Vaca de muls

Dacă cetăţenii obişnuiţi ar şti ce se întâmplă cu adevărat în domeniul achiziţiilor publice, am asista la mişcări de stradă sau la plecări masive din ţară.

Când preşedintele mai dă în vileag câte o manevră cu bani publici – întotdeauna din zona adversarilor săi politici! – stai şi te întrebi dacă românii se vor vindeca vreodată de necinste. Scepticii sunt majoritari, ca şi aceia care blestemă necontenit moştenirea fanariotă a „micii înţelegeri”, a învârtelii şi a şmecheriei ieftine, aducătoare de profit ilicit.

Ici, colo, mai auzi voci moderat optimiste. Ba că societatea progresează lent de la un an la altul, ba că apele tulburi ale tranziţiei sunt pe punctul de a se limpezi, iar valorile stau să iasă la suprafaţă. „Aiurea!”, ar spune oamenii care merg zilnic la serviciu cu mijloacele de transport în comun, care se lovesc de indolenţa autorităţilor şi care locuiesc în blocuri, unde tupeul şi nesimţirea fac legea. Gândirea pozitivă, speranţa că, vrând-nevrând, mergem spre normalitate, este specifică persoanelor care fac drumuri dese în spaţiul ex-sovietic şi care se confruntă cu încremenirea de acolo.

Afacerea cu Daciile Logan cumpărate de Poliţie la un preţ de aproape 80.000 de euro bucata nu ar trebui să ne mire. Dacă cetăţenii obişnuiţi ar şti ce se întâmplă cu adevărat în domeniul achiziţiilor publice, am asista la mişcări de stradă sau la plecări masive din ţară. Până una-alta, lumea nu află decât ceea ce trebuie şi numai atunci când trebuie.

Angajarea la stat rămâne cea mai bună afacere pentru posesorul de patalama universitară. Trai pe vătrai! În majoritatea instituţiilor statului, funcţionarii se bazează pe principiul comunist „timpul trece, leafa merge”. Programul începe cu cafeaua de la ora 8.30 şi se termină după prânzul de la ora 14.00. Nimeni nu se dă de ceasul morţii pentru a rezolva vreo lucrare, cu excepţia debutanţilor.

Aceia care au mai multă materie cenuşie şi ştiinţă de carte se prind repede. După o vreme, trec în domeniul privat, pe bani frumoşi, sau iau drumul străinătăţii. Ceilalţi, „mai comozi” de la natură, se adaptează la sistem şi contribuie la perpetuarea incompetenţei, a prostiei şi a delăsării. În orice birou există câte o „tanti” Nuţi, Puşa sau Geta, care ştie cum e mersul lucrurilor şi care îi instruieşte pe nou-veniţi.

Directoraşii, directorii generali şi alte „naţii” de şefi au seturi de reguli nescrise, de cele mai multe ori stupide, pe care nu e bine să le încalci. Cea dintâi sau „regula de aur” este să taci. Asta înseamnă să nu-ţi pui întrebări asupra deciziilor care se iau şi să nu le comentezi cu persoane din afara instituţiei. „Doamne fereşte! Dacă află presa?!”, te avertizează „tanti Nuţi”. Odată deprinsă regula muţeniei, îţi asiguri liniştea la serviciu. Nu ţi se reproşează dacă tai frunză la câini sau dacă o ţii dintr-un concediu medical într-altul. La o adică te poţi ocupa şi de mici afaceri personale – speculă cu ojă, farduri, ţoale de calitate îndoielnică şi cafea.

Pe acest fond intervine politicul. Cei din vârful piramidei îşi pot vedea de manevre, fără grija că la bază cineva i-ar putea deranja. Funcţionarii nu vor să-şi complice viaţa în mod inutil.

Toate aceste nereguli sunt cunoscute la nivelul Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului, însă nicio autoritate nu este dispusă să le pună capăt. Un sistem instituţional corupt, complicat şi ineficient este ideal pentru oligarhia politică.