Valiza cu bani pentru partid

pe masă şi a plecat, fără să lase în urmă nici cea mai mică înregistrare contabilă. Zece ani mai târziu, sistemul de finanţare a partidelor a rămas aproape neschimbat, continuând să

pe masă şi a plecat, fără să lase în urmă nici cea mai mică înregistrare contabilă. Zece ani mai târziu, sistemul de finanţare a partidelor a rămas aproape neschimbat, continuând să reprezinte una din principalele surse ale corupţiei din România. Schema este simplă: un om de afaceri, care doreşte să rămână anonim pentru că are o reputaţie proastă, sponsorizează partidul, efectuând diferite plăţi - pentru afişe, benzină şi ce mai trebuie - în nume personal, fără să le înregistreze ca donaţii. Partidul ajunge apoi la putere, la nivel central sau local, şi îşi plăteşte datoriile încredinţând contracte publice către generosul sponsor din campanie. Aceasta este schema financiară care funcţionează, în linii mari, de 16 ani, în România. Sistemul este atât de putred, încât membrii de partid care au acces la banii negri au ajuns să fure ei înşişi din aceste sume.
Sistemul funcţionează pentru că finanţarea partidelor este controlată de o instituţie aleasă de partidele parlamentare şi supusă jocurilor politice: Curtea de Conturi. Ultimul raport al Curţii sesizează unele nereguli minore în finanţarea partidelor, dar nici una din acestea nu se referă la rularea banilor negri sau gri. Raportul Curţii se bazează în mare parte pe datele oferite chiar de cei care trebuie controlaţi, respectiv de mandatarii financiari. Monitorizările făcute de diferite ONG-uri arată însă că în campania electorală din 2004 s-a cheltuit cu mult mai mult decât s-a raportat. Zilele acestea, noua guvernare a făcut un pas înainte şi a trimis parlamentului o nouă lege privind finanţarea formaţiunilor politice, care va muta controlul resurselor financiare de la ineficienta Curte de Conturi la o structură din cadrul Autorităţii Electorale Permanente. Elementul cel mai important al proiectului este că va permite oricărei persoane să sesizeze Autoritatea Electorală în legătură cu posibile nereguli în finanţarea partidelor. Organizaţiile nonguvernamentale, care s-au chinuit până acum degeaba să numere afişele şi reclamele, pentru a demonstra că se cheltuie sume cu mult peste cele declarate, vor avea astfel posibilitatea să ceară statului să verifice şi să sancţioneze posibilele încălcări ale legii.
Finanţarea partidelor reprezintă doar una dintre rădăcinile corupţiei din România. Acest fenomen ţine şi de încredinţarea, complet netransparentă, a contractelor de achiziţii publice, precum şi de controlul, ineficient, al modului în care marii demnitari şi-au acumulat averile. Dacă actuala putere politică dorea cu adevărat să lupte cu corupţia, ar fi început, din ianuarie 2005, să schimbe legislaţia din aceste domenii. După un an şi jumătate de la preluarea conducerii ţării, prinse în borcanul cu miere al guvernării, partidele din Coaliţia majoritară nu vor mai accepta să voteze nicio lege care să le restrângă dreptul de a fura la fel de mult ca predecesorii lor din guvernarea anterioară.