Utopia diasporei

spirit din comunităţile amintite. În Italia şi Spania se vorbeşte de peste două milioane de români. Masă de manevră - au gândit unii. Sau mijloc de presiune - alţii. Partea proastă, pentru

spirit din comunităţile amintite. În Italia şi Spania se vorbeşte de peste două milioane de români. Masă de manevră - au gândit unii. Sau mijloc de presiune - alţii. Partea proastă, pentru cei care au iniţiat aceste partide, este că nimeni nu pare interesat de ele.
Succesul unui asemenea partid este o utopie. În primul rând, deoarece o astfel de formaţiune politică nu are cum să obţină prea multe voturi în alegerile din ţările respective. Românii din Italia şi Spania reprezintă numeric o categorie cât de cât importantă, dar drept de vot au doar o mică parte - mulţi fiind rezidenţi ilegali, iar unii având drept de muncă, nu însă şi drept de a alege. Nu mai punem la socoteală câţi dintre cei calificaţi ar putea vota efectiv. Aceştia au plecat din România şi din cauza faptului că au fost scârbiţi de politică. Marea problemă a comunităţilor româneşti din străinătate este realizarea unei structuri comune la nivelul fiecărei ţări. De aceea, nu avem în acest moment decât organizaţii locale - de nivelul 20-30 de persoane, iar cele declarate "naţionale" sunt cam de acelaşi nivel. Românii din străinătate au fost în perioada comunistă dezbinaţi de Securitate. Acum sunt mult prea interesaţi de asigurarea unui trai decent şi prea puţin de un partid românesc care nu le poate da nimic.
Ei vor numai să se integreze, iar unii vor să uite de cele trăite în ţara natală. La acţiunile comunitare participă foarte rar, iar unii nici nu vor ca propriii copii să mai vorbească româneşte. Varianta cea mai bună pentru comunităţile româneşti a fost prezentată în urmă cu mai mulţi ani de către Marius Badea, editorul "Meridianului Românesc", săptămânal românesc din California. Pe scurt, cel care la un moment dat a fost şeful comitetului de sprijin republican pentru California de Nord spunea că românii americani pot deveni o voce importantă dacă vor reuşi să-şi negocieze lobby-ul pentru un grup politic. Mai pe româneşte, să sprijine un candidat sau altul în schimbul anumitor beneficii. Aşa au făcut ungurii, polonezii sau cehii. Cu cât sprijinul lor a fost mai important, unii au putut negocia peste ani includerea unui conaţional pe listele pentru Congres. Românii din străinătate sunt prea puţin interesaţi în a juca un rol în comunităţile etnice. De aceea s-a ratat şi în SUA propunerea lui Badea. Ei preferă asimilarea şi se simt din ce în ce mai puţin români.
Cauza acestei situaţii are legătură şi cu puterea politică de la Bucureşti, care îi tratează cu dispreţ şi îi consideră cetăţeni de categoria a doua. Emigraţia este încă o rană necicatrizată a României. Acest lucru în timp ce ungurii, polonezii sau cehii au făcut eforturi timp de decenii de a avea emigraţii puternice. Acum însă este vorba despre un moment-cheie. Vechea emigraţie anticomunistă, cea care a ţinut aprinsă făclia românismului, se află aproape de sfârşitul natural, iar noua diasporă priveşte în urmă cu mânie.
Va fi nevoie de un proiect amplu pentru recuperarea identitară a acestor milioane de români. Un proiect la care nu se gândeşte nimeni.