Vântul aprinde lumina din Săvârşin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ECOALTERNATIVĂ Daniel Andronache a construit un generator electric din deşeuri metalice Încă din copilărie, Daniel dorea să pună în practică o mulţime de invenţii. Visul de a

ECOALTERNATIVĂ Daniel Andronache a construit un generator electric din deşeuri metalice

Încă din copilărie, Daniel dorea să pună în practică o mulţime de invenţii. Visul de a deveni cercetător, cu timpul, s-a transformat în necesitate.

În Germania, generatoarele de curent care folosesc puterea vântului sunt tot mai des folosite, ca alternativă ecologică la reţelele de electricitate. Ele asigură autonomie energetică şi aduc economii considerabile în bugetul familiei. În România, din cauza preţului ridicat la care se găsesc în comerţ, puţini sunt cei care le utilizează. Fabricat artizanal, un astfel de generator devine mult mai accesibil.

Curentul se "taie" prea des

În general, vecinii şi cunoscuţii lui Daniel Andronache cred despre el că, dacă nu intră în politică şi nu creşte animale, aşa cum fac cei mai mulţi la Săvârşin, îşi pierde timpul cu "prostii". Dar, când li se taie, de vreo zece ori pe zi, curentul sau când factura de electricitate le depăşeşte venitul lunar, aceiaşi cunoscuţi îşi aduc aminte de invenţia lui.

Singurii oameni din Săvârşin care au lumină tot timpul sunt Daniel Andronache şi familia lui. Conectată la generatorul de electricitate bazat pe energia vântului, pe care Daniel l-a inventat şi construit singur, casa lor rămâne întotdeauna luminată, chiar şi în timpul penelor de curent, frecvente la Săvârşin.

"Mă fascina ideea de a-l construi"

Constructor, electronist, mecanic, electrician şi specialist în prelucrarea metalelor prin aşchiere, Daniel Andronache, inventatorul generatorului eolian din Săvârşin, are 38 de ani, este căsătorit şi are doi copii.
De mai bine de 20 de ani, se gândea să-şi facă singur un generator de electricitate, eolian, dar a trecut la fapte doar acum doi ani, împins de nevoia de a nu mai depinde de curentul furnizat de RENEL. "Mă fascina ideea realizării lui. Curentul electric stă la baza întregii mele activităţi: de producţie, recreativă, de hobby. M-am gândit că, dacă voi reuşi să economisesc măcar consumul utilitar, iluminatul în casă şi două-trei aparate cu un consum mic, tot va fi o realizare", spune Daniel Andronache.

Turbină din deşeuri metalice

Pentru generatorul eolian, el a folosit astfel de materiale reciclate, pe care le-a luat din zonele cu demolări de construcţii civile şi de la REMAT. În acest fel, a ajuns la un cost final al întregii instalaţii de numai 1.200 lei.
Daniel Andronache spune că unele piese sunt mai rare şi ar putea construi astfel de generatoare eoliene la preţul de 8.000 lei, în timp ce, în comerţ, un generator eolian de import ajunge la 16.000 lei.
Foarte util în gospodărie, un astfel de generator eolian de curent electric este cea mai bună soluţie în locurile unde racordarea la reţeaua de distribuţie se face dificil sau cu nişte costuri foarte mari.

Inspiraţia care vine din interior

Daniel Andronache a deprins dragostea şi curiozitatea pentru forţele nevăzute ale pământului din anii copilăriei, pe care şi-a petrecut-o la bunicii săi, în Prahova. Pe atunci, un unchi de-al său, Arion Eugen, care locuia împreună cu ei, era profesor de fizică la Liceul "Mihai Viteazul" din Ploieşti. Proful era un pasionat descoperitor şi el l-a învăţat pe Daniel, care nu avea mai mult de cinci ani, să măsoare diverse componente electronice cu aparatul MAVO şi i-a arătat cum sunt alcătuite şi cum funcţionează o mulţime de mecanisme.
Copilul a prins gustul cercetării şi al invenţiilor, preocupat de a găsi noi mijloace de îmbunătăţire a vieţii. Totul a curs treptat şi firesc, ca o joacă. De la modificarea maşinuţelor şi a beculeţelor de Crăciun la schiţe şi planuri pe hârtie, de la nopţi nedormite la construcţia de machete şi la probe.

Au urmat obţinerea sculelor şi a materialelor, dar mai ales depăşirea a tot felul de obstacole, printre care îndeplinirea obligaţiilor şcolare. Şi "joaca" aceasta continuă şi astăzi. "Muza inventicii este inspiraţia care îţi vine din interior", spune Daniel Andronache.

Elicea, la 9,5 m înălţime

- La o viteză medie a vântului de 2,5 m/s, generatorul începe să producă energie cu o putere de 150 W/h; la 6,5 m/s, ajunge la 700 W/h.

- Pentru că vântul nu bate constant, media de energie electrică produsă este de aproximativ 200 W/h, adică minimum 120 kW/lună.

- Tensiunea produsă, în prezent, de generator este de maximum 54 V, la o intensitate a curentului de 14 A.
Elicea este compusă din cinci pale şi are un diametru de 2,8 m. Este fixată pe un pilon de susţinere de 9,5 m înălţime.

- Transportul energiei electrice se face prin doi conductori de 36 mm diametrul şi pe o distanţă de 30 m.

Instalaţie automatizată

- În casă, instalaţia electrică este automatizată. Comutarea de pe sursa eoliană pe RENEL şi invers se face prin relee de comutaţie.

- Din cei 800 kW consum pe lună, generatorul eolian acoperă 500 kW/lună.

- Curentul obţinut prin generatorul eolian asigură iluminatul cu becuri a locuinţei în suprafaţă de 200 mp.

- Utilizarea curentului din sursa alternativă nu presupune nicio diferenţă faţă de sursa obişnuită, aprinderea luminii făcându-se de la aceleaşi comutatoare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite