Universitarii către Ponta: „Ştim ce-aţi făcut azi-vară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Cornel Vîlcu a protestat, în iarnă, în centrul Clujului ca să-şi arate nemulţumirea faţă  de starea în care se află ţara
Dumitru Cornel Vîlcu a protestat, în iarnă, în centrul Clujului ca să-şi arate nemulţumirea faţă de starea în care se află ţara

Universitari din ţară şi străinătate au semnat o scrisoare deschisă prin care îşi arată dezamăgirea faţă de verdictul non-plagiat dat de Consiliul Naţional de Etică privind doctoratul premierului.

După reacţia vehementă de acum câteva săptămâni a universitarilor timişoreni care solicitau demisia premierului Victor Ponta pe care îl acuză de plagiat, lectorul universitar Dumitru Cornel Vîlcu de la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca a postat, pe blogul personal, în ziua referendumului, 29 iulie, o scrisoare deschisă. Aceasta este adresată premierului Victor Ponta şi ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

În document, semnat de mai mulţi profesori şi cercetători din Cluj-Napoca, Iaşi, Bucureşti, SUA şi Germania, este exprimat, în scris, protestul faţă de verdictul de non-plagiat al Consiliului Naţional de Etică despre care susţin că nu prezintă nicio garanţie de credibilitate.

Un fel de „ştim ce-aţi făcut azi-vară"

„Mesajul (...) s-a dorit a fi un fel de simplu proces-verbal. E doar consemnarea faptului că semnatarii au văzut, au luat notă şi judecă lucrurile întâmplate în jurul plagiatului domnului Ponta. E, dacă vreţi, un fel de ştim ce-a(ţ)i făcut azi-vară, simplă transcriere pe hârtie - sau, mă rog, în mediul electronic - a faptului că ştim adevărul, şi de data aceasta el este evident, deci nenegociabil", scrie lectorul clujean Dumitru Cornel Vîlcu, în deschiderea scrisorii.

Scrisoarea conţine şapte puncte şi este semnată de peste 30 de profesori de la UBB, Universitatea Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" Iaşi, Institutul Român de Ştiinţă şi Tehnologie, Institutul Arhiva de Folclor, Academia Română, Universitatea Augsburg din Germania şi Bradley University Peoria (Illinois, SUA).

„Ar fi necesară o demisie"

„Domnul Victor Ponta se face vinovat nu doar de plagiatul din 2003, ci şi, mai ales, de prezenta instrumentare (cu bună ştiinţă, sau prin cooperare tacită cu nişte subalterni foarte zeloşi) a instituţiilor statului pentru mascarea mediatică/deturnarea juridică a unui adevăr cum nu se poate mai evident: plagiatul", se mai arată în scrisoarea universitarilor.

Aceştia mai afirmă că se alătură „oricărui demers prin care Universitatea din Bucureşti ar solicita anularea diplomei de doctor a domnului Victor Ponta, solicitând ministrului Educaţiei să întreprindă demersurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a acestui act reparatoriu". Dumitru Cornel Vîlcu spune că nu a trimis scrisoarea pe adresa oficială a premierului şi a ministrului Educaţiei şi aşteaptă reacţii după ce aceştia o vor citi din presă.

"Am semnat scrisoarea datorită conţinutului ei. Conţinutul vorbeşte de la sine.ŢŢ
Ioana Both prof. dr. la Facultatea  de Litere a UBB

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite