Unguentul pentru ranile muncitorilor arsi trebuie adus din Cehia, iar pielea de transplant, din Olanda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru dintre cei sase raniti in accidentul de la Combinatul de Celuloza si Hartie din Dej au fost adusi, ieri noapte, la Spitalul de Arsi din Bucuresti. Alti doi muncitori au fost transferati la

Patru dintre cei sase raniti in accidentul de la Combinatul de Celuloza si Hartie din Dej au fost adusi, ieri noapte, la Spitalul de Arsi din Bucuresti. Alti doi muncitori au fost transferati la Clinica de Chirurgie nr. 1 a Spitalului Judetean Cluj. Starea celor patru muncitori este stabila, dar sansele lor de supravietuire nu sunt mari, ei fiind internati in sectia de anestezie, terapie intensiva a spitalului. "Arsura chimica este mult mai periculoasa decat una cauzata de foc. Ea poate parea superficiala, dar se aprofundeaza in timp. Nu se poate vorbi deocamdata de efectuarea unei operatii pentru ca este posibil ca, vrand sa-i faci bine pacientului, poti sa-i agravezi situatia, intrucat in timpul unei interventii organismul este supus unor sarcini suplimentare", ne-a declarat dr. Cristian Nitescu, medic primar la Spitalul de Arsi din Bucuresti. Pacientii au arsuri de gradele II si III pe mai mult de jumatate din suprafata corpului. Stefan Santo, 48 de ani, are arsuri pe aproape 85 la suta din suprafata corpului, in regiunea cervicala, pe fata, torace, fese si membre, el suferind si un soc in urma exploziei. Muncitorul Ovidiu Muresan, 28 ani, are arsuri pe 65 la suta din corp, Alexandru Vas, 54 de ani, pe aproape 60 la suta, iar Alexandru Efedi, 38 de ani, pe jumatate din suprafata corpului. Medicii s-au gandit ca ranitii ar putea fi supusi unei operatii de excizie precoce a arsurii, pentru ca astfel se scapa de o zona din corp care produce toxine, insa conditiile din spitalul bucurestean nu permit acest lucru. O astfel de operatie trebuie sa se realizeze intr-un mediu complet steril, adica intr-un spatiu pe care Spitalul de Arsi din Bucuresti nu-l are. De asemenea, in unitatea din Capitala nu exista nici unguentul care ajuta la scoaterea pielii moarte, el trebuind adus din Cehia. Totusi, in cazul in care se decide efectuarea unei operatii, grefele de piele vor fi aduse din Olanda. Cei patru raniti au fost adusi la Bucuresti dupa ce prefectul judetului Cluj, Mihail Hardau, a solicitat o aeronava pentru transport ministrului Apararii Nationale, Teodor Atanasiu. Acesta a aprobat ca un avion de tip AN-26, apartinand Fortelor Aeriene Romane, sa efectueze un zbor umanitar spre Bucuresti, cu cei patru grav raniti. Acestia au fost insotiti de o echipa medicala a SMURD Targu Mures. Joi seara, sase persoane au suferit arsuri grave, dupa ce o vana aflata sub presiune a explodat, in sectia de procesare a celulozei din Combinatul Somes-Dej. Potrivit anchetatorilor, care urmeaza sa stabileasca imprejurarile si cauzele accidentului de la Combinatul de Celuloza si Hartie din Dej, din primele date a reiesit ca muncitorii au fost stropiti de un jet de lesie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite