Vila mătuşii Tamara, controlată de procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ridicat mare interes în apartamentele percheziţionate în imobilul din strada Zambaccian, nu au mai fost la mare căutare de această dată, conform avocatului Aurel Ciobanu, care a asistat la

ridicat mare interes în apartamentele percheziţionate în imobilul din strada Zambaccian, nu au mai fost la mare căutare de această dată, conform avocatului Aurel Ciobanu, care a asistat la percheziţia de ieri. În jurul prânzului, un bărbat a ieşit din clădire, însă nu a dorit să facă niciun fel de declaraţii, spunând sec că a fost să ducă un buchet de flori unei domnişoare. O vecină, care a dorit să rămână anonimă, a adus ceai fierbinte jurnaliştilor, spunându-le că ştie de la cei care au amenajat vila că aceasta aparţine lui Adrian Năstase, "dar e trecută pe alt nume". Percheziţia s-a încheiat în jurul orei 14.30, însă întocmirea procesului-verbal a cam încins spiritele, conform unor surse care au participat la percheziţie. De altfel, şi Aurel Ciobanu a catalogat această percheziţie ca fiind ilegală, procesul-verbal fiind total diferit faţă de ceea ce s-a filmat. El a precizat că obiectele chinezeşti au reprezentat 1% din ce s-a filmat, iar echipa de anchetatori a scotocit până şi prin sertare. "Nu au justificat de ce se uită la colecţiile de artă, de ce se uită la haine", a mai spus Ciobanu. Întrebat care este legătura între preşedintele Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase, şi Paul Opriş, avocatul, a spus că "probabil anchetatorii încearcă să construiască probe". De altfel, Aurel Ciobanu a reclamat faptul că a transmis de câteva zile procurorilor rugămintea de a veni să deschidă seiful sigilat în apartamentul din strada Zambaccian al avocatei Marieta Anastasescu, însă aceştia nu au mai dat niciun semn. Au plecat cu cheile şi au spus că o să vină ei să-l deschidă, a mai spus Ciobanu.
Echipa de anchetatori a ieşit din imobilul de pe Christian Tell în jurul orei 17.00, refuzând să facă vreun comentariu. Ca şi la percheziţiile din Zambaccian, procurorii nu au ridicat niciun obiect. Percheziţiile se fac în cadrul anchetei penale din dosarul "Zambaccian" în care procurorii au început urmărirea penală pe numele lui Adrian Năstase pentru luare de mită şi obţinere de foloase necuvenite.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite