Viaţa şi opera lui Adrian Năstase

Fostul premier şi-a dezvăluit feţele mai puţin cunoscute în cartea autobiografică „Adrian Năstase, de la Karl Marx la Coca-Cola (dialog deschis cu Alin Teodorescu)”, publicată la Editura Nemira, în 2004.

Şi Adrian Năstase, cel căruia i se spunea cândva „El însuşi" sau „Atotputernicul", a fost copil. S-a născut în Colentina Bucureştiului şi a copilărit în Tărtăşeştii Dâmboviţei.

„Ştiu să înjur, ştiu să mă bat"

Şi iată: „În copilărie am avut vreo 20 de stupi. Făceam drumul Tărtăşeşti - Bucureşti trecând prin Codrii Vlăsiei, dimineaţa devreme. Bunicul meu avea destul de mult pământ şi livezi. Uneori mă lua cu el în căruţa cu platforma trasă de o iapă sură, superbă, pe care o chema Cleo. Ţin minte că mergeam prin pădure, culcat pe spate, în fân, şi mă speriam de umbrele copacilor care luau forme deasupra mea - mi se părea mie atunci - înfricoşătoare. Am oroare de cuvinte urâte, de mitocănie. Eu am trăit în Colentina, am trăit lucrurile astea, ştiu să înjur, ştiu să mă bat, am trăit şi printre ţigani. Acolo, în Colentina, unde stăteam eu, am trăit printre ei şi m-am bătut cu ei, m-am înjurat cu ei, nu era o viaţă foarte simplă în cartierul acela".

Primul nud

Au fost apoi anii studenţiei, frumoşi, când a învăţat suedeza, a scris poezii (primiţi acest splendid poem: „Îmi întind mâinile/Prin trunchiul copacilor/Să-mi fac palma căuş/Să le sorb seva adâncă/Şi fructul necopt./Vopsesc frunzele pădurii/În culoarea trupului meu/Şi mă transform în legendă") şi s-a căsătorit întâia dată. Notă autobiografică: „Nu am avut 10 pe linie în Facultatea de Drept. Am avut şi două note de nouă". Apoi, pasiunea pentru tablouri: „Prima lucrare pe care mi-am cumpărat-o a fost  o gravură superbă a lui Iser. O femeie pe o berjeră. Inutil să spun că era vorba de un nud".

„I-am pus Danei Wagner"

A fost şi „flower power" Adrian Năstase: „M-au criticat la facultate într-o şedinţă de partid, am fost dat ca exemplu negativ că am părul mare. Sigur, lucrurile astea par stupide acum. Dar pentru anii aceia...". Cărţile (Camus, Orwell) şi muzica („Sunt un admirator al lui Wagner. Dana ştie şi este disperată. Acum cred că s-a mai învăţat. Prima dată când am invitat-o la mine i-am pus Wagner, era 10 seara. Eu îngânam melodia, iar Dana aţipea din trei în trei minute").

Carieră strălucită

Dar cum, cum a ajuns tânărul acesta, pasionat de Camus şi de Wagner, pe o targă, cu gâtul străpuns de un glonţ? Adrian Năstase a intrat de tânăr în cercurile nomenclaturii comuniste. După un prim mariaj ratat se căsătoreşte în 1985 cu Dana, fiica lui Angelo Miculescu, fost ministru al Agriculturii. Devine un absolvent strălucit de Drept şi Sociologie.

Face carieră: a fost jurist la Institutul de Cercetări Juridice din Bucureşti şi profesor asociat la Academia de Ştiinţe Economice, a fost numit vicepreşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, a ajuns membru al Societăţii Franceze de Drept Internaţional şi director de studii la Institutul Internaţional pentru Drepturile Omului de la Strasbourg. Sunt puţine date despre activitatea lui Adrian Năstase în timpul lui decembrie 1989, însă 1990 îl va prinde ministru de Externe, funcţie pe care şi-a menţinut-o în guvernele Roman şi Stolojan. Adrian Năstase era ministru de Externe la momentul semnării Tratatului cu URSS, la Moscova, în martie 1991. Tratatul nu a fost însă ratificat de Parlament, semnătura lui Năstase a rămas.

Căderea înspre targă

Restul îl ştiţi: prim-ministru între 2000 şi 2004, „Mai bine să îmi numere ouăle", „Umblă unii cu corupţia în gură" şi noaptea de decembrie când i s-a spus „Adriane, nici nu ştii, cât de mic începi să fii!".

Din decembrie 2004, trecând prin scandalurile „Mătuşa Tamara", "Trofeul Calităţii" şi „Zambaccian II", Adrian Năstase a continuat să cadă înspre targa pe care aţi văzut-o pe micile dumneavoastră ecrane. Epilogul a fost scris într-o zi de iunie, pe seară, când poliţiştii veniseră să îl ia şi să îl ducă după gratiile de fier: douăzeci şi patru de luni, cu executare. Pe 22 iunie 2012, Adrian Năstase împlineşte 62 de ani.