VIDEO Germania a pierdut războiul cu URSS şi din cauza căilor ferate
0Istoricul Marian Ştefănescu consideră că una dintre cauzele pentru care Germania a pierdut confruntarea armată cu URSS-ul din cel de- Al Doilea Război Mondial a fost incapacitatea Wehrmachtului de a găsi soluţii fiabile pentru a putea folosi căile ferate sovietice.
Primul război în care rolul căilor ferate a fost esenţial este războiul de secesiune din SUA, liniile de înaintare fiind legate de direcţia căilor ferate. A urmat războiul franco - prusac (1870-1871), care a fost în mod categoric câştigat de prusaci datorită căilor ferate. Imperiul frncez nu avea decât o cale ferată care mergea spre Est, germanii aveau şapte căi ferate care mergeau în direcţia Sedan - Verdun - acolo unde s-au dat marile bătălii.
"În Primul Război Mondial, cele două mari bătălii de pe frontul de Est dintre Germania şi Rusia - Tannenberg şi Lacurile Mazuriene au fost câştigate de germani datoriă căilor ferate. O armată germană inferioară oricăreia dintre cele două armate ruse le-a învins pe amândouă. Acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că armata germană a fost folosită la un interval de o săptămână, prin sistemul circular al căilor ferate din acea regiune. A înfrânt întâi prima armată rusă, apoi aceeaşi armată s-a întors şi a învins a doua armată rusă. Rezultatele au fost dezastruoase pentru ruşi".
