Udrea: La Snagov se va discuta probabil despre remaniere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Udrea: "Dacă Guvernul nu e în stare să pună în practică măsurile de austeritate, trebuie să-şi dea demisia"
Udrea: "Dacă Guvernul nu e în stare să pună în practică măsurile de austeritate, trebuie să-şi dea demisia"

Elena Udrea, aflată în platoul emisiunii "După 20 de ani" de la ProTV a declarat că remanierea unor cabinete ar putea avea loc dacă se consideră că un minister va fi mai eficient cu un alt ministru şi că întâlnirea de duminică seară, de la Snagov, a conducerii PDL cu parlamentarii şi cu europarlamentarii partidului va viza această problemă.

"Remanierea ar putea avea consecinţe de prelungire a implementării măsurilor pe care le-am luat, pentru că, odată venit un alt ministru nou, îi trebuie ceva timp să înţeleagă funcţionarea ministerului, să se acomodeze cu ministerul şi probabil că ar prelungi puţin implementarea acestor măsuri, lucru de care nu avem nevoie. Pe de altă parte, dacă, în urma unor analize, există concluzia clară că unele ministere ar fi mai eficiente cu alţi miniştri, decizia va fi de a se remania", a explicat Udrea la emisiunea "După 20 de ani" difuzată, duminică, de Pro Tv.

Elena Udrea a precizat că trebuie făcută o analiză clară şi, dacă se va considera că unii miniştri nu au avut performanţa necesară, poate fi o remaniere.

Ea a spus că, la întâlnirea de duminică seară, de la Snagov, a conducerii PDL cu parlamentarii şi cu europarlamentarii partidului, se va discuta, probabil, despre remaniere deoarece "există această discuţie la nivelul parlamentarilor care au unele nemulţumiri faţă de unii miniştri din Cabinet".

Întrebată despre propunerea lui Liviu negoiţă de reducere a numărului de ministere, Udrea a spus că ea a fost dintre cei care susţin restructurarea Guvernului, dar făcută după calcule care să arate că unele ministere ar funcţiona mai bine dacă ar fi comasate.

Udrea a adăugat că nu este decizia sa comasarea unor minsitere, arătând că, dacă s-ar mai comasa un minister la Ministerul Dezvoltării şi Turismului, nu înseamnă că ea va prelua acest post.

Întrebată dacă ar putea fi comasat Ministerul Transporturilor cu Ministerul Dezvoltării, Udrea a răspus că există această discuţie mai mult la nivelul presei, decât al clasei politice şi că nu s-a luat nicio decizie în acest sens.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite