Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Vaticanul se va încălzi cu panouri solare

9 august 2007, 21:21 |  Autor: Adina Şuteu  | 

 

Sfântul Scaun recurge la metode ecologice de iluminat şi încălzit, pentru a da un exemplu de economisire a resurselor limitate ale planetei Aula Paolo VI a Vaticanului va beneficia,

Sfântul Scaun recurge la metode ecologice de iluminat şi încălzit, pentru a da un exemplu de economisire a resurselor limitate ale planetei

Aula Paolo VI a Vaticanului va beneficia, începând de anul următor, de un nou acoperiş, ce va răspunde celor mai noi cerinţe ecologice. El va fi acoperit în întregime cu panouri solare, la dorinţa Suveranului Pontif Benedict al XVI-lea.

Din 2008, Vaticanul se va moderniza din punct de vedere ecologic: sute de panouri solare vor fi instalate pe acoperişul aulei Paolo VI, locul unde Papa primeşte în fiecare miercuri, pe timp de iarnă, mii de credincioşi şi unde se desfăşoară concerte ori conferinţe. Astfel, încălzirea, iluminatul şi aerisirea acestei săli enorme nu se vor mai face cu ajutorul electricităţii furnizate de ENEL, ci prin intermediul celei solare acumulate cu celulele fotovoltaice. Această iniţiativă răspunde "sensibilităţii ecologice" a Sfântului Scaun, după cum a declarat inginerul Pier Carlo Cuscianna, responsabil al proiectului şi totodată director al Serviciilor tehnice. Un studiu de fezabilitate a fost publicat recent în "Osservatore romano", publicaţia Vaticanului.

Benedict al XVI-lea, împotriva risipei

Această "întoarcere către verde" nu reprezintă dorinţa Vaticanului de a dobândi o autonomie energetică faţă de Roma şi nici o publicitate în ton cu noile cerinţe, ci un exemplu pentru economisirea şi folosirea chibzuită a resurselor naturale, susţine Pier Carlo Cuscianna. "Suveranul Pontif intenţionează să concretizeze şi alte proiecte de utilizare a energiilor regenerabile", a mai spus el. De altfel, în discursurile sale recente, Benedict al XVI-lea a condamnat "folosirea dezechilibrată a energiei" şi a făcut un apel către creştinii din întreaga lume, pe care i-a îndemnat "să aibă grijă de Creaţie fără să risipească resursele naturale". Cât priveşte viitoarele panouri, acestea se vor adapta perfect clădirii moderne a aulei Paolo VI, al cărei acoperiş urma să intre oricum în lucrări de restaurare.

Aula Paolo VI, între două state

O caracteristică unică în lume a faimoasei aule Paolo VI este că aceasta este "tăiată" de graniţa dintre Italia şi Statul Vatican. Într-adevăr, linia de frontieră parcurge sala până sub scena unde se aşază Suveranul Pontif în timpul audienţelor. Spaţiul unde se află fotoliile aparţine, în consecinţă, statului italian.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole