Ucraina ar putea fi obligata sa sisteze construirea canalului Bastroe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

MAE a cerut constituirea unei comisii internationale de ancheta

Dupa esuarea tuturor demersurilor facute de autoritatile romane, de Comisia Europeana, de Statele Unite si de diverse organisme internationale pentru oprirea lucrarilor la canalul ucrainean Bastroe pana la efectuarea unui studiu de impact asupra mediului din Delta Dunarii, Romania a decis sa ceara constituirea unei comisii internationale de ancheta. Aceasta va analiza impactul proiectului in plan transfrontalier, iar daca se va constata ca lucrarile au efecte negative, Ucraina va fi obligata sa implice partea romana in intreg procesul decizional si sa tina cont de prevederile acordurilor internationale in acest sens, pe care le-a ignorat pana acum. Surse guvernamentale au precizat de asemenea ca Romania analizeaza posibilitatea de a da in judecata firma germana care executa lucrarile, Joseph Mobius Bau A.G., din Hamburg, care este pasibila, atat potrivit dreptului german, cat si celui roman, de sanctiuni pentru incalcarea normelor ecologice internationale. Intre timp, Kievul se pregateste sa inaugureze finalizarea primei faze a lucrarilor, programata initial pentru astazi, cand Ucraina isi aniverseaza ziua nationala, dar care pare a fi fost amanata cu cateva zile.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite