Veteranii din Irak, atinsi de un sindrom periculos

Ultimul zbor din Irak trebuia sa ajunga spre seara. A avut insa intarziere si s-a facut noapte. Soldatii isi ascund nerabdarea: au asteptat intoarcerea de peste un an; ce mai conteaza acum cateva

Ultimul zbor din Irak trebuia sa ajunga spre seara. A avut insa intarziere si s-a facut noapte. Soldatii isi ascund nerabdarea: au asteptat intoarcerea de peste un an; ce mai conteaza acum cateva ceasuri in plus. Acesta e momentul la care viseaza toti: sa revina din razboi nevatamati. Exista insa si rani invizibile, care au inceput sa ingrijoreze de-a binelea Pentagonul. "Cosmarurile mele sunt atat de intense incat, intr-o noapte, m-am trezit strangand-o de gat pe logodnica mea", se confeseaza locotenentul Julian Goodrum, unul dintre multii veterani din Irak. "Altadata, m-a trezit ea. Devenisem violent, loveam, ma zbateam. De atunci, dorm pe canapea, pana cand voi reusi sa-mi tin cosmarurile sub control".
Ajunsi epave umane in prag de sinucidere
Locotenentul Goodrum a facut ambele razboaie din Irak. Din primul s-a intors erou, cel de-al doilea l-a transformat intr-o epava umana si l-a adus in pragul sinuciderii. El face parte din cei mai bine de 10.000 de militari reintorsi din Irak cu sindromul de Stres Post-Traumatic. Si care au nevoie de ingrijire medicala atenta pentru a trata aceasta boala periculoasa. Sunt oameni traumatizati, condamnati la o stare de panda permanenta, au fobia multimii si continua sa vada in fiecare trecator un posibil terorist. Mijloacele cu care isi duce lupta gherila irakiana - lunetisti, kamikaze, masini-capcana - poarta vina instalarii sindromului la militarii americani.
Consecinte nevazute
Pentru a combate maladia, Pentagonul recurge, in afara tratamentelor conventionale, la unul mai putin obisnuit: jocurile video care refac, in realitatea virtuala, inprejurimile si strazile Fallujei. Cei atinsi de sindrom pot astfel retrai experintele traumatizante ale razboiului, infruntandu-si demonii si exorcizand strigoiul razboiului, sunt de parere medicii terapeuti. Si tot Pentagonul afirma ca se ocupa foarte serios de problema. Fapt dezmintit cu amaraciune de Goodrum si de alti veterani. Dupa ei, e vorba de o adevarata epidemie printre soldatii americani, al carei nume oficialii nici nu indraznesc sa-l pronunte. "Pentru majoritatea oamenilor, in special pentru militari, e mai simplu sa accepte si sa inteleaga o rana fizica decat una psihica", spune Goodrum. El stie de pe acum care vor fi consecintele nevazute ale razboiului, ce vor schimba definitiv destine, mult dupa ce ultimul glont va fi fost tras si ultimul soldat se va fi intors acasa.