Urgentaţi legea contra bătăuşilor de medici!
0La trei săptămâni după ce abia a trecut de Senat proiectul de lege prin care cresc pedepsele împotriva celor care agresează personalul medical, un doctor a fost bătut de interlopi în spital, la Galaţi.
Medicii, asistenţii medicali, brancardierii sunt victimele frecvente ale unor pacienţi interlopi sau aflaţi în stare de ebrietate. Fenomenul este încurajat de pedepsele blânde prevăzute de actuala legislaţie.
La 5 martie, Senatul a aprobat tacit un proiect de lege iniţiat de Guvern prin care pedepsele prevăzute pentru agresiunile comise împotriva personalului medical aflat în exerciţiu funcţiunii cresc considerabil. Proiectul a fost depus încă din luna octombrie a anului trecut.
Este vorba de un proiect iniţiat de Guvern, care conţine un singur articol, pentru completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. „Proiectul de lege încadrează, practic, atacul asupra unui medic ca fiind ultraj, exact cum este ultrajul împotriva poliţiştilor sau a altor categorii de funcţionari publici. Proiectul a trecut de Senat, a rămas doar votul de la Camera Deputaţilor, iar apoi devine valid. Depinde numai de Parlament", a declarat, ieri, pentru „Adevărul" subsecretarul de stat Raed Arafat.
Spitalul Judeţean Galaţi. Camerele video au surprins momentul în care medicul (căzut la pământ) era bătut de interlopi
Însă, în timp ce parlamentarii fie se bucură de greve de lux sau au alte priorităţi legislative, medicii continuă să fie bătuţi în spitale. Ultimul caz a fost înregistrat sâmbătă, 31 martie, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic de Urgenţă din Galaţi.
În jurul orei 19.50, un grup de 10 indivizi a intrat în UPU însoţind un tânăr care a arătat câteva vânătăi şi a cerut să i se acorde îngrijiri medicale, cu prioritate. Individul a dat buzna în cabinetul Urgenţe Chirurgicale însoţit de „tovarăşii" săi şi s-a întins pe un pat de consultaţii.
Pumni şi ameninţăricu moartea
Doctorul Dan Mocanu, medic chirurg, care se afla în cabinet le-a cerut însoţitorilor să aştepte pe hol şi, din acest motiv, a fost înjurat şi ameninţat. Şi asistenţii medicali au avut de îndurat o ploaie de vulgarităţi, dar ei au scăpat mai ieftin prin comparaţie cu ce a păţit un alt medic.
„Terminasem garda şi mă pregăteam să plec. Pe hol era gălăgie şi, când am ieşit, în faţa cabinetului, în jur de 10 persoane fumau. Le-am spus că în spital nu au voie să fumeze. Atunci, unul dintre indivizi m-a înjurat, altul m-a scuipat şi un al treilea m-a apucat de geacă şi m-a tras în mijlocul grupului unde a urmat o ploaie de lovituri cu pumnul în cap. Într-un târziu, a sosit unul dintre agenţii de pază ai spitalului şi atunci s-au oprit, dar mi-au spus că mă vor tăia cu cuţitul şi că îmi vor găsi familia", a declarat medicul agresat, care se teme să-şi dezvăluie identitatea.
Şeful SMURD Galaţi, bătut şi el de două ori
Filmul a tot ceea ce s-a întâmplat aseară în Unitatea de Primiri Urgenţe, în faţa camerelor de supraveghere, oferă suficiente indicii pentru identificarea agresorilor.
„Pe camerele de supraveghere se observă foarte bine trei indivizi, care îl lovesc în mod repetat. La penultima întâmplare de acest gen, o asistentă a dezarmat un individ inarmat cu un cuţit. Sun necesare legi care să ne apere. În urmă cu un an şi jumătate am fost bătut într-o misiune SMURD şi dosarul este şi acum la Parchet, deci, încă mai aştept pedepsirea celor vinovaţi", a declarat dr. Angel Trifan, medic coordonator UPU-SMURD.
Doctorul Trifan a mai spus că l-a anunţat despre producerea incidentului pe subsecretarul de stat Raed Arafat şi a raportat evenimentul la Centrul Operativ SMURD.
Poliţiştii îi cautăpe agresori
„Poliţiştii au vizionat înregistrările video, au făcut copii după stop-cadre şi au distribuit fotografiile la secţiile de poliţie pentru ca agresorii să fie găsiţi cât mai repede", ne-a informat Bogdan Cojocaru purtător de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţului Galaţi. Pe de altă parte, inspectorul principal Cristina Tatulici susţine că „faptele nu pot fi încadrate în lipsa unui certificat medico-legal. Poate fi vorba de loviri şi alte violenţe sau vătămare corporală, în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale. Deocamdată, se fac cercetări doar pentru lovire".
Agresorii medicului de la Galaţi riscă pentru lovire, potrivit legislaţiei actuale, o pedeapsă maximă de 3 luni de închisoare. Aceeaşi faptă va putea fi sancţionată, după promulgarea noii legi, cu închisoare până la 3 ani de închisoare.
Bâtuţi, înjunghiaţi, înjuraţi şi scuipaţi la datorie
- 9 februarie 2009. Medicul de gardă de la Serviciul de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Mediaş, Ana Mihaly, a fost pălmuit de un pacient fiindcă l-a îndrumat greşit spre un cabinet. Agresorul a fost sancţionat doar cu o amendă de 500 lei.

- 20 mai 2011. Medicul Crenguţa Enea (foto), de la Centrul de Primiri Urgenţe, din cadrul Spitalului Roman, a fost lovită cu pumnii şi cu palmele de o pacientă şi însoţitorul acesteia.
- 9 august 2011. Un brancardier în vârstă de 33 de ani a fost înjunghiat chiar în incinta Spitalul de Urgenţă Cluj-Napoca. Agresorul este interlopul Marius David, cunoscut sub numele de Gore.
- 15 septembrie 2011. O doctoriţă şi o asistentă din Baia Mare au fost bătute şi ameninţate cu moartea.
3 ani de închisoare ar fi riscat bătăuşii medicului de la Urgenţe Galaţi dacă ar fi fost în vigoare noulact normativ
3 luni de închisoare riscă agresorii medicului din Galaţi potrivit legislaţiei actuale (Cod Penal,art. 180)
„Proiectul de lege încadrează, practic, atacul asupra unui medic ca fiind ultraj, exact cum este ultrajul împotriva poliţiştilor sau a altor categorii de funcţionari publici."
Raed Arafat subsecretar de stat, Ministerul Sănătăţii
