Ultimii vărari din Mehedinţi

Vărăritul, meserie veche, cu rădăcini în negura timpului, îşi trăieşte ultimele clipe de viaţă în Mehedinţi, unde mai sunt doar câţiva oameni ştiutori ai meşteşugului

Vărăritul, meserie veche, cu rădăcini în negura timpului, îşi trăieşte ultimele clipe de viaţă în Mehedinţi, unde mai sunt doar câţiva oameni ştiutori ai meşteşugului

Numărul ţăranilor din Mehedinţi care muncesc ca la ocnă pentru a produce în propria gospodărie bulgări de var se împuţinează pe zi ce trece. Farmecul tradiţiei nu-i mai atrage pe tineri, care consideră că afacerea este nerentabilă.

Aşa se explică de ce cuptoarele construite special pentru arderea pietrelor calcaroase încep să fie lăsate în paragină. Nea Dănilă Rafa, un ţăran de 64 de ani din comuna Bâlvăneşti, ne-a explicat de unde vine expresia atât de des folosită în judeţ: ,,Te omori ca vărarul cu munca".

Ţăranii vărari din comunele situate în nordul Mehedinţiului - Bala, Godeanu sau Bâlvăneşti - se răresc, şi, odată cu ei, tradiţionala ocupaţie începe să fie dată uitării. Până nu de mult, aceşti oameni ai muntelui şi-au câştigat existenţa numai din aşa ceva, iar alţii chiar au prosperat.

Bucăţile de var de cea mai bună calitate, produse după o muncă titanică, erau la mare căutare în comunele din zonele de câmpie, unde "muntenii" le aduceau în căruţe cu coviltir, trase de boi puternici.

De cele mai multe ori, tranzacţia nu se făcea pe bani, ci existau trocuri prin care varul se dădea pe cereale sau legume. Varul bulgări se foloseşte şi acum la dezinfectarea fântânilor, iar cel "stins în apă" are o calitate mult mai mare decât a varului industrial. Cel puţin aşa susţine nea Dănilă Rafa, un vărar de 64 de ani din comuna Bâlvăneşti, care, din cauza bolii, e nevoit să se lase de această pasiune ale cărei taine le-a desprins când era flăcău.

Dănilă Rafa mai are o supărare: nu e sigur că fiul său, Gheorghe Rafa, pe care l-a crescut pe lângă cuptorul de var, va duce tradiţia mai departe. Motivul? Fiul e viceprimar la Bâlvăneşti şi nu mai are timp de făcut var, chiar dacă îi place acest lucru.

"Aici, în comuna Bâlvăneşti, doar tata şi cu încă un om mai au cuptoare de var. În comuna Godeanu nu sunt mai mult de şase-şapte cuptoare, iar la Balta puţin mai multe.

Tradiţia se va pierde, căci tinerii nu mai consideră rentabilă această muncă. E păcat, dar au dreptate în felul lor şi o să vă spun şi de ce!", promite să spună povestea completă viceprimarul din Bâlvăneşti, Gheorghe Rafa.

Cuptorul cu pălărie

De la viceprimar şi de la tatăl său, Dănilă, am aflat că un cuptor de var arată ca o fortăreaţă clădită din piatră de râu şi pământ galben sau humă. Deasupra se pune, ca o pălărie, o crustă de chirpici din pământ şi ferigă. Cuptorul are o înălţime de peste patru metri şi un diametru de doi metri. Nu e uşor să-l construieşti. Are secretele lui şi îţi trebuie o anumită tehnică.

Atunci când ai cuptorul şi vrei să te apuci de făcut var, prima operaţiune este să aduci piatra de calcar, care trebuie arsă. "O aducem de departe, de pe terenul nostru, sau o cumpărăm de pe terenul altuia.

Decopertăm pământul cu sapa, lopata şi târnăcopul şi ne apucăm să spargem piatra de calcar în bucăţi transportabile. Le încărcăm în căruţă sau în maşină şi le aducem la cuptor", povesteşte nea Dănilă. După ce piatra e adusă la gura cuptorului, se bagă înăuntru cu grijă, în aşa fel încât la baza cuptorului să rămână o boltă pe unde să se poată introduce lemnele care ard.

Bulgărele de soare de la Bâlvăneşti

Lângă cuptorul de var al familiei, viceprimarul Gheorghe Rafa ne spune că e nevoie de minim 10 metri cubi de lemne pe care trebuie să le arzi non-stop, o săptămână de zile, operaţiune care-i mult mai complicată decât cea a producerii ţuicii. "Flacăra trebuie să ardă sub pietrele de calcar, să le cuprindă de jos. Noi spunem că facem boltirea.

Dacă pietrele nu sunt aşezate cum trebuie, să rămână la baza cuptorului un gol, nu faci nimic. La un cuptor, producem cinci tone de var bulgări, dar trebuie să ardem vreo 10 metri cubi de lemne. Le tăiem la un metru lungime şi le băgăm pe foc despicate. Arderea e cea mai grea.

Focul nu trebuie să fie nici tare, nici slab şi trebuie supravegheat în permanenţă. Se face prin rotaţie de către membrii familiei ajutaţi de oameni plătiţi cu ziua. E şi frumos însă. Noaptea parcă vezi un bulgăr de soare. Are şi un miros specific, plăcut!", mai zice viceprimarul Gheorghe Rafa.

"Te omori ca vărarul cu munca"...

În viziunea viceprimarului, vărăritul nu mai e însă de mult un meşteşug rentabil. Un kilogram de var bulgări se vinde "la prima mână" cu 4.000 de lei vechi. Înmulţit cu 5.000 de kilograme, cât scoţi la un cuptor, face 20 de milioane de lei vechi. "Dar numai lemnele arse costă 10 milioane de lei vechi plus piatra cărată, plus arderea non-stop...

Un avantaj, dacă se poate spune aşa, este să îl transporţi cu căruţa, pe rând, în comunele de câmpie unde se vinde <> , cu 10.000 de lei vechi kilogramul, sau unde poţi primi la schimb cereale şi legume. Concret, 10 kg de bulgări de var, în schimbul unei baniţe de grâu", mai zice viceprimarul şi continuă: "Într-o căruţă cu coviltir nu poţi pune mai mult de 500 de kilograme de var. Te chinui mult să te duci prin comunele de câmpie cu căruţa să-l vinzi.

Tata e bolnav şi noi nu mai producem var, însă nu îmi este ruşine să spun că am făcut aşa ceva şi că mă pricep. Aş da cuptorul nostru la oricine care vrea să producă var şi l-aş şi învăţa, dar nu avem la cine", oftează cu năduf viceprimarul Gheorghe Rafa. "Mult, puţin, sunt bani. Îi iei, nu-i dai", pare să-l contrazică taică-su, Dănilă.

"Eu din var am crescut un băiat şi o fată şi am făcut gospodărie. Înainte, pe timpul lui Ceauşescu, toată lumea se îngrămădea să cumpere când plecam cu căruţa prin sate. Acum au apărut varul industrial şi înlocuitorii. Dar nu e aşa de bun calitativ ca şi cel produs de noi în cuptoare. Bulgării noştri sunt buni şi la dezinfectarea fântânilor".

Alt ţăran din Bâlvăneşti care are cuptor de var rămas în paragină este Constantin Guran. "Ginerele meu, Marius Moacă, a mai făcut var, dar vrea să se lase. Nu e deloc profitabil şi e muncă multă. Te omori, cum se spune, ca vărarul cu munca. Şi e păcat că lui îi place, dar dacă guvernul nu dă o subvenţie sau un alt ajutor financiar pentru meşteşugurile de genul ăsta, vărăritul va dispărea definitiv", zice Guran, privind cu tristeţe înspre cuptorul de var din bătătură.