Vinuri premiate cu aur, la genul feminin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aurelia Vişinescu, coproprietarul Domeniilor Săhăteni, este una dintre puţinele femei care au reuşit să se impună pe piaţa producătorilor de vinuri premium. Oenolog a ajuns din întâmplare, iar pentru a deţine o cramă proprie a avut nevoie de multă muncă şi de curaj.

După cum singură mărturiseşte, meseria de oenolog este unul dintre puţinele lucruri spre care a călăuzit-o întâmplarea.

Proaspăt absolventă a Academiei de Ştiinţe Agronomice, Aurelia Vişinescu a dorit să facă horticultură, să cultive flori, dar a ales viţa-de-vie şi fabricarea vinului. I s-a părut mai interesant pentru că oferă mai multe provocări şi consideră că a făcut alegerea perfectă, chiar dacă la mijloc a fost doar o întâmplare.

„Marea mea şansă a fost că după facultate am început să lucrez imediat la Vinexport Trading Company, cel mai mare exportator de vinuri din România în anii ‘90. M-am dus la concurs şi am reuşit. Până la urmă m-au angajat, deşi la început vroiau bărbaţi“, îşi aminteşte Vişinescu.

În această perioadă s-a specializat în Australia şi în Africa de Sud, ţări care fac parte din „lumea nouă“, denumite astfel pentru a le deosebi de cele cu tradiţie în industria vinului, precum Franţa, Spania şi Italia. „Crescută“ în spiritul de oenologie al „lumii noi“ a încercat adaptarea celor învăţate peste ocean la vinificarea soiurilor autohtone.

Pe piaţă, la momentul acela, se producea numai Fetească Neagră demidulce si dulce, iar un sortiment sec era considerat o îndrăzneală din partea unui vinificator.

Investiţie în vie şi cramă de 2,6 milioane de euro

A dorit însă să aibă cramă şi vie proprie pentru a produce vinuri de calitate. În 2004, când, împreună cu Steve Cacenco, om de afaceri canadian şi în acelaşi timp văr prin alianţă, au cumpărat fostul sediu de fermă viticolă şi crama veche din Săhăteni, Aurelia Vişinescu era deja un nume cunoscut în lumea vinului. Reuşise să învingă mentalităţile cu privire la şansele unei femei de a se impune în domeniu.

Afacerea de la Săhăteni a necesitat mult curaj şi investiţii importante. Pentru plantarea a 25 de hectare de vie şi construirea unei crame noi a trebuit să cheltuiască 2,6 milioane de euro. O parte din ei, mai precis 1,5 milioane de euro, i-a obţinut prin programul Sapard, restul constituind aportul celor doi acţionari.

Aurelia Vişinescu spune că-şi doreşte să fie identificată cu Domeniile Săhăteni, mai ales că tot ce a făcut acolo, cu bune şi rele, îi aparţine până la ultimul şurub.

În prezent, la Săhăteni, sunt plantate 70 de hectare de vie din soiuri precum Merlot, Pinot Noir, Fetească Neagră, Cabernet-Sauvignon, din cele pentru vinuri roşii, şi Sauvigon Blanc, Fetească Albă, Riesling sau Tămâioasă, din cele albe.

Soiurile autohtone asigură autenticitatea

În continuare va miza pe soiurile autohtone, precum Feteasca Neagră, Feteasca Albă şi Tămâioasa Românească, considerând că autenticitatea reprezintă viitorul viticulturii.

Producţia este structurată pe trei branduri, Domeniile Săhăteni şi Divin, destinate segmentului de supermarketuri, în timp ce Divin Reserva – produs exclusiv pe baza soiurilor locale - este destinat numai segmentului HoReCa.

„În plus, producem şi vinuri exclusiviste, aşa cum am făcut recent cu vinurile Castelului Bran“, explică oenologul Cramelor Săhăteni. La întrebarea dacă va încerca să reediteze succesul înregistrat cu Feteasca Neagră, Aurelia Vişinescu a evitat un răspuns tranşant, promiţând în schimb o surpriză pentru iubitorii acestui soi românesc. De altfel, soiurile pe care le preferă sunt Pinot Noir şi Feteasca Neagră, care i-au şi adus cele mai multe medalii de aur.

Carte de vizită

Vârsta - 39 de ani,căsătorită.
1993 - Facultatea de Horticultură, specializare în Oenologie şi Viticultură.

Experienţă profesională:
1996 - vinificaţie la KWV - Africa de Sud, asistent al oenologului-şef.
1997 - specializare Australia: vinificaţie, marketing.
1998-2006 - Halewood România Vinuri SRL.
din 2006 - director general, coproprietar Domeniile Săhăteni.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite