Ucigaşul Rîmaru a cerut să fie exilat pe o insulă

Rămas în istoria Dreptului ca fiind cel mai feroce criminal, Ion Rîmaru a făcut la recurs mărturii cutremurătoare. La 3 septembrie se împlinesc 40 de ani de la condamnarea la moarte a odiosului violator şi criminal în serie Ion Rîmaru, student la Facultatea de Medicină Veterinară.

Ion Rîmaru (născut la 12 octombrie 1946 şi executat prin împuşcare la 23 octombrie 1971) a pus pe jar anchetatorii în anii 1970 şi 1971. Timp de doi ani, poliţiştii au căutat autorul unor violuri şi al unor crime de o cruzime greu de descris în cuvinte.

Tăcut defel, respectuos cu femeile, Rîmaru a fost dat de gol în cele din urmă de o adeverinţă de la Facultatea de Medicină Veterinară, unde era student în anul al II-lea, care i-a căzut din buzunar la locul ultimei crime. Când a fost prins, şi-a recunoscut senin faptele. A pus totul pe seama situaţiei financiare precare şi a stresului cauzat de examenele de la Medicină Veterinară. A fost condamnat la moarte la 3 septembrie 1971. A sperat până în ultima clipă că magistraţii vor fi mai blânzi cu el, ba chiar a cerut clemenţă şi s-a plâns că suferea enorm, întrucât femeile nu doreau să facă sex cu el nici chiar dacă le plătea. Ion Rîmaru a admis în faţa anchetatorilor că nu a întreţinut niciodată contacte sexuale de bună voie, ci doar cu forţa. În cererea de recurs, odiosul criminal a înşirat, pe mai multe pagini, detalii despre fiecare viol, dar şi amănunte despre modul în care ucidea fără să clipească. Cererea de recurs a lui Ion Rîmaru, formulată în septembrie 1970, este plină de greşeli, în ciuda faptului că tânărul era caracterizat de cunoscuţi ca având o inteligenţă sclipitoare.

„Într-o seară am plecat de la cămin şi am ajuns într-o stradă lângă garajul Floreasca unde am văzut o fată şi am întrebat-o dacă vrea să se culce cu mine. Aceasta m-a făcut vagabond şi ţigan. Eu i-am spus să nu zbiere la mine, ea a ţipat şi eu am lovit-o în cap şi ea a căzut jos. Aceasta s-a întâmplat în jurul lunii mai 1970, când starea mea de disperare din cauza examenelor, a situaţiei materiale, precum şi a mediului în care trăiam (la facultate), unde mă dispreţuiau toţi, inclusiv profesorii şi colegii, ajunsese la maxim.

Am mai lovit o fată pe care am violat-o într-un cimitir. Mi-a dat întâlnire şi a venit Miliţia. Eu am văzut că m-a minţit şi vedeam că toate fetele vor să mă mintă". În vârstă de doar 25 de ani, Rîmaru avea pe conştiinţă mai multe tâlhării, furturi, violuri şi crime. Pentru toate a găsit motivaţii şi a cerut să fie lăsat să trăiască.

Omorâte că-i refuzau avansurile sexuale

„Am mai lovit o femeie care lucra la restaurantul Vulcan, pe care am întrebat-o dacă vrea să se culce cu mine într-o noapte, nici ea n-a vrut şi am violat-o. Menţionez că fata asta nu a murit din cauza loviturilor, pentru că ea mai ţipa după ce am lovit-o şi violat-o. Ştiu că am lovit-o în cap cu un fier şi sunt învinuit de omor grav. Aceasta s-a întâmplat în martie 1971", continuă povestea zguduitoare temutul criminal. Cu aceeaşi uşurinţă şi-a mai asumat şi alte violuri şi crime. A recunoscut şi că umbla cu cuţite şi fiare la el, dar nu în intenţia de a ucide, ci pentru că fusese bătut de nişte colegi de facultate şi voia să se apere în caz că mai era atacat. Pe femei - mai susţinea monstrul - n-a vrut să le violeze, doar că lipsa de afecţiune l-a traumatizat.

„Nu am vrut să atac pe nimeni. Apoi, după aceea, dacă am văzut că nu pot să-mi satis­fac necesităţile fiziologice sexuale, am pierdut noţiunea de a nu-mi da seama de urmările ce le pot avea după ce loveam o femeie pe stradă", susţinea, cu seninătate, Rîmaru.

Sfătuit de tată să violeze şi să ucidă

„Eu mă duceam la garaj la Floreasca şi mă întâlneam cu tata şi-i spuneam că aveam nevoie să mă culc cu o fată pentru că nu puteam să cuceresc o femeie nici chiar dacă plăteam, pentru că eu lucram în port la Constanţa ca să fac rost de bani să-i dau la vreo femeie ca să mă pot culca cu ea. El mi-a spus că există o femeie care vine noaptea târziu acasă şi s-o aştept, şi astfel, într-o noapte, am plecat şi am văzut că vine o femeie sau fată şi i-am spus că vreau să mă culc cu ea. Ea nu a vrut şi-a început să zbiere. Eu fiind şi operat de varicocel la testiculul stâng, am lovit-o cu un fier în cap şi-am luat-o în braţe, ea a zbierat şi mai tare şi mie mi s-a făcut frică şi-am fugit pe stradă", a mai relatat Ion Rîmaru.

