Unde petrecem în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgul Tradiţiilor este una dintre principalele atracţii ale Festivalului „Sinaia Forever“
Târgul Tradiţiilor este una dintre principalele atracţii ale Festivalului „Sinaia Forever“

În Sinaia se desfăşoară zilele oraşului, în Bucureşti, parcurile sunt ocupate de târguri tradiţionale, iar Oktober Fest este un eveniment ce nu trebuie ratat. Amatorii de concerte, teatru, expoziţii culturale şi festivaluri tradiţionale se pot bucura de un sfârşit de săptămână plin de astfel de evenimente.

În acest weekend, amatorii de concerte, expoziţii, teatru şi voie bună pot merge pe Valea Prahovei, la Festivalul „Sinaia Forever". Ajuns la cea de-a XVIII -a ediţie, una a majoratului, festivalul a îmbrăcat în acest an o ţinută „la patru ace" „Unicul festival din România care foloseşte în fiecare an un alt cadru imaginar îi provoacă pe toţi participanţii la eveniment să îmbrace o atitudine de patru ace, fiecare dintre ele reprezentând Atitudinea, Tradiţia, Cultura şi Bunul-gust", a declarat Mădălina Roşu, purtător de cuvânt al Primăriei Sinaia.

Fiecare participant la eveniment este provocat în acest an să păşească pe Bulevardul Acelor! Primul „pas" este  în zona Atitudinii, unde turiştii pot afla cum să-şi câştige respectul, să aibă o viaţă sănătoasă prin sport, cum să iubească şi felul în care credinţa şi educaţia îi ajută în viaţă. Urmează zonele Bunului-Gust şi Tradiţiilor, unde participanţii vor putea să deguste mâncărurile şi băuturile româneşti şi să admire operele meşteşugarilor populari.

Ştefan Bănică, în concert

Muzica live, spectacolele de teatru şi expoziţiile de pictură şi fotografie vor fi „ultimul ac", pus în zona Culturii. Şi cum majoratul înseamnă libertate şi, implicit, mai multă distracţie, la ediţia din acest an va fi înregistrată şi o premieră pentru o zonă de munte: o petrecere nocturnă în aer liber unde DJ-ii îşi vor face de cap. În Parcul „Dimitrie Ghica" şi Casino Sinaia au fost invitaţi peste o sută de artişti, de la muzicienii Filarmonicii Braşov până la Mircea Vintilă & Brambura, Bere Gratis, Cargo şi Stefan Bănică Jr.Band.

Zeci de sortimente de bere nemţească vă aşteaptă la Oktober Fest  

Aglomeraţie şi restricţii

Singurul disconfort pentru turişti ar putea fi închiderea bulevardului central, Carol I. „Accesul pe această arteră va fi restricţionat pe toată durata festivalului, până luni dimineaţă, la ora 6.00. Se poate circula pe centura ocolitoare a staţiunii", ne-a mai spus Mădălina Roşu. De asemenea, cei care nu şi-au închiriat până acum o cameră la pensiunile şi hotelurile din Sinaia vor trebui să se orienteze pentru un loc de cazare în staţiunile vecine. În „Perla" Carpaţilor totul este plin-ochi, după cum ne-au declarat autorităţile locale. La câţiva kilometri distanţă de Sinaia, în localitatea Sfântu Gheorghe, un alt festival îi aşteaptă pe turiştii dornici de distracţie.

''Atitudinea, Tradiţia, Cultura şi Bunul-gust sunt ingredientele acestei ediţii a festivalului.''
Mădălina Roşu
purtător de cuvânt al Primăriei Sinaia

Tradiţii, istorie şi festivalul berii în Capitală

Oktober Fest. Petrecăreţii nu trebuie să rateze Festivalul Berii din Parcul Tineretului. Aici, atmosfera este animată, de la ora 20.00, de formaţii precum Spitalul de Urgenţă, Şuie Paparude şi Karpaten Show. Curioşii şi gurmanzii vor putea degusta aici diferite sortimente de mâncare nemţească, pregătite ca la carte, dar şi o mulţime de tipuri de bere produse în Germania.

Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia. Iubitorii de teatru pot merge până la Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia. La ora 18.00 începe piesa de teatru „Fantoma, dragostea mea" de Noel Coward, iar între orele 20.00 şi 22.30, „A douăsprezecea noapte", de William Shakespeare. De asemenea, vor exista pentru cei mici ateliere de creaţie şi animatie. Evenimentul se va încheia duminică cu un recital de excepţie Felicia Filip.

„Satul Pâinii" s-a mutat în Parcul Naţional pentru câteva zile. În weekend, bucureştenii găsesc, la târgul tradiţional românesc, meşteri care vor face pâine tradiţională pe vatră sau la ţest, plăcinte, papanaşi, cozonaci, turte, bulz şi multe altele. Timp de două zile, sâmbătă şi duminică, între orele 11.00 şi 18.00, bucureştenii pot retrăi atmosfera tipică dintr-un „Sat al Pâinii". Îmbrăcate în originale straie populare, gospodinele din toate zonele ţării îşi vor demonstra priceperea în realizarea reţetelor de sute de ani. Potrivit organizatorilor, vânzătorii vor oferi celor dornici să guste produse autentice, cele mai multe dintre ele fiind create „la vedere".

„Tomneşte cu noi!". Evenimentul se desfăşoară, în acest weekend, în Parcul Drumul Taberei. Târgul de toamnă sărbătoreşte începutul lui Brumărel cu meşteşugari şi producători de bucate tradiţionale din toate colţurile ţării, cu muzică, dans, mici, pastramă şi nelipsitul must. Momentele artistice vor începe de la orele 18:00 şi vor fi susţinute nume sonore ale muzicii populare româneşti, precum Irina Loghin, Matilda Pascal Cojocăriţa, Panseluţa Feraru, Ion Laceanu, Mioara Lincăn şi Ilie Roşu. ; Roxana Gagiu

Programul Festivalului „Sinaia Forever"

SÂMBĂTĂ, 24 septembrie 2011

- Ora 16.00 - Fanfară
- Ora 18.00 - Concert simfonic în aer liber - Filarmonica Braşov - 60 de instrumentişti (Valentina Mărgăraş - soprană, Mihai Irimia - tenor)
- Ora 18.00 Spectacol de teatru - Sala teatru - "Un bărbat şi mai multe femei" - Magda Catone şi Claudiu Bleonţ
- Ora 19.30 - Concerte Mircea Vintilă & Brambura, Casa Presei, Vama, Ştefan Bănică Jr.

DUMINICĂ, 25 septembrie 2011

- Ora 10.00 - 17.00 - Vizită gratuită Casa Memorială George Enescu
- Ora 12.00 - Concerte (Ansamblul Calabreaza al Centrului Cultural Breaza, Adriana Deas, Ansamblul Periniţa al Centrului Cultural Judeţean Prahova)
- Ora 16.00 - Fanfară. Vor mai fi lansări de carte, precum şi expoziţii temporare, printre care şi „Regina Elisabeta şi arta dantelei cu suveică", la Castelul Peleş.

Zeci de sortimente de bere nemţească vă aşteaptă la Oktober Fest
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite