Vanzare sa fie, dar s-o stim si noi!

Un oficial roman imi declara zilele trecute, intr-o conversatie privata, ca cea mai mare problema in Romania ramane libertatea economica. Vadit ingrijorat si revoltat, el afirma ca asistam la o

Un oficial roman imi declara zilele trecute, intr-o conversatie privata, ca cea mai mare problema in Romania ramane libertatea economica. Vadit ingrijorat si revoltat, el afirma ca asistam la o recrudescenta a selectiei adverse datorate "capitalismului de cumetrie", in care "alesii" nu sunt cei care stiu si dovedesc ca pot face ceva, ca pot da valoare unui bun sau unui activ, ci aceia care promit cat mai mult si ofera cat mai putin, care isi dovedesc apartenenta la clanul celor care "fac jocurile". Constatarea de mai sus poate fi exemplificata printr-un pomelnic intreg de privatizari esuate din vina exclusiva (dar nepedepsita) a celor care au fost numiti sa administreze averea statului. Cel mai recent exemplu in acest sens este privatizarea (pentru a doua oara) a Societatii Nationale Tutunul Romanesc. Odiseea murdara a acestei privatizari, care ne-a costat zeci de milioane de dolari, s-a incheiat apoteotic cu vanzarea societatii catre consortiul Tabacco 2003/UE, format din doua societati: CTS din Italia si Galaxy Energy International Ltd din paradisul fiscal al Insulelor Virgine. "Facem conferinta de presa pentru privatizarea SNTR sau ca sa vedem cine sunt cei doi investitori?", se ratoia deunazi Ovidiu Musetescu, seful Autoritatii pentru Privatizare, refuzand sa dezvaluie date despre companiile pe mana carora a intrat Tutunul Romanesc. Insultand grosolan bunul-simt al cetatenilor, neclintitul Musetescu - platit din banii contribuabililor - si-a justificat lipsa de transparenta prin "respectarea regulilor de confidentialitate din Uniunea Europeana". Doua zile mai tarziu, un comunicat de presa al APAPS incerca sa dreaga busuiocul insirand, pe noua pagini, aprecieri laudative la adresa companiilor straine amintite, fara a prezenta, insa, date clare despre profitabilitatea lor (nu cifra de afaceri), asa cum am solicitat. De asemenea, pentru a afla mai multe date, ni s-a indicat sa accesam un site in limba italiana! Ii reamintim sefului APAPS ca nu este datoria noastra sa invatam limba italiana pentru a afla cine este CTS din Italia si ca, in general, nici o norma europeana nu-i permite sa se comporte ca si cum ar vinde propria mosie. Confidentialitatea la care face referire are sens doar in cazul unei tranzactii intre doua firme private, si nu atunci cand la mijloc este vorba de bani publici. Domnia sa uita ca este dator si obligat prin lege sa explice opiniei publice nu numai cine sunt cumparatorii oricarei companii de stat, ci si cum a fost verificata bonitatea lor. Si asta, cu atat mai mult cu cat istoria privatizarilor din Romania este incarcata de exemple in care vanzarea activelor statului - zisa si privatizare - s-a facut catre firme fantomatice sau catre investitori care nu au fost in stare sa-si respecte propriile angajamente. Cazurile Republica, Oltchim, IMGB si Resita sunt marturia vie a secretomaniei paguboase care a invaluit unul din procesele esentiale tranzitiei la o economie de piata. "Vrem sa facem privatizarea pe merit, in conditii economice firesti. Pana acum, privatizarea a fost considerata o dovada ideologica de buna purtare si de angajamente in favoarea capitalismului. Acum am depasit aceasta faza si, cand cineva ofera un pret care nu se ridica nici macar la nivelul investitiilor dintr-un an, nu poti sa vinzi compania doar pentru a arata ca esti baiat bun si vrei o nota buna la capitalism", sustinea recent premierul Adrian Nastase. Acreditand idea ca "cineva" (agenturile?) i-ar fi oprit sa faca privatizare pe merit, adica pe criterii de piata, seful Guvernului revine la "ideologia pretului minim", pentru a justifica probabil eventualele intarzieri in procesul de privatizare (vezi cazul Petrom). Intrebarea este cine stabileste acest pret minim: piata sau Guvernul? Si daca pretul minim este zero lei, privatizam pierderile? Eficient economic ar fi nu sa obtinem cativa dolari in plus pentru o uzina moarta ci, in loc sa ne cramponam de pret, sa luam in calcul o "minima bonitate" a investitorului, singura garantie ca acesta nu vine calare pe "matura facilitatilor", isi umfla conturile si sterge putina. Or, pana acum, pervertirea privatizarii a distrus scopul esential al acesteia: transferul proprietatii nu de dragul pretului, ci al valorii pe care o poate adauga in ansamblul economiei. Cu "investitori" care refuza sa plateasca salariile angajatilor, sa nu ne miram ca Romania se zbate inca in menghina tranzitiei, avand parte de un capitalism fara capitalisti.