Victima unui accident de circulatie - invinuita penal, alaturi de autorul faptei
0Se pare ca doar mortul a scapat de mania procurorilor
Pecingina Adrian, victima unui accident de circulatie in urma caruia a suferit leziuni ce au necesitat aproape 150 de zile de ingrijiri medicale, este cercetat penal si urmeaza sa fie trimis in judecata alaturi de autorul faptei penale, Corfar Stefan. Aceasta absurditate juridica este instrumentata de procurorul Marius Fulga de la Parchetul de pe langa Tribunalul Valcea. Pe scurt, filmul accidentului este urmatorul: pe data de 10 ianuarie 2002, pe raza orasului Calimanesti, intr-o curba deosebit de periculoasa, un Mercedes Benz - condus de Corfar Stefan - a intrat pe contrasens, lovind un autoturism "Dacia Break", condus de Pecingina Adrian si in care se mai aflau inca doua persoane. Una dintre ele a murit, iar soferul si cealalta persoana au suferit vatamari corporale, fiind transportati la spital. Fiind vorba de un deces si de leziuni grave, s-a intocmit un dosar penal instrumentat, initial, de Politia Calimanesti si, ulterior, de Politia judetului Valcea. Ceea ce parea a fi un dosar foarte simplu s-a dovedit in cele din urma deosebit de complicat, ca urmare a masinatiunilor unor anchetatori. Corfar Stefan si-a recunoscut vinovatia atat in scris, cat si verbal, in prezenta mai multor martori. El a declarat la politie ca "nu a adaptat viteza la conditiile meteo-rutiere, fapt ce a facut sa piarda controlul volanului intr-o curba deosebit de periculoasa la dreapta, ajungand pe contrasens, acolo unde a intrat in coliziune cu autoturismul Dacia Break, care circula regulamentar din sens opus". Vinovatia lui Corfar Stefan mai rezulta si din alte acte, precum: raportul de expertiza tehnica dispus in cauza de IPJ Valcea, declaratiile martorilor oculari, procesul-verbal intocmit de Inspectoratul Teritorial de Munca Valcea, adresa Politiei Rutiere catre societatea de asigurare etc. In timpul anchetei, Corfar Stefan si-a schimbat declaratiile, atitudine ce a coincis cu aparitia unei noi expertize, care nu a mai putut stabili anumite elemente pur tehnice, absolut obligatorii, cum ar fi viteza de circulatie, parametrii referitori la depasirea axului drumului s.a.m.d. In cele din urma, politia a trimis dosarul Parchetului Valcea, care - in pofida evidentelor mai sus-mentionate - a mai dispus o expertiza, masura de care a fost instiintat doar autorul accidentului, Corfar Stefan, astfel incat victimele nu au putut beneficia de un expert-consultant, concluzia fiind de data aceasta... culpa comuna, vinovati fiind si Corfar Stefan, si victima Pecingina Adrian. Mai lipsea putin si vinovat ar fi fost mortul. Contactata telefonic, dna Maria Nemoianu, prim-procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Valcea, pe care am intrebat-o doar impotriva cui s-a inceput urmarirea penala (acest gen de informatii fiind oferit presei aproape zilnic de catre Parchetul General), ne-a declarat, initial, ca nu ne poate oferi date despre dosar, intrucat procurorul nu s-a pronuntat inca asupra cauzei, dupa care ne-a spus ca, pana pe data de 20 decembrie a.c., persoanele vinovate vor fi trimise in judecata. Cu alte cuvinte, jocurile sunt deja facute.