Vameşii acuzaţi de corupţie, "reţinuţi" în Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei 17 vameşi de la Biroul Vamal Otopeni propuşi pentru arestare preventivă de procurorii DNA vor fi cercetaţi în libertate, singura măsură fiind interdicţia de a părăsi 30 de zile

Cei 17 vameşi de la Biroul Vamal Otopeni propuşi pentru arestare preventivă de procurorii DNA vor fi cercetaţi în libertate, singura măsură fiind interdicţia de a părăsi 30 de zile localitatea.
Motivul pentru care judecătorii nu au dispus rearestarea celor 17 este că ei n-ar reprezenta pericol social. O descindere ca-n filme, cu tot dichisul unui scenariu fără cusur, 10 ore de audieri la DNA şi 9 ore la Tribunalul Bucureşti, patru leşinuri şi o decizie finală, dar atacabilă în trei zile: vameşii pot fi cercetaţi în libertate. Acesta este filmul "Corupţia în vămi".
Ion Istvan, Viorel Dinescu, Georgeta Tomescu şi Gheorghe Luca sunt acuzaţi de luare de mită şi primire de foloase necuvenite. Dan Grecu, Marian Tudorache, Cristian Valentin Ilieşi, Mircea Mocanu, Maricica Gheţu, Gelu Ilie, Gabriel Iancu, Mariana ţigău, Niculina Tătaru, Lucian Zgorcea, Liliana Carmen Covrescu, Marian Micu şi Tudora Pădurean sunt acuzaţi de luare de mită. Singurul pentru care DNA nu a propus arestarea, ci doar interdicţia de a părăsi localitatea este Dan Pascu, cercetat pentru luare de mită.

104 şpăgi, filmate
Conform procurorilor, aceştia ar fi primit, în mod repetat, în perioada decembrie 2005 - septembrie 2006, sume de bani de la angajaţii unor firme de comisionariat vamal, pentru a urgenta procedura de vămuire a mărfurilor, precum şi pentru a efectua sau nu alte acte. Pentru a strânge probe împotriva lor, anchetatorii au infiltrat un agent sub acoperire, dar au montat şi camere video atât în interiorul, cât şi în exteriorul Biroului Vamal Otopeni. În total, anchetatorii au filmat primirea a nu mai puţin de 104 şpăgi. Ieri, toţi vameşii reţinuţi de DNA au părăsit arestul Direcţiei de Cercetări Penale, iar anchetatorii au declarat recurs, ultimul cuvânt avându-l Curtea de Apel Bucureşti.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite