Vasile V. Daşchievici - poliţist, jurnalist, călugăr

Erou decorat cu ,,Steaua României'', poliţistul a avut de luptat mai mult cu ignoranţa şi inerţia din poliţie decât cu hoţii "Din istoria Poliţiei Române" (XV), scrisă de

Erou decorat cu ,,Steaua României'', poliţistul a avut de luptat mai mult cu ignoranţa şi inerţia din poliţie decât cu hoţii

"Din istoria Poliţiei Române" (XV), scrisă de "Căpitanu' de istorie" Florin Şinca, realizăm, azi, încă odată că şi poliţiştii sunt, întâi de toate, oameni. Personajul-argument este Vasile Daşchievici. Erou al luptelor de la Nămoloasa, din Primul Război Mondial, poliţistul a dat dovezi de curaj şi în activitatea publicistico-poliţienească. La un moment dat este demis din cauza articolelor sale împotriva incompetenţei şi corupţiei din Poliţie. După 23 August 1944, a refuzat libertatea sovietică, devenind călugărul Vladimir.

Născut la 29 decembrie 1880, Daşchievici intră în Poliţie, la 28 de ani, ca agent special clasa III, în 1908. După absolvirea Facultăţii de Drept, urcă treptele ierarhice, fiind avansat comisar special ajutor (1909), comisar special clasa III (1911), poliţist clasa I (1913), inspector (1920), poliţist clasa I (1922), iar în 1914 îl găsim poliţai clasa I la Poliţia Punctului de Frontieră Burdujeni. Prin Înaltul Decret Regal nr. 2873/8 iulie 1920 este distins cu "Bărbăţie şi Credinţă cu spade" - Clasa II. Motivul: bravura şi devotamentul dovedite în luptele de la Nămoloasa (iunie-iulie 1917), cu Regimentul 69 Infanterie, unde era plutonier t.r.

Condeiul, ca armă

În 1927, participă la parastasul de pomenire, prilejuit de împlinirea a două decenii de la moartea fostului ministru de interne Vasile Lascăr, omul pentru care a avut un adevărat cult. În alocuţiunea sa, inspectorul Vasile Daşchievici a reliefat drumul anevoios străbătut de Poliţie până la Vasile Lascăr, de la "asiatică venalitate" la adevărată reformă. ("Paza", decembrie 1937).

Vasile Daşchievici s-a dovedit a fi un poliţist oarecum atipic. În 1921 el fondează revista poliţienească "Paza". La 19 aprilie 1922, la propunerea ministrului de interne, generalul Arthur Văitoianu, prin decret regal, este demis din funcţia de inspector de poliţie la Prefectura Poliţiei Galaţi, întrucât în publicaţia "Paza" îl acuzase de "furt literar" pe Romulus P. Voinescu, directorul Siguranţei Generale a Statului. Pe acesta din urmă a avut curajul să-l acuze de incapacitate profesională (în cazul atentatului de la Senat), fapt oarecum paradoxal, întrucât ambii erau masoni. În 1939 era confruntat cu escrocheria unor foşti administratori ai revistei (între care Jose Arati, regizorul Operei Române!), care încheiau abonamente fără drept. "Să se dea Poliţiei putinţa unei vieţi demne şi cinstite şi faţa lucrurilor se va schimba ca prin farmec!" - scria el în 1923.

Împotriva sistemului

Nici nu se uscase bine cerneala de pe primele numere ale revistei şi în nr. 4/1921 avea curajul să scrie despre "insuficienţa Poliţiei noastre", care "se datoreşte modului cu totul defectuos în care se face astăzi recrutarea personalului poliţienesc de toate gradele". Fără a face abstracţie de aspectele pur subiective, "trebuie să recunoaştem că majoritatea învinuirilor aduse Poliţiei nu sunt întotdeauna lipsite de temeinicie". "Exista o boală cronică ce roade breasla poliţienească" şi el menţionează doar trei cauze principale: modul cu totul defectuos al recrutării personalului, salariile insuficiente şi amestecul politicului. Aşa era posibil ca, un sergent "mâzgălitor de hârtie", eliberat din armată, ajungea şef de poliţie. "Aici nu numai titlurile, cultura generală şi cunoştinţele speciale sunt considerate un articol fără valoare, un lest supărător în ascensiunea posturilor de conducere şi direcţie, dar, după toate aparenţele, însuşirile negative constituie drepturi câştigate atât pentru obţinerea funcţiunii, cât, aş putea spune - mai ales - pentru înaintare". Oamenii noştri politici "continuă să înzestreze Poliţia cu toţi naufragiaţii vieţii noastre sociale, ce nu s-au putut caza în altă parte". Majoritatea poliţiştilor noştri erau "streini de cele mai elementare cunoştinţe juridice"; ei căutau hoţii şi tâlharii între cei care arătau precum grosolanii Tunsu şi Jianu, în vreme ce infractorii epocii umblau ferchezuiţi şi frecventau cluburile en vogu". Studiind scrierile de atunci şi până în zilele de acum e uşor de constatat că nimeni n-a mai avut curajul său.

Mason şi anticar

Istoric, colecţionar de ilustrate, medalii, diverse vechituri şi iubitor de cărţi, ajunge să aibă un anticariat la cunoscuta "Casă a Anticarilor", situată pe str. Mihai Vodă, chiar lângă actualul sediu al I.G.P.R.. Se spune că unele cărţi rare doar le expunea, iar când cineva se interesa de ele, i-o tăia scurt: "Au fost deja vândute!". Cercetător la Arhivele Naţionale, apropiat al marelui istoric Nicolae Iorga, fondator al revistei <> , este autorul mai multor cărţi, foarte importante pentru istoria poliţiei noastre, director al Prefecturii Poliţiei Capitalei (1940), şef al Chesturii de Galben, în vremea prefectului Gabriel Marinescu. În 1925, participa la Conventul Marelui Orient al României, unde este ales Mare Conservator al Sigiliilor". Ulterior este Maestru Venerabil al Lojii "Solidaritatea" din Bucureşti. A prefaţat o istorie a Francmasoneriei a col. I.T.Ulic, apărută în revista "Paza" (1923, 1930, 1935). Din 1937 era mason în Loja "Cavalerii Steagului", din obedienţa Marii Loji Naţionale din România.

Apreciat de N. Iorga

Ne-a lăsat două admirabile lucrări, unicat în istoriografie, Istoricul reşedinţelor Poliţiei Capitalei (fosta Agie), 1934 şi Istoricul Poliţiei Capitalei, precum şi o mulţime de articole în periodicele vremii. Nicolae Iorga îi prefaţează una dintre istorii. Arătaţi-mi un al doilea poliţist căruia Iorga, un reper în istoriografia mondială, o instituţie, să-i prefaţeze şi să-i aprecieze strădania! Fără a fi scutit de unele derapaje spre cultul personalităţii lui Gavrilă Marinescu, Daşchievici a corespondat cu marii oameni ai vremii şi cu omologi din Europa, cu care făcea periodic schimb de publicaţii de specialitate. Astfel, se poate spune că acest poliţist de excepţie a integrat Poliţia Română în Europa cu mult înaintea integrării României în UE!

După 23 August 1944 se călugăreşte la Mânăstirea Cernica, de lângă Bucureşti, sub numele "Vladimir", o notă din 1950 a Direcţiei Generale a Securităţii Poporului considerând că "are o atitudine duşmănoasă împotriva regimului actual". Aşa-i la noi: oamenilor valoroşi li se recunosc meritele când sunt oale şi ulcele…

Să se dea Poliţiei putinţa unei vieţi demne şi cinstite şi în faţa lucrurilor se va schimba ca prin farmec
Daşchievici, 1923

Insuficienţa poliţiei noastre se datoreşte modului cu totul defectuos în care se face astăzi recrutarea personalului poliţienesc de toate gradele
Daşchievici, 1921