieţe, resurse naturale şi, bineînţeles, legături politice importante.

"La ora asta, vin în Uniunea Europeană 24% din exporturile chineze, 15% din cele japoneze şi 14% din ţările Asiei de Sud-Est. Uniunea Europeană este un recipient de exporturi, este o piaţă extrem de importantă. ''

Povestea economică a ucenicului vrăjitor

Investiţia de management pentru tehnologie europeană din ultimii 30 de ani, din anii '80 până acum, către China a produs rezultate efective. Avem acelaşi ucenic vrăjitor în ipostaza Japoniei, a Coreei, a Taiwanului, dacă vreţi, Singapore. Pentru că toată lumea a învăţat de la cineva. Indiferent că a învăţat de la Marea Britanie, de la revoluţiile industriale de-a lungul epocilor, toată lumea a învăţat de la cineva. Sigur că şi China a fost un ucenic un pic mai robust prin ceea ce a produs ca efect global. Dar nu s-a întâmplat la fel cu Coreea de Sud, deşi şi ea a devenit un protagonist la nivel global.

Pot să vă spun că la ora asta colegii se felicită pentru faptul că au reuşit să încheie un acord de liber schimb între Uniunea Europeană şi Coreea de Sud, perfectat anul trecut, care intră în vigoare de la mijlocul acestui an, şi toată lumea aşteaptă cu nerăbdare să vadă care va fi efectul. Este un fel de actualizare a modului cum trebuie să ne conectăm economic cu protagoniştii importanţi ai economiei globale, respectiv din Asia.

„Asistăm la impactul geopolitic al cutremurului din Japonia"

O.N.: Domnule ambasador, una e să reprezinţi o ţară şi alta este să reprezinţi un concern de 27 de state membre. Cum a fost trecerea aceasta de la statutul de diplomat al României la statutul de director general al Serviciului Diplomatic European, membru în boardul care decide politicile europene la nivel global?

După anii îndelungaţi, peste 30 de ani, în serviciul diplomatic român, am constatat cum, prin această numire, a fost  recunoscută expertiza românească într-o zonă de interes prioritar pentru Uniunea Europeană. Mai ales că aici e vorba mai mult decât reprezentare, aş spune. În continuare, statele membre îşi păstrează propriile misiuni, propriile servicii naţionale de diplomaţie şi ambasadorii în teritoriu. Ceea ce încercăm noi să facem, după crearea serviciului de acţiune este o concentrare, o armonizare pe un minim consens, dar real, substanţial, în politicile pe care Uniunea Europeană le dezvoltă în relaţiile cu statele din Asia şi Pacific, în aşa fel încât să ofere oportunităţi pentru relaţiile bilaterale.

I.M.I.: Care sunt statele care intră în aria de competenţă a direcţiei pe care o conduceţi?

Cuprinde o arie extrem de substanţială începând de la partea de nord-est a regiunii pe care o numim Asia, de la China, Mongolia, Peninsula Coreeană, Japonia, până spre Sud, la India, Pakistan şi statele-insule din Oceanul Pacific, inclusiv Australia şi Noua Zeelandă.

O.N.: Există trei piloni în această vastă arie geografică, care ies în evidenţă prin rolul pe care-l joacă în politica globală: China, India şi Japonia. Cum influenţează, efectele cutremurului care a devastat Japonia interesele Uniunii Europene?

Este foarte probabil să asistăm la un impact mai larg, geopolitic şi geoeconomic al evoluţiilor din Japonia. Dar ele nu sunt generate numai de evenimentul dramatic al cutremurului în sine, ci sunt, de fapt, înscrise într-o suită de consecinţe a evoluţiilor globale, poate consecutive încheierii Războiului Rece, în deceniul trecut, anii '90, dar mai ales intensificate de crizele economico-financiare de după 1997 în Asia, şi, apoi, în 2008-2009, la nivel global. Deci Japonia, care a fost o putere economică şi încă este, este confruntată acum cu o problemă care poate să aibă impact economic, în restructurarea industriilor sale, şi confruntarea cu efectele demografice. Multe dintre ţările dezvoltate sunt confruntate cu tendinţa de îmbătrânire a populaţiei. Pentru japonezi asta înseamnă nevoia de a importa forţă de muncă sau de a externaliza anumite industrii care cer o cantitate mare de forţă de muncă. Deci, cutremurul n-a făcut decât să pună în evidenţă probleme cu care economia, structura economiei japoneze deja se confruntau. Economic, restructurările sunt cunoscute în regiune, transferurile de anumite sectoare industriale au avut loc, cum ar fi industria navală. În anii '60 a fost condusă de Japonia, a trecut pe urmă în Coreea de Sud, acum China este cea care a preluat vârful industriei navale. Acum, este valabil şi pentru alte industrii.

Relaţie de substanţă cu toată Asia

I.M.I.: Cum se poziţionează Uniunea Europeană şi care credeţi că va fi viitorul Uniunii Europene prinsă între aceste două blocuri economice extraordinare, Statele Unite pe de o parte, şi China şi India, pe de altă parte?

Cred că aici se vede opţiunea pe care deja Uniunea Europeană a formulat-o, dezvoltând o relaţie strategică pe termen lung cu zona asiatică, o zonă cu un dinamism economic absolut vizibil şi, în perspectivă, şi cu un dinamism politic din ce în ce mai accentuat.

O.N.: Şi cu o capacitate de a-şi proiecta interesele, din ce în ce mai mare.

Vă spuneam adineauri de interesul şi de aşteptările Chinei faţă de Uniunea Europeană, dorind o relaţie mai apropiată. Şi avem ambele părţi de lucrat în această privinţă. Aşteptările sunt de ambele părţi de genul acesta. Dar ar trebui să adaug aşteptările Chinei şi aşteptările altor state, inclusiv ale unor grupări regionale, Asociaţia Statelor din Asia de Sud-Est, aş pomeni şi de Japonia şi pe dimensiunea economică în special. Interesul trezit în zona noastră faţă de Asia este în egală măsură vizibil şi dincolo de Atlantic, sau dacă vreţi, pe partea cealaltă, dincolo de Pacific, în Statele Unite. A fost foarte vizibil, numărul de demnitari americani care au vizitat statele Asiei, după ani în care Statele Unite au fost blocate în anumite părţi ale lumii şi oarecum au neglijat zona Asiei. Aţi văzut cât de mult doamna Hillary Clinton, secretarul de stat care a promovat o politică activă.

I.M.I.: Ce face Europa în acest context?

Continuăm efortul care deja a fost declanşat anul trecut, după octombrie, când a avut loc summitul, între Europa, statele ASEAN, şi partenerii strategici. În ce sens? Ca să arătăm cât de mult încercăm să concretizăm această strategie de intrare a Europei într-o relaţie de substanţă cu toată Asia, ceea ce vă arată într-un fel care este desenul nostru global al concepţiei de lucru. Şi când spun nostru înseamnă în numele tuturor statelor membre, cu petele de culoare şi contribuţiile fiecăruia pentru a indica priorităţi. Va continua această - aş spune - acoperire a zonei printr-o plasă, o reţea de înţelegeri economice şi politice care să consolideze şi să deschidă oportunităţi pentru statele membre. Înseamnă acordurile de liber schimb şi acordurile care se negociază cu aceste state.

Ce ar însemna un acord de schimb cu China, chiar dacă aceasta e o perspectivă îndepărtată?

A fost recent o dezbatere cu membrii Parlamentului European, cu direcţiile de specialitate din Comisia Europeană pe negocierile în curs cu India şi reprezentantul direcţiei care negociază a spus: „Este cel mai mare, cel mai important prim impact pe care-l negociem la ora aceasta. Ar putea fi depăşit numai de unul probabil cu SUA şi cu China.

"Încercăm să concretizăm această strategie de intrare a Europei într-o relaţie de substanţă cu toată Asia.''

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite