Vedete şi vedete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am cunoscut destui oameni care şi-ar fi dorit să ştie mai multe despre viaţa personală a unor vedete de pe "sticlă". Le admirau atunci când prezentau ştirile sau când erau invitate într-o

Am cunoscut destui oameni care şi-ar fi dorit să ştie mai multe despre viaţa personală a unor vedete de pe "sticlă". Le admirau atunci când prezentau ştirile sau când erau invitate într-o emisiune de divertisment şi deveniseră curioşi cam ce învârt acestea în viaţa de toate zilele şi, culmea este că exact despre acele VIP-uri care stârnesc interesul publicului în sens pozitiv, pentru că sunt profesioniste până-n măduva oaselor, nu se ştie mare lucru în plan privat. E şi normal! Acestea sunt mult mai preocupate să-şi facă bine meseria decât să se situeze cu orice preţ în topul vedetelor care vând publicaţiile apărând pe prima pagină în ţinute să le zicem sumare.
Iată de ce multă lume ar vrea să afle dacă şi cu cine este măritată frumoasa Amalia Enache de la Pro TV sau dacă şi cu cine este logodită Monica Dascălu de la acelaşi post?! Pe acelaşi principiu, oamenii se mai interesează cum de nu citim prin ziare şi reviste că tânăra Corina Caragea, care este frumoasă, sexoasă şi mai şi prezintă ştiri sportive, nu este "prinsă" în offsaid cu vreun fotbalist de mare succes sau cu vreun alt şmecher al momentului?! Că doar amatori e clar că sunt cu duiumul! şi tot astfel, fanii lui Gabi Firea nu pricep, Doamne-fereşte, cum face fata asta de n-are weekend, n-are vacanţe, n-are linişte, dar are o familie superbă, vreo trei joburi şi le face pe toate bine Se mai miră câte unul, mai naiv aşa de felul lui, cum de o "suportă" soţul cu programul ei infernal şi nu plânge că nu o are acasă în fiecare seară, la cină?! Păi nu plânge, pentru că e mândru de ea că munceşte şi este capabilă. şi apoi, există unii care au nevestele la cină, dar le au şi prin revistele mondene, alături de alţi bărbaţi, pentru că, plictisite de stat degeaba, mai schimbă şi ele peisajul
Paradoxal, dar vedetele de care se interesează oamenii - cei serioşi care nu au aplecare spre ştirile frivole - nu prea apar prin reviste şi ziare. Ele se duc la serviciu, stau acolo ore întregi, apoi merg la sală ca să se relaxeze cu o oră de fitness şi, într-un final, se duc glonţ acasă, să se refacă fizic şi psihic pentru o nouă zi Că aşa este când eşti obosit după o zi de muncă. Restul sunt aşa de neocupate şi de odihnite încât le dă mâna să facă seară de seară turul localurilor de fiţe din Bucureşti sau să aibă chef mereu de alt rendez-vous Nu ştiu cum se face, dar decenţa a devenit astăzi neinteresantă şi absolut plictisitoare după unii, iar vulgaritatea este ridicată la rang de mare calitate Cu toate acestea, mai există vedete, din showbiz sau de pe "sticlă", care au priceput că e mai important să câştige admiraţia a doi oameni inteligenţi decât a două sute de pierde-vară. Prin urmare, acestea nu abdică de la principiile lor de viaţă şi, deşi văd că au colege (mai rar colegi, pentru că bărbaţii de pe "sticlă" nu visează să împuşte partide grase graţie statutului lor de vedete) care excelează doar în a apărea în presă cu ştiri scandaloase şi niciodată cu vreuna legată de activitatea profesională, merg pe drumul lor drept. şi ca să dăm şi un exemplu de bărbat care intră în această categorie, Mircea Radu este în topuri. şi în cel al preferinţelor doamnelor, şi în cel al vedetelor care şi-au câştigat admiraţia publicului graţie seriozităţii sale în profesie, şi nu aventurilor amoroase cu diverse dive ale momentului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite