Viaţa de marinar l-a făcut pe preşedinte să ignore boala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Structura psihologică pe care o are preşedintele Traian Băsescu a dus la întârzierea implicării medicilor în tratarea problemelor sale de sănătate, sunt de părere psihoterapeuţii. Traian

Structura psihologică pe care o are preşedintele Traian Băsescu a dus la întârzierea implicării medicilor în tratarea problemelor sale de sănătate, sunt de părere psihoterapeuţii.
Traian Băsescu are o imagine de luptător şi este foarte posibil ca pe această structură să fi minimalizat afecţiunea de care suferea. "Este structura colerică sangvină şi are ca matrice psihologică această predispoziţie de a minimaliza părţile de handicap, părţile negative. Nu dă importanţă bolii, o depăşeşte, pe modelul
O să treacă de la sine
. Nu este mai puţin adevărat însă că minimalizarea aceasta îl pune în nişte situaţii delicate, când alături de traumă, de durere, se adaugă şi starea de anxietate, care este un cumul al ignorării celorlalte momente", ne-a declarat dr. Augustin Cambosie, psiholog şi preşedinte al Federaţiei Române de Psihoterapie. Această atitudine de minimizare a problemelor se formează în timp, iar meseria pe care a avut-o Traian Băsescu până să devină preşedinte a consolidat modul în care reacţionează faţă de problemele medicale. "Această atitudine are două componente. Pe de-o parte este vorba de o matrice structurală, în sensul că s-a născut cu această activitate nervoasă superioară, cu această matrice temperamentală. Născându-se cu această matrice, a avut tendinţa de a avea un anumit gen de atitudine vizavi de situaţiile care apar în viaţă. Direcţia pe care a avut-o în viaţă nu a făcut decât să structureze această atitudine şi să o facă singura modalitate de reacţie. Viaţa pe mare i-a întărit rezistenţa la durere şi la factori stresanţi în general", ne-a mai spus dr. Cambosie. Acesta mai spune că Traian Băsescu, pe eşichierul politic românesc, dovedeşte comparativ cu ceilalţi parteneri, mult mai mult echilibru. "Echilibrul nu vine din ştiinţa politică, ci este natural, vine din structura sa şi, probabil, că acest lucru îl face şi charismatic", ne-a mai declarat dr. Augustin Cambosie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite