Ultimul criminal nazist, trimis la judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite l-au deportat luni în Germania pe cel mai controversat criminal nazist, ucraineanul John Demjanjuk, în vârstă de 89 de ani, bolnav de leucemie şi insuficienţă renală. Astfel, s-a demonstrat că nu există nicio compasiune pentru cei acuzaţi de crime împotriva umanităţii.

Agenţii federali l-au luat de acasă pe sus, cu tot cu căruciorul pentru invalizi, din faţa familiei care asista neputincioasă, şi l-au suit în avion pe aeroportul din Cleveland, Ohio.

Expulzarea a intervenit la patru zile după ce Curtea Supremă a SUA a respins o cerere a avocatului lui Demjanjuk, John Broadley, de a se sista, din motive umanitare, procedura de extrădare, emisă în urmă cu peste trei ani. Familia susţinea că Demjanjuk e prea bolnav ca să suporte o asemenea călătorie.

„Nu poate să meargă, nu poate nici măcar să se ridice singur de pe scaun sau să se îmbrace”, a susţinut fiul său, John jr. Însă camerele de supraveghere au demonstrat că bătrânul poate să se ridice de pe scaun şi poate chiar să meargă nesusţinut, deşi deplasarea este foarte înceată.

Tratat pentru a fi judecat

Nu numai că nu s-au admis motivele medicale şi umanitare, dar s-a dispus respectarea întregii proceduri de deportare, inclusiv purtarea unui dispozitiv electronic pe durata zborului, astfel ca cei de la imigrări să ştie exact unde se află. „De parcă ar fi putut să «zboare»  în altă parte”, a comentat avocatul său american.

Ajuns în Germania, John Demjanjuk a fost preluat de unitatea medicală a închisorii Stadelheim din München, unde a fost  consultat şi continuă tratamentul până la începerea procesului pentru uciderea a 29.000 de evrei, în 1943, în două dintre lagărele naziste înfiinţate în Polonia.

Până să compară în faţa completului de judecată, procurorii germani vor trebui să demonstreze, în primul rând, gradul lui de implicare în uciderea evreilor din cele două lagăre. Tocmai în acest „detaliu” a constat controversa privind identitatea inculpatului. Până acum, Demjanjuk este acuzat că a fost gardian în două lagăre naziste într-o vreme când acolo s-au petrecut omoruri în masă.

„Ivan cel Groaznic” de la Treblinka?

image

Documentul militar prin care se atestă că Demjanjuk a fost gardian nazist



Centrul evreiesc „Simon Wiesenthal” l-a pus pe Demjanjuk pe locul doi pe lista celor mai căutaţi criminali nazişti, după Aribert Heim, medicul austriac cunoscut ca „Dr. Moarte”, în urma experimentelor inumane pe care le-a făcut pe deţinuţii din lagărul de concentrare de la Mauthausen.

După presupusa moarte a acestuia, în 1992, în Egipt, Demjanjuk rămăsese cap de listă. El a fost recunoscut de câţiva foşti deţinuţi din lagărul Sobibor în 1977 şi confundat cu unul dintre cei mai sadici gardieni, zis şi „Ivan cel Groaznic”, care a acţionat în lagărul de la Treblinka, unde, după statisticile Centrului Wiesenthal, au fost ucişi 870.000 de oameni.

Confundat cu acel „Ivan cel Groaznic”, Demjanjuk a fost condamnat la moarte prin spânzurare de un tribunal din Israel, în 1988. Cinci ani mai târziu, în urma unor documente de la KGB, s-a descoperit că „Ivan cel Groaznic” era alt ucrainean, pe nume Ivan Marcenko şi condamnarea la moarte pentru Demjanjuk­ a fost anulată. SUA însă i-au retras cetăţenia, pe motiv că a ascuns agenţilor de la imigrări faptul că a fost gardian în lagăre de concentrare.

„Simplu” gardian la „duşuri”

Împotriva lui Demjanjuk a rămas acuzaţia că a fost unul dintre gardienii care escortau deţinuţii spre camerele de cazare din Sobibor. După apelul de triere, bolnavii, bătrânii şi mamele cu bebeluşi erau îndrumaţi spre „duşuri”, după cum erau păcăliţi de gardieni, pentru a nu se crea panică.

„Duşurile” erau, de fapt, camerele de gazare. Unul dintre argumentele avocatului lui John Demjanjuk s-a bazat pe acest detaliu horror, anume că niciun gardian care conducea deţinuţii spre camerele de gazare nu se purta urât cu aceştia, tocmai pentru ca să le creeze impresia că totul va fi bine.

Oricum, până în prezent, niciunul dintre martorii care l-au recunoscut pe Demjanjuk nu a declarat că l-ar fi văzut pe acesta lovind pe cineva.

Demjanjuk, emigrat în SUA în 1952, şi-a susţinut nevinovăţia de la bun început, spunând că el a luptat în Armata Roşie şi a ajuns gardian în lagărele naziste de concentrare după ce a fost luat prizonier de nemţi, în 1942. A susţinut că mulţi au „schimbat tabăra” din instinct de supravieţuire, dar că el nu a făcut rău nimănui, fiind doar un simplu gardian.

Alţi nazişti vânaţi

image

John Demjanjuk, luat pe sus, cu tot cu căruciorul de invalizi, pentru a fi dus la aeroport



Konrad Kalejs, emigrat în SUA, Canada şi Australia, după ce a lucrat într-un lagăr nazist din Letonia, a murit la Melbourne în 2001, în timpul procedurii de extrădare.

Erich Priebke, un ofiţer SS de rang înalt, a fost extrădat din Argentina, după ce a dat un interviu în 1994. A fost condamnat la închisoare pe viaţă.

În Scoţia, un caz amplu mediatizat a fost cel al lui Anton Gecas, un important om de afaceri, care „uitase” implicarea sa în uciderea a 34.000 de evrei pe când făcea parte din Batalionul lituanian de poliţie nr. 12, folosit pentru execuţii. Deşi se autorizase extrădarea, acesta nu a trăit până la proces, murind în 2001, la Eddinburg, la vârsta de 85 de ani.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite