Umorul lui „Seinfeld“, prin ochii lui Naumovici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un interviu pentru „Adevărul”, cunoscutul publicitar Bogdan Naumovici povesteşte în stilul său caracteristic, consacrat de clipurile sale publicitare, de ce iubeşte serialul „Seinfeld”

Între viaţa lui Naumovici şi cea a personajelor din Seinfeld există multe asemănări. Pe toate le puteţi descoperi de luni până sâmbătă, la 20.50 şi 21.25, pe Pro Cinema.

- Te-ai bucurat de această emisiune pentru că...

- Îmi dă ocazia să îmi povestesc viaţa pornind de la cel mai tare sitcom din istorie.

- Cea mai tare fază din „Seinfeld” este...

- Nu este una anume, ci mai degrabă modul în care Seinfeld observă ce e mai ridicol şi mai haios în viaţa de zi cu zi şi modul în care scenariştii reuşesc să împletească poveştile separate ale celor patru eroi. Vă dau ca exemplu un singur moment, cel în care George se dă drept biolog marin în faţa unei domnişoare, numai că se trezeşte că are de salvat o balenă eşuată din cauză că în orificiul respirator îi intrase o minge de golf, trasă de cine altul decât Kramer...

- Descrie-i în câteva cuvinte pe eroii din „Seinfeld”!

- Jerry este ancora de bun-simţ dintre ei, personajul cu picioarele pe pământ. Elaine este o fată bătrână în devenire, isteaţă şi care a aflat că în viaţă nu e cel mai important să te măriţi, George este loserul etern, zgârcit şi nevrotic, iar Kramer este optimistul incurabil, care îşi trăieşte viaţa din plin.

- Personajul tău preferat din „Seinfeld” este...

- Kramer, pentru că are cea mai spectaculoasă viaţă, chiar dacă se întâmplă în afara ecranului. De cele mai multe ori, nu ştim cum i-a venit ideea pentru apa de colonie cu aromă de plajă sau cum de a ajuns în Clubul Urşilor Polari, iar asta este pentru mine o parte fascinantă din serial. Mă bucur că nu ni se dezvăluie toată viaţa lui Kramer, mă lasă să îmi imaginez, iar asta mă prinde foarte tare.

- „Seinfeld” a avut atâta succes pentru că...

-  Vine din viaţa de zi cu zi, reuşind să surprindă momente şi atitudini absolut obişnuite, din perspective noi şi extrem de amuzante.

- Inspiraţia pentru „poveştile” tale pro-Seinfeld vine din...

- Viaţa mea şi a prietenilor mei. Absolut tot ce povestesc în mini-emisiunile „Seinfeld, frate!” este real, cu personaje reale. Aşa că, dacă cuiva i se pare că glumele nu sunt cele mai reuşite, să tragă la răspundere viaţa, că ea e scenarista pastilelor dinaintea episoadelor.

- Umorul din „Seinfeld” se bazează pe...

- Răsturnarea unor percepţii anterioare asupra unor lucruri banale şi prezentarea lor dintr-o perspectivă neaşteptată. Şi desigur, pe carisma personajelor, şi aici nu aş vorbi doar de cei patru. Babu, proprietarul restaurantului pakistanez, părinţii lui George şi ai lui Jerry, „the Soup Nazi” („Nazistul Supei”), toţi sunt aleşi cu har.

- Umorul tău seamănă cu al lui „Seinfeld” pentru că...

- Aşa cum am mai aratat şi în spoturile mele publicitare, viaţa de zi cu zi este cea mai mare sursă de umor. Sunt personaje fascinante peste tot în jurul nostru, suntem înconjuraţi de poveşti ce stau să fie spuse şi îmi place să cred că sunt la fel de atent la tot ce mă înconjoară, cu un ochi gata să vadă faţa amuzantă a lucrurilor.

- Diferenţa dintre umorul românesc şi umorul „Seinfeld” constă în...

- Nu cred că e vreo mare diferenţă, de-aia cred că a şi prins atât de tare Seinfeld la noi...

- Pentru tine, „comedia în esenţă tare” înseamnă...

- O promisiune a posturilor Pro, în general, către comedia de bună calitate. Nu e doar Seinfeld, şi nu e doar sezonul acesta. Pro TV şi Pro Cinema sunt cei care ne-au făcut cunoştinţă cu Seinfeld, dar şi cu Cheers, cu Friends, cu News Radio sau cu Bundy.

- De când prezinţi emisiunea te uiţi la „Seinfeld” altfel pentru că...

- Ştiu mult mai multe despre dedesubturile realizării acestui serial. Ştiu câţi oameni au scris la el, cum se înţelegeau cei patru actori principali, cum au fost recrutaţi actorii secundari sau ce poveşti transced episoadele şi răsar din când în când la suprafaţă, făcând referiri la personaje sau întâmplări din alt sezon.

- Dacă l-ai intâlni pe Jerry l-ai întreba...

- De ce s-a oprit.

- Pentru a vedea un episod din „Seinfeld” ai renunţa la...

- Deja renunţ la cam două zile pe săptămână pentru asta.

image

Dacă cuiva i se pare că glumele nu sunt cele mai reuşite, să tragă la răspundere viaţa, pentru că ea e scenarista pastilelor dinaintea episoadelor

image


Bogdan Naumovici
director de creaţie

image

Îmi place să cred că sunt la fel de atent la tot ce mă înconjoară, cu un ochi gata să vadă faţa amuzantă a lucrurilor”

image


Bogdan Naumovici
director de creaţie

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite