Vedenii la timp de vecernii

Toată lumea e calată pe campania electorală. Nu şi publicul fireşte, el e indiferent, dând dovadă de mult bun-simţ.

Ca tot omul, mă aştern în apropierea unui televizor rar, dar întotdeauna seara. Cam când se aud clopotele de la biserica din Monetăriei sau de la Regina Maria şi încetează să mă terorizeze nişte proletari cocoţaţi pe schele în curtea vecină unde e şantierul unui turn între case bătrâneşti numai parter, cel mult un etaj. Tare aş fi curios să aflu cine a dat aprobare pentru oroarea de coteţe suprapuse pe care o văd ridicându-se ceas de ceas. Deşi se face o linişte plăcută în mahala, e totuşi o proastă inspiraţie să îţi strici bunătate de linişte apăsând telecomanda. De ce, bre? Pentru că, aşa cum observ, toată lumea e calată pe campania electorală. Nu şi publicul, fireşte, el e indiferent, dând dovadă de mult bun-simţ. Audienţele acestor emisiuni se măsoară şi se ştie perfect că ajung maxim la piciorul broaştei în ciuda a zeci de promo care ne anunţă ceva „senzaţional”, „extraordinar”, „ o exclusivitate”, deşi, fireşte, nu e nimic din toate astea. Televiziune multă şi proastă cu bani puţini. Câteva impresii venite de la un telespectator amator, aş împărtăşi ca un fel de antidot la scenarita, spionita, aburita la care suntem supuşi la ore de seară. 

       Vodevilul la care asistăm cu actori de prima mână care ţin afişul pe toate canalele mi se pare „jalnic”, vorba Cotroceniului. Poate că mai potrivit ar fi să îl etichetez drept suprarealist sau absurd, ca să rămânem într-o tradiţie strict autohtonă. Evident, unii domni şi-au pierdut uzul raţiunii şi împrăştie spre onor public perdele de ceaţă, jucându-se cu nervii noştri. Încearcă să sperie naturile mai simţitoare şi panicoase. Recurg la diversiuni, mint de sting. Vorbesc cu un aer expert despre lucruri de care evident nu au habar. Dacă ar fi supuşi unui test elementar de cunoştinte din domeniu, mă întreb dacă l-ar trece să zicem 10%. Poate ştiu, dar vor să prostească electoratul. Dumnezeu ştie! Se calomniază la greu şi din gros, că tot rămâne ceva; cum ar fi o adiere, o bârfă, cu cârlig pentru revistele de gossips, o pată de culoare pe costumul impecabil Armani al preopinentului. Unii domni – reprezentativi, nimic de zis - îşi pierd vremea lansând focuri de artificii, promit marea cu sarea. O fac fără să specifice ce baghetă vor folosi când vor zice hocus-pocus peste câteva săptămâni! Că altfel nu văd cum ar face minunea cu care se laudă. Cum s-ar realiza miracolul despre care latră şi scuipă pe ecrane. Talk-show-urile par să îşi fi pierdut caracterul frisonant de dezbateri spontane, deschise, oarecum inocente. Par să fi dispărut vechile câmpuri de bătălie unde se înfruntau inteligenţe diferite. Este o încordare care nu lasă loc necesarei detaşări pentru a purta o discuţie folositoare. Domnii care apar şi ne cer impertinenţi sau slugarnici voturile sunt înarmaţi până în dinţi, extrem de nervoşi, gata să sară la gât cu cuţitul. Adesea simulează starea de competiţie. Comediile astea teve cu candidaţi par o tribună de unde se trimit mesaje neruşinate, bune să fie plătite drept publicitate. Ni se oferă hrană mestecată şi conserve expirate drept trufandale. Se pozează sinceritatea, lacrima, ţâţă de mâţă. Dincolo de cortină e cacealmaua, sunt trişorii. Dacă aţi privi o clipă în culise!...