Ultimii mohicani ai scenei rezistă ispitei telenovelelor

adevarul

Publicat: 26.11.2008 21:21

Ultima actualizare: 10.08.2022 10:03

Aceste seriale de televiziune fac parte din cultura de consum şi sunt considerate "ieftine", dar adună din ce în ce mai mulţi prozeliţi dintre actorii valoroşi de teatru. Componenta materială e prima scuză pe care un actor o invocă când joacă într-o telenovelă. Şi totuşi, au mai rămas câţiva care, dintr-un motiv sau altul, resping ideea apariţiei în astfel de seriale. Am aflat cine şi de ce nu a jucat niciodată într-o telen

Demersul nostru a început cu Ion Caramitru. Poate şi pentru că succesul avut în stagiunea trecută cu “Eduard al III-lea”, în regia lui Alexandru Tocilescu, ne-a confirmat bănuiala că actorul face parte dintre cei sătui de vedetism.

Actualul director al Naţionalului bucureştean, fost ministru al Culturii, Ion Caramitru, a arătat, prin determinarea cu care şi-a jucat rolul, că “titlul şi banii” nu aduc fericirea unui artist.

Pe de altă parte, poate mai mult decât orice altă categorie socială, artiştii au nevoie de resurse materiale, întrucât arta, un mimesis al lumii în care trăim, presupune ruptura totală cu ea.

Artistul, spunea cândva Florin Piersic, nu trebuie să-şi pună problema zilei de mâine, pentru că pierde un timp pe care l-ar putea dedica creaţiei.

Scenarii care nu spun nimic

“Sigur că există o serie de actori care acceptă să joace în telenovele pentru bani; nu pot să-i acuz”, remarcă Ion Caramitru. “Există şi o explicaţie mai realistă pentru alegerea lor: se fac foarte puţine filme. Însă o asemenea alegere poate influenţa cariera unui actor. În plus, marea majoritate a sitcomurilor nu sunt născute în România, sunt nişte importuri, nişte emisiuni create după nişte tipare”, argumentează el.

În ceea ce îl priveşte, recunoaşte că nu va juca niciodată în astfel de seriale: “Nu-mi plac. Nu mă prind. Nu mă interesează forma asta de simulacru, de îngurgitare cu pilula a unor scenarii care nu spun nimic. Nu mă interesează aceste însăilări, aceste posibile acţiuni, în centrul cărora se mişcă personaje «fără carne», cum obişnuim noi să spunem”, adaugă Caramitru.

„Dacă joc lângă un prost, devin şi eu prost”

Mai tânărul Marius Manole, angajat al Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) din 2004, colaborator al mai multor teatre din Capitală, mărturiseşte că i s-au făcut două propuneri să joace în telenovele, dar nu a răspuns invitaţiilor. N-a dat nicio explicaţie, pentru că nu obişnuieşte să se justifice.

Pur şi simplu, avea atunci alte priorităţi. A precizat însă că nu joacă în telenovele, nu pentru că are ceva împotriva lor, ci pentru că-i este frică. “Mi-e frică, pentru că publicul care vine la teatru ar putea să mă confunde cu personajul din serialul respectiv. Şi încă mă descurc cu banii câştigaţi din teatru, încă nu mor de foame. Încă mai pot să rezist doi-trei ani. Însă nu bag mâna-n foc că n-o să joc vreodată.

Problema jocului în telenovele e că actorii sunt puşi faţă în faţă cu nişte oameni neprofesionişti. Şi atunci le scade şi lor nivelul. Dacă joc lângă un prost, devin şi eu prost, automat. Apoi mai e vorba despre o falsă mediatizare. Or eu nu vreau să fiu o imagine. Nu vreau să mor ca o imagine. Ca actor, trebuie să fii neutru în viaţa personală”, mai spune Manole.

Pe de altă parte, e convins că un actor de telenovele are nevoie de multă putere ca să ştie că repetă “pentru ceva ce nu e performant”. Actorii suferă din această cauză, motivează el, pentru că într-o telenovelă se filmează pe fugă, nu e ca la film, să se tragă cinci-şase duble.

“Mai e un aspect, cum a spus şi Oana Pellea: poţi să joci prost un Hamlet pe scenă, sau să interpretezi excelent un personaj de telenovelă, vezi cazul lui Visu. Aşadar actorii din telenovele au o mare putere. Ei fac acest compromis pentru bani, că viaţa-i viaţă şi viaţa trece. Apoi, e clar că nivelul unei telenovele e crescut şi de calitatea actorilor. De lucrul ăsta şi-au dat seama şi televiziunile şi au început să facă oferte marilor actori”, conchide Manole.

Graba din telenovele strică performanţa

Mircea Albulescu a terminat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa profesorului Aura Buzescu, în 1956. De atunci, a creat aproximativ 70 de roluri de teatru, alte 70 de roluri în filme apărute pe marile ecrane şi aproximativ 40 de roluri în filme de televiziune. Ca profesor universitar, a modelat actori precum Irina Movilă, Florin Piersic jr., Elvira Deatcu, Alex Jitea, Dragoş Bucur, Irina Cojar sau Alexandra Velniciuc.

Albulescu spune că n-a jucat niciodată într-o telenovelă. Pe de altă parte, însă, nu poate nimeni să condamne un actor care joacă într-o telenovelă, pentru că el are “cel puţin un motiv tragic, şi anume lipsa de bani”.

„La urma urmei munceşte, pentru că putea să fure pentru bani, putea să ucidă pentru bani. Iar dacă ar fi şi angajat al unei televiziuni, atunci ar fi şi obligat să joace în telenovela apărută la televiziunea respectivă”, explică Albulescu, care adaugă că destinul unui actor nu poate fi influenţat de jocul într-o telenovelă.

“În acelaşi timp, aş vrea să vă dau un exemplu: uitaţi-vă la diferenţa dintre un comic – cel care stârneşte râsul numai când apare, fără să spună o vorbă – şi un actor care joacă comedie – cel care cu o seară înainte a jucat tragedie şi a făcut publicul să plângă, iar acum îl face să râdă. Ăsta e actorul.

Personalitatea unui actor este de a fi mereu altul. Or, telenovela foloseşte personalitatea actorului însuşi care trebuie să înlocuiască personalitatea personajelor”, mai spune Albulescu, care aminteşte că actorul trebuie să vină la teatru cu o oră şi jumătate înainte, „pentru a uita să fie el însuşi”. „El are nevoie de timp pentru a intra în pielea personajului pe care-l joacă, aşa cum are nevoie de timp să iasă din pielea aceluiaşi personaj.

De aceea şi există un obicei foarte frumos în comedia franceză, prin care artistul, la sfârşitul reprezentaţiei, se retrage un timp în cabina lui şi destupă o sticlă de şampanie. El are nevoie de acest timp pentru a se întoarce la propria existenţă”, conchide actorul.

„Nu judecaţi actorii care fac acest compromis!”

Dan Puric a absolvit în 1985 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, la clasa regretatului profesor universitar Dem Rădulescu.

Activitatea sa de actor şi regizor l-a făcut celebru în ţară şi străinătate, unde a prezentat spectacole ca “Toujours l’amour”, „Made in Romania”, „Costumele” sau „Don Quijote”. Puric declară că pentru el a nu juca în telenovele este un simplu gest de curăţenie spirituală, „un act de minimă toaletă”, însă, pe de altă parte, şi-ar jigni colegii care vor să câştige mai mulţi bani, numai de dragul „exerciţiilor de moralitate”.

„Este un compromis de supravieţuire până la urmă. Să nu uităm că telenovelele sunt un import. Ar trebui făcut un studiu despre acest fenomen, important este să aflăm de ce se fac telenovele în ţările din lumea a treia, de ce sunt cerute asemenea seriale.

E drept că eu mai bine curăţ toalete decât să fac aşa ceva, dar nu trebuie judecaţi actorii, care joacă şi ei ce li se cere, ci directorii de televiziune care aduc asemenea importuri, transformând o hrană spirituală în furaje, nişte filme în care ajung să joace mult mai bine neprofesioniştii decât actorii adevăraţi. Iar actorii n-au de unde să ştie lucrurile astea, pe ei îi interesează să trăiască, pentru că asta e realitatea: n-au, săracii, din ce să trăiască.

Bineînţeles că sunt actori care au alergie la telenovele, dar sunt şi alţii care n-au din ce să trăiască. Pe urmă mai sunt şi actorii tineri care se transformă în tampax, în detergent, în orice, numai să câştige un ban, puţini dintre ei mai au conştiinţă profesională. Dar pentru mine, Dan Puric, a nu juca într-o telenovelă e un act de minimă toaletă”, afirmă, fără drept de apel, Puric.

„Telenovela, o formă de sinucidere”

Marcel Iureş, care a obţinut de două ori premiul UNITER pentru cel mai bun actor, spune că nici măcar nu-şi poate pune problema să joace în telenovele. “Sunt deplorabile, sunt nişte surogate. Cine ar vrea să se uite la aceste lucruri groaznice? Problema e cum să educi gustul publicului, sau, cel puţin, cum să scrii un scenariu bun de telenovelă.

Ce se scrie acum nu reprezintă nişte scenarii, ci nişte bâlbâieli, nişte improvizaţii. E o adevărată desfigurare, actorii nu se identifică deloc cu personajele pe care le joacă. Se vede că totul e «din plastic», că mustăţile sunt false”, arată Iureş, care mai spune că există totuşi, printre telenovelele străine, unele “suportabile, dar şi alea sunt false”.

Actorul crede că nu lipsa banilor îi determină pe artişti să joace în aceste seriale, ci mai degrabă lipsa de repere, o anumită “rătăcire”, “un fel de formă de sinucidere”. “Cum spunea şi Arghezi acum vreo 80 de ani, «o baltă stătătoare a purulenţei»…”, comentează, dezamăgit, Marcel Iureş, care îndeamnă, cel puţin, la o realizare mai atentă a scenariilor de telenovele. “Scenariul e o chestiune serioasă, de care se ocupă scriitorii profesionişti, nu poţi să faci aşa ceva la nivel de paţachină.”

„E un nivel precar”

Victor Rebengiuc, membru al trupei Bulandra de peste cincizeci de ani, este cunoscut publicului larg din intepretările fără cusur ale unor roluri de teatru precum Ştefan Tipătescu din “O scrisoare pierdută”, în montarea Liviu Ciulei, sau roluri de film precum Ilie Moromete din „Moromeţii” lui Stere Gulea sau Tănase Scatiu din filmul lui Dan Piţa.

A fost rector al Universităţii “I. L. Caragiale” din Bucureşti în perioada 1990-1996, director al Teatrului Bulandra între anii 1996-1998, iar în 2004, a fost declarat actorul anului, alături de Maia Morgenstern.

Rebengiuc spune că telenovela este un gen care pur şi simplu nu-l interesează şi că nu a avut nici măcar curiozitatea să urmărească o telenovelă. “Nici pe mine, nici pe soţia mea nu ne interesează acest gen de seriale. Se promovează aşa-zisele vedete, nu actori profesionişti.

E un nivel precar. Mi s-au făcut şi mie propuneri, dar le-am refuzat. Sigur că sunt şi actori buni care joacă în telenovele, probabil pentru bani, poate că se plăteşte mai bine, dar nici asta nu ştiu. Nu pot să-i acuz, nici să-i scuz. În ce mă priveşte, refuz rolurile proaste, piesele proaste – de film şi de teatru – şi regizorii care nu spun nimic”, a conchis actorul.

Telenovelele sunt deplorabile, sunt nişte surogate. Cine ar vrea să se uite la aceste lucruri groaznice? Problema e cum să educi gustul publicului sau, cel puţin, cum să scrii un scenariu bun de telenovelă

Marcel Iureş
actor

Nu mă interesează forma asta de simulacru, de îngurgitare cu pilula a unor scenarii care nu spun nimic. Nu mă interesează aceste însăilări, aceste posibile acţiuni, în centrul cărora se mişcă personaje «fără carne»!

Ion Caramitru
actor

Sunt şi actori buni care joacă în telenovele. Nu pot să-i acuz, nici să-i scuz. În ce mă priveşte, refuz rolurile proaste, piesele proaste – de film şi de teatru – şi regizorii care nu spun nimic

Victor Rebengiuc
actor

Personalitatea unui actor este de a fi mereu altul. Or, telenovela foloseşte personalitatea actorului însuşi care trebuie să înlocuiască personalitatea personajelor