Vilele de protocol, în atenţia Parchetului
0Centrul de Resurse Juridice şi Institutul de Politici Publice au sesizat, luni, procurorul general al României, Laura Kovesi, cu privire la posibile fapte de abuz în serviciu, ca urmare a unui
Centrul de Resurse Juridice şi Institutul de Politici Publice au sesizat, luni, procurorul general al României, Laura Kovesi, cu privire la posibile fapte de abuz în serviciu, ca urmare a unui răspuns primit de la Secretariatul General al Guvernului şi RAAPPS.
Cele două organizaţii consideră că SGG şi RAAPPS au dezinformat opinia publică în momentul în care, la cererea CRJ şi IPP, au transmis o listă cu 13 foşti sau actuali demnitari care ocupă case de protocol. "Noi am mai identificat încă 5 astfel de cazuri, însă se pare că sunt mult mai multe", au precizat oficialii CRJ şi IPP. Cei 5 demnitari, pe care cele două organizaţii neguvernamentale consideră că RAAPPS i-a uitat de pe lista "deconspirării", sunt preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, fostul consilier prezidenţial Dan Iosif (aflat în proces cu RAAPPS, întrucât refuză să elibereze casa de protocol n.r.), Petre Roman, precum şi deputaţii PSD Mircea Geoană şi Vasile Dâncu.
Ghid anticorupţie
Ieri, Institutul de Politici Publice şi Centrul de Resurse Juridice au lansat trei manuale de promovare a integrităţii. "Instrumente de monitorizare a instituţiilor anticorupţie", "Instrumente de monitorizare a achiziţiilor publice" şi "Ghid privind procedurile de sesizare" reprezintă un set de instrumente de monitorizare a instituţiilor anticorupţie care, prin metodologiile propuse, au rolul de a ajuta cetăţenii să devină mai activi în lupta anticorupţie. Modul de derulare a achiziţiilor publice poate fi contestat la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, care poate dispune chiar şi anularea unor licitaţii, iar reprezentanţii CRJ s-au declarat mulţumiţi de faptul că s-au desecretizat contractele de achiziţii publice.