De altfel, susţinea el, tatăl său îi recomandase mai multe femei şi chiar îl sfătuise să le lovească pe cele care îi refuză avansurile sexuale şi apoi să le violeze. Tot tatăl său l-a îndrumat să tâlhărească şi să fure pentru a face rost de bani în vederea achiziţionării unui apartament în Bucureşti. Astfel, a atacat o casieră, iar banii i-a dus acasă la Caracal, unde - împreună cu tatăl său - i-a îngropat într-o magazie.

A invocat un sindrom nevrotic

În speranţa că va scapa de pedeapsa cu moartea, Ion Rîmaru s-a plâns că, din cauza studiului intens, a suferit de „un sindrom nevrotic care s-a accentuat în gravitate". „Sunt încă tânăr şi vă rog respectuos, onorat Tribunal Suprem, am greşit cer iertare să mă pot reabilita o schimbare a pedepsei cu moartea într-o pedeapsă de 25 de ani ca să pot să fiu util societăţii.(...)Sunt unele situaţii când nu mai ştiam ce fac şi, în limita posibilităţii, cer să stau pe o insulă", nota la 18 septembrie 1971 cel supranumit „Jack Spintecătorul" de Dâmboviţa.

"Mă întâlneam cu tata şi-i spuneam că aveam nevoie să mă culc cu o fată pentru că nu puteam să cuceresc o femeie nici chiar dacă plăteam."
Ion Rîmaru
violator şi criminal în serie

16 infracţiuni deosebit de grave a comis Ion Rîmaru înainte de a fi condamnat la moarte.

„În numele providenţei, vă rog să-mi lăsaţi viaţa"

În faţa morţii iminente, Ion Rîmaru şi-a exprimat regretul faţă de durerile cumplite pe care le provocase. „Domnule Preşedinte, îmi recunosc greşelile, faptele comise, mă angajez ca atunci când mi se comută pedeapsa şi nu mi se va lăsa viaţa în faţa onoratului Tribunal Suprem, a opiniei publice, a tuturor oamenilor care le-am pricinuit dureri, precum şi a Preşedintelui Statului, ca, atunci când voi putea, voi dovedi fără precupeţire tot ce am în capacitatea mea pentru a  putea şterge acest trecut urât, care şi-a lăsat amprenta asupra întregii mele fiinţe".

„Mă voi reabilita. Vreau să trăiesc!"

„Regret adânc şi din toată conştiinţa mea tot ce am făcut şi-n numele providenţei, vă rog să-mi lăsaţi viaţa, cu toate că eu nu am făcut aceasta. Rămân încrezător şi aştept hotărârea ce o veţi da. Prin aceasta veţi contribui în mod uman la viaţa unui om care nu a  fost capabil  să o lase altora şi care totuşi va mai putea fi folositor în societate după ispăşirea pedepsei". Instanţa a rămas însă impasibilă în faţa criminalului, iar la 23 octombrie 1971 a fost executat la Penitenciarul Jilava.

Ultimele cuvinte scrise de Ion Rîmaru ni-l înfăţişează pe acesta ca pe un om plin de regrete, în ciuda faptului că ucisese patru femei şi încercase să omoare alte şase. „Domnule preşedinte, faptele au fost comise în urma zdruncinării mele sufleteşti, negăsind înţelegere în mediul care m-a înconjurat.Vreau să fiu înţeles de dumneavoastră, care sunteţi legiuitorul şi împărţiţi dreptatea celor care nu o au. Eu poate nu sunt demn de aceasta, totuşi apelez la bunăvoinţa şi clemenţa onoratului Tribunal Suprem. Îmi iau angajamentul că în anii detenţiei voi da dovadă de disciplină pentru a putea dovedi că mă voi reabilita.Vreau să trăiesc! Să trăiţi!".

Bănuit de canibalism

Conform rechizitoriului întocmit la 23 iulie 1971, Ion Rîmaru a săvârşit patru omoruri deosebit de grave, şase tentative de omor, două tâlhării şi un furt prin spargerea unui magazin, precum şi două violuri şi o tentativă de omor. Psihiatrii au subliniat faptul că tânărul era înclinat spre canibalism şi nu au exclus că ar fi avut înclinaţii şi spre vampirism, întrucât unele cadavre aveau urme de muşcături şi carne lipsă, iar altele aveau urme de sânge supt.

„Sadismul, ferocitatea, mobilul şi lipsa de scrupule cu care acţiona autorul au creat o stare de spirit îngrijorătoare în special printre femei, din rândul cărora asasinul îşi recruta victimele", notau anchetatorii. Poliţiştii au ajuns la concluzia că Ion Rîmaru a urmărit - prin producerea celor mai variate violenţe asupra victimelor, ajungând până la cruzimi inimaginabile -  satisfacerea instinctului sexual. Anchetatorii subliniau că Rîmaru a avut discernământ în momentul comiterii faptelor.