Vestul Sălbatic din inima Moldovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În localitatea Vorniceni, din judeţul Botoşani, unde trăiesc peste 5.000 de oameni, aproape că nu există familie în care măcar un membru să nu aibă antecedente penale Furturile şi

În localitatea Vorniceni, din judeţul Botoşani, unde trăiesc peste 5.000 de oameni, aproape că nu există familie în care măcar un membru să nu aibă antecedente penale

Furturile şi tâlhăriile, dar şi crimele şi violurile au devenit aproape o banalitate în localitatea botoşăneană Vorniceni. O spune chiar poliţia. Numai de la începutul acestui an s-au petrecut aici 38 de infracţiuni grave. "În această localitate nu veţi găsi un bărbat care să nu aibă cuţit în buzunar sau prins la centură. Majoritatea sunt oieri, iar cuţitul este un accesoriu nelipsit pentru ei. Cel puţin asta e explicaţia dată atunci când îi luăm la întrebări. Aşa le este felul. Sunt urmaşii răzeşilor lui Ştefan.

Au în sânge spiritul de războinici!", ne-a declarat şeful de post din Vorniceni, Sorin Neculau. Considerată zona cu cea mai mare criminalitate din Moldova, la Vorniceni unul din cinci locuitori a încălcat cel puţin o dată legea. Pentru localnici însă, acesta este chiar un motiv de mândrie şi o dovadă care atestă faptul că gospodăria poate fi apărată oricând, cu orice preţ.

Bărbaţii, îndemnaţi să poarte cuţit

În tot judeţul Botoşani a devenit de notorietate şi faptul că, în Vorniceni, atunci când bărbaţii sau tinerii pleacă de acasă, mamele, soţiile sau bunicii îi strigă din poartă şi îi întreabă dacă şi-au luat cuţitul la ei. ,,Păi noi nu le zicem să îşi ia cuţitul să omoare pe cineva. Să îl aibă la ei, în caz de nevoie, să se apere, să taie o creangă. Nu îi îndemnăm la crime, dar la câte se întâmplă în ziua de azi?! De ce să stau cu frica în sân până ajunge acasă? Aşa ştiu că e în siguranţă", ne-a spus încrezătoare mătuşa Vasilica Ignat din Vorniceni.

La cei 70 de ani, bătrâna ne-a mărturisit că a văzut şi a trecut prin multe în viaţă. Şi-a cărat nepotul plin de sânge din şanţ în plină noapte, s-a trezit cu hambarul gol şi cu păsările furate din curte. Femeia nu mai crede că oamenii sunt buni, iar încercările prin care a trecut au călit-o atât de mult încât privirea ei este mai dură decât a unui bărbat.

"Avem cel puţin două cazuri penale pe săptămână"

Sorin Neculau este şef de post în Vorniceni de un an. Nu crede însă că va rezista foarte mult aici, dar este totuşi optimist. "Avem cel puţin două cazuri penale pe săptămână şi zeci de găinării lunar. Solicitările sunt foarte multe şi abia reuşim să facem faţă. Eu sper că mă vor ajuta şi autorităţile, gardienii, şi că şefii IJP îmi vor mai trimite un om", ne-a declarat Neculau. În Vorniceni, niciun şef de post nu a rezistat însă mai mult de un an.

Urmăriţii internaţional, din Vorniceni

Statisticile Inspectoratului de Poliţie Botoşani arată că, numai în primul semestru al acestui an, s-au înregistrat în Vorniceni 38 de infracţiuni grave. "Nouă dintre infractori sunt minori, iar alţi 10 sunt tineri cu vârste între 18 şi 30 de ani. Este vorba despre vătămări corporale grave, loviri, ultraj, violare de domiciliu, furt, distrugere şi evaziune fiscală. În majoritatea cazurilor, au fost întocmite dosare penale", ne-a declarat subcomisarul Manuela Ieremie, purtător de cuvânt IPJ Botoşani.

Conform aceloraşi statistici ale poliţiei, violenţa în familie se află pe primul loc în topul infracţiunilor din Vorniceni, urmată de violuri şi tâlhării. Toţi cei şapte urmăriţi internaţional din judeţul Botoşani, aflaţi în bazele Inspectoratului General al Poliţiei Române, sunt din Vorniceni. În localitatea cu un număr mare de infracţiuni supravieţuiesc însă, miraculos, de ani buni, lebedele ce poposesc pe lacul de la marginea satului.

Păi noi nu le zicem să îşi ia cuţitul de acasă să omoare pe cineva. Să îl aibă la ei, în caz de nevoie, să se apere, să taie o creangă... Nu îi îndemnăm la crime, dar la câte se întâmplă în ziua de azi?! De ce să stau cu frica în sân până ajunge acasă?
lcalnică din Vorniceni

Aici se face puşcărie în aer liber. Recidivişti, infractori periculoşi se întorc acasă. Sunt persoane imprevizibile care pot oricând să creeze probleme. Mulţi şi-au petrecut mai toată viaţa prin puşcărie şi nu mai au nimic de pierdut.
şeful de post din Vorniceni, Sorin Neculau

"Dacă am putea închide de tot barurile..."

"Alcoolul şi lipsa de educaţie sunt principalele probleme. Crescătorii de cai şi oierii ne creează mereu probleme. Sunt oameni muncitori, dar le place băutura. De aici până la violenţă este doar un pas. Ne-a fost greu până am reuşit să îi convingem pe agenţii economici să respecte hotărârea de Consiliu local care reduce programul cârciumilor din localitate. Acum totul a intrat într-o normalitate şi oamenii parcă s-au mai domolit. Dacă am putea închide de tot barurile, tare bine ar fi, dar...", ne-a declarat primarul din Vorniceni, Ovidiu Corleciuc.

Peste 300 de tineri din această localitate au plecat în ultimii ani la muncă în străinătate. Autorităţile locale speră ca vornicenii să aducă în sat, la întoarcere, pe lângă euro, şi ceva din civilizaţia europenilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite