Urina si mizerie pe treptele Teatrului National

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sub pretextul unei activitati artistice, scandal si bautura la o terasa din centrul Capitalei

Sub pretextul unei activitati artistice, al unor spectacole de teatru in aer liber, cativa intreprinzatori particulari au gasit o solutie ingenioasa de a mai scoate un ban. In fata Teatrului National din centrul Bucurestiului a aparut, peste noapte, o terasa care vinde, la cele cateva zeci de mese imprastiate pe domeniul public, bauturi racoritoare si chiar alcoolice, fara a asigura toalete, asa cum prevede legea. Astfel, consumatorii beau si fac galagie pana tarziu dupa miezul noptii, perturband linistea locuitorilor din zona. Mai mult, vecinii se plang ca petrecaretii folosesc drept toaleta chiar scarile Teatrului National sau spatiul verde. Primarul sectorului 1, Vasile Gherasim, cel care a avizat aceasta activitate, spune ca nu a crezut ca va fi deturnat scopul cultural pe care i l-au declarat initiatorii acestei activitati. "Oamenii de acolo au dreptate, se incalca cel putin patru acte normative. Noi deja am trimis o somatie si, daca cei care au initiat aceasta activitate nu intra in legalitate, vom fi nevoiti sa aplicam legea. Si noua ni s-au plans locatarii din zona ca, timp de 16 ore pe zi, acolo se bea, iar noaptea, pana le la doua, este scandal si galagie. Avizul pe care noi l-am dat este pana pe 15 septembrie, dar nu vom accepta o asemenea situatie pana atunci", ne-a declarat primarul Gherasim. El a mai spus ca, luni, va discuta cu cei responsabili, pentru ca actul cultural sa nu mai fie murdarit de interese meschine.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite