Vânătoare de ouă în parc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1.000 de copii s-au călcat ieri în picioare, în Parcul Central din oraşul Turda, să găsească unul dintre cele peste 2.300 de ouă colorate, comandate special din SUA. Ouăle de

Peste 1.000 de copii s-au călcat ieri în picioare, în Parcul Central din oraşul Turda, să găsească unul dintre cele peste 2.300 de ouă colorate, comandate special din SUA. Ouăle de plastic au fost umplute de voluntarii Centrului pentru Democraţie Ioan Raţiu cu dulciuri, iar cei mai norocoşi au descoperit bileţele cu care au câştigat biciclete, un iepure de ciocolată sau un miel.

Potrivit lui Indrei Raţiu, fiul cel mic al regretatului deputat Ioan Raţiu, obiceiul cu ascunsul ouălelor în iarbă l-a preluat de la casa părintească din Anglia. Pentru ediţia viitoare, Raţiu se gândeşte să mărească numărul ouălelor, dar şi spaţiul alocat concursului, pentru evitarea aglomerării.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite