"Vanatoarea a fost legala, dobandirea fondului de vanatoare, nu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Domeniul de vanatoare, atribuit fara licitatie * Perioada de concesionare, prelungita de la 10 la 49 de ani * Inca 69 de domenii de vanatoare au fost date pe maini private prin incredintare directa

Ministerul Agriculturii nu poate face nimic pentru a sanctiona partidele de vanatoare de abator, de genul celei de la Balc, cand oameni de afaceri si politicieni de vaza au masacrat 185 de mistreti in numai doua zile pentru a-si satisface poftele vanatoresti. "Din punct de vedere al functionarii complexului de la Balc, nu exista probleme legate de incalcarea legii", a anuntat Gheorghe Flutur, ministrul Agriculturii, sambata, in cadrul unei conferinte de presa. Daca, in prezent, ministrul Agriculturii nu are nici o posibilitate de a sanctiona "partidele de vanatoare intensive sau de abator, unde sunt omorate cate 100-200 de exemplare" pentru ca nu exista prevederi legale care sa le reglementeze, nu la fel stau lucrurile in privinta atribuirii fondurilor de vanatoare. "Dobandirea fondului de vanatoare de la Balc a fost in afara legii", a declarat Flutur. El a explicat ca domeniul in cauza a fost atribuit fara licitatie Asociatiei de Vanatoare Zimbrul Bucuresti, condusa de Robert Raduta, despre care cei care au realizat controlul spun ca este "omul lui Tiriac". "De fapt, in nici un act privitor la acest caz nu apare numele lui Ion Tiriac. Contractul de atribuire a fondului de vanatoare a fost semnat de presedintele Asociatiei Zimbrul, Robert Raduta", a declarat pentru Adevarul ministrul Agriculturii, care spune ca asocierea intre domeniul de vanatoare de la Balc si Ion Tiriac a fost facuta exclusiv de catre presa. Pana in 1989, fondul de vanatoare de la Balc a apartinut Protocolului de stat. "In 2001, Regia Nationala a Padurilor, printr-o adresa catre Ministerul Agriculturii, renunta la acest fond pe motiv ca nu-l mai poate gestiona", sustine actualul ministru al Agriculturii. Urmeaza o atribuire temporara a fondului catre Asociatia de Vanatoare Zimbrul Bucuresti, cu care se incheie in anul 2002 un contract de concesiune pe 10 ani. "Dupa doua saptamani, termenul a fost prelungit pe o perioada de 49 de ani. Folosindu-se de dreptul de preemptiune, fondul a fost incredintat direct. Aceasta gaselnita naste semne de intrebare. Nu poate exista drept de preemptiune pentru o firma care a inchiriat un domeniu cu 2 saptamani in urma", spune Flutur. El s-a aratat revoltat de modul in care au fost concesionate anumite terenuri, fara licitatie, mai ales ca legea nu permite acest lucru. Pe langa fondul de la Balc, Ministerul Agriculturii a identificat inca alte 69 de domenii care au fost date pe maini private prin incredintare directa. Insa domeniul de la Balc iese in evidenta prin faptul ca este singurul concesionat pe o perioada atat de lunga. Practic, actualul administrator poate folosi fostul domeniu vanatoresc regal pana la adanci batraneti, insa pretul platit statului poate fi mult mai mic decat daca domeniul ar fi fost vandut sau concesionat prin licitatie. Ministrul Agriculturii avertizeaza ca va declara razboi functionarilor care au avizat contractele de incredintare directa, si nu firmelor care au dobandit pamanturile. "Nu avem nimic cu cei care au dobandit fondurile, dar e problema organelor statului care trebuiau sa respecte legea", a avertizat Flutur.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite