Vârstnicii se chinuie cu pensiile mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pensionarii din Târgu-Mureş se împrumută pentru a face faţă cheltuielilor. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor este soluţia pentru cei cu pensii extrem de mici.

La nivelul judeţului Mureş există în prezent un număr de 166.613 pensionari, înregistraţi în evidenţele Casei Judeţene de Pensii. Dintre aceştia, doar în Târgu-Mureş există peste 4.100 de oameni care iau pensii de până la 400 de lei, iar aproximativ 1.000 au pensii sub 300 de lei.
Pentru a-şi putea duce traiul de pe o zi pe alta, aceştia apelează la serviciile Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Târgu-Mureş, unde sunt înscrişi în prezent aproximativ 14.000 de pensionari. „Împrumuturile solicitate de către pensionarii mureşeni la CARP au crescut cu 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008. Astfel, 249 de persoane au primit deja un împrumut în acest an. Dintre aceste persoane, 40% au pensie sub 300 de lei, iar sumele accordate sunt între 500 şi 1.500 de lei, cu o dobândă anuală între 7 şi 8%”, ne-a declarat Muntean Adrian, preşedintele CARP Târgu-Mureş.

Noua pensie socială

Pensia  socială minimă, instituită de guvernul Boc, ar putea fi o soluţie salvatoare pentru mulţi pensionari târgumureşeni care au în prezent venituri foarte mici.
Această pensie va fi instituită în două tranşe. Persoanele care au venituri sub 300 de lei până la 1 mai 2009, vor primi din luna iunie diferenţa până la 300 de lei de la pensia pe care o primesc în prezent, iar din 1 noiembrie, vor primii o pensie socială de 350 de lei. Ileana Morent, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Mureş, nu a putut face precizări suplimentare privind decizia prim-ministrului în legătură cu pensia socială. „Prevederile privind pensia socială nu au apărut încă în Monitorul Oficial şi nu pot da detalii despre aceasta”, a precizat Ileana Morent.

Creşte pensia

Premierul a anunţat şi o creştere a pensiei cu 3% în luna aprilie, cu plata în luna mai, şi cu 2% în luna octombrie, cu plata în luna noiembrie.
Măsura i-a nemulţumit pe pensionarii mureşeni, care însă nu vor iniţia măsuri de protest. „Am făcut un memoriu pe care dorim să-l adresăm săptămâna viitoare premierului Emil Boc prin care cerem majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie. Nu vom face acţiuni de protest”, a declarat Kovacs Irma, preşedinta Uniunii Generale a Pensionarilor din România, filiala Mureş. În prezent, filiala Mureş a uniunii are peste 10.000 de membrii.

Cotizaţii la fondul CARP

Pensionarii cotizează lunar la fondul CARP cu 1% din valoarea pensiei pe care o primesc, iar suma pe care o pot împrumuta este de trei ori mai mare decât soldul pe care-l au. Împrumutul este o soluţie avantajoasă pentru
mulţi pensionari târgumureşeni, mai ales că suma împrumutată se rambursează în timp de un an şi nu se percep penalizări în caz de întârziere de la plata ratelor.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite