Vântul recesiunii bate peste agenţiile imobiliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul câte unul, magazinele din Sibiu s-au închis, iar în vitrinele goale sunt lipite anunţuri de închiriere. Nimeni nu pare însă interesat de această ofertă.

Creşterea fără precedent a valorii monedei unice europene în raport cu leul a împins comercianţii să renunţe la spaţiile pe care le aveau luate în chirie. În plus, puterea de cumpărare a sibienilor a scăzut dramatic, pe fondul crizei financiare.
Mari reduceri la chirii
În centru şi în zonele periferice, firmele care se închid sunt mai multe de la o zi la alta, iar proprietarii se văd nevoiţi să scadă tarifele pentru a atrage clienţi noi. „Numărul spaţiilor comerciale care sunt date spre închiriat a crescut în ultima perioadă. Oamenii nu îşi mai pot plăti chiriile şi preferă să îşi caute într-o zonă mai ieftină ori chiar să renunţe la afacere”, ne-a spus Cristina Troancă, director general al agenţiei imobiliare „Konfort Haus“.
Preţuri la jumătate
Închiriate în anii trecuţi cu preţuri uriaşe, spaţiile comerciale din centru nu-i mai atrag acum pe agenţii economici, care nu oferă decât o mică parte a chiriilor de odinioară. Nici în zonele periferice, situaţia nu este mai bună, fapt care a dus la scăderea drastică a preţurilor, până aproape la jumătate din valoarea anilor trecuţi.
„O comparaţie simplă arată că în zonele centrale şi ultracentrale chiriile au scăzut de la 50-60 de euro pe metrul pătrat anul trecut, până la maxim 35-40 de euro. Nici în zonele periferice, situaţia nu stă mai bine. De la 25 de euro pe metrul pătrat, cât era chiria anul trecut, s-a ajuns în prezent până la nivelul de aproximativ zece euro”, a completat Cristina Troancă. Chiar şi în aceste condiţii, clienţii sunt tot mai puţini, iar firmele existente se luptă să reziste.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite