Ucigaşul din Virginia fusese la psihiatrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Sunteţi bogaţi şi răsfăţaţi, vă petreceţi timpul minţindu-i pe alţii şi vă urăsc", a scris sud-coreeanul Cho Seung-Hui (foto) înainte să comită masacrul de la Universitatea

"Sunteţi bogaţi şi răsfăţaţi, vă petreceţi timpul minţindu-i pe alţii şi vă urăsc", a scris sud-coreeanul Cho Seung-Hui (foto) înainte să comită masacrul de la Universitatea Virginia Tech, în care şi-au pierdut viaţa 32 de persoane.

Această "scrisoare explicativă" a fost dată publicităţii de Larry Hinker, purtătorul de cuvânt al instituţiei de învăţământ, care a mai declarat că "Cho Seung-Hui era un student singuratic, tăcut, sumbru".

Actul său criminal nu a fost o răbufnire de moment, ci o acţiune premeditată, pe care el ar fi descris-o, cu mult timp înainte, în nişte lucrări care se voiau a fi "piese de teatru". Harry McFarland, un student care l-a cunoscut pe sud-coreean, a descris acele "piese de teatru" ca pe "un fel de coşmar, de o violenţă macabră, bolnăvicioasă, în care armele erau folosite într-un mod inimaginabil".

De altfel, profesoara Lucinda Roy, directoare a unui cenaclu literar la care lua parte şi Cho, a declarat că a fost îngrijorată de textele lui, care păreau să prefigureze evenimentele dramatice de la universitate. Ea a mai spus că a informat autorităţile despre această situaţie, dar că i s-a răspuns că "nu este o problemă majoră şi că nu se putea interveni în acest sens".

Unele agenţii de ştiri americane au relatat că lui Cho Seung-Hui i s-a prescris un tratament pentru probleme psihiatrice.

Poliţia a declarat de asemenea că asasinul a fost internat într-un spital psihiatric la sfârşitul lui 2005, după ce două studente au depus plângeri împotriva lui, susţinând că acesta le hărţuia.Indiferent dacă ucigaşul sud-coreean se afla sub supraveghere medicală constantă sau nu, presa internaţională susţine că autorităţile universitare ar fi trebuit să ţină sub observaţie un astfel de student.

Sunteţi bogaţi şi răsfăţaţi, vă petreceţi timpul minţindu-i pe alţii şi vă urăsc"
a scris sud-coreeanul Cho Seung-Hui înainte să comită masacrul

Gestul eroic al profesorului Librescu, lăudat de presa din întreaga lume

Agenţiile de presă, ziare, publicaţii săptămânale, portaluri de ştiri au comentat, în mod laudativ, gestul eroic făcut de profesorul român Liviu Librescu. Sacrificiul suprem al acestuia, prin care a renunţat la propria viaţă pentru a-şi salva studenţii de la moarte, a fost relatat atât de publicaţiile europene, cât şi de cele de peste Ocean. Cotidianul britanic "The Independent" i-a acordat profesorului Librescu un spaţiu editorial deosebit de întins, publicând atât povestea sacrificiului său, cât şi amănunte legate de perioada petrecută în România.

O altă publicaţie europeană care a subliniat felul eroic în care a murit profesorul Librescu a fost cotidianul spaniel "El Mundo", care a dat publicităţii (şi) reacţiile de compasiune venite din partea oamenilor de ştiinţă din Israel.

De asemenea, un tânăr israelian a povestit la postul de radio al Armatei israeliene despre "eroismul profesorului Librescu". "El a fost omorât, dar datorită lui mulţi studenţi au scăpat cu viaţă", a spus tânărul.

La rândul său, presa americană i-a acordat spaţii ample "eroului Librescu". "New York Times" a publicat o biografie a acestuia, "Boston Globe" a descris modul în care i-a salvat pe studenţi.

La fel şi "Chicago Tribune".

Coreea de Sud se teme pentru cetăţenii săi din SUA

Sud-coreenii au aflat cu stupoare că autorul masacrului de la universitatea americană Virginia Tech este un conaţional de-al lor, iar autorităţile de la Seul şi-au exprimat îngrijorarea faţă de cetăţenii sud-coreeni aflaţi pe teritoriul SUA, care ar putea deveni ţinta resentimentelor localnicilor. Preşedintele sud-coreean, Roh Moo-Hyun, a convocat ieri o reuniune de urgenţă, exprimându-şi "şocul indescriptibil" pe care l-a resimţit la aflarea veştii despre tragedia de la Virginia Tech. La rândul său, consulul general al Coreei de Sud în SUA, Kwon Tae-myun, şi-a chemat compatrioţii la calm: "A fost o crimă care a şocat societatea americană, dar a fost un act individual care nu are legătură cu naţiunea sau ţara noastră". Un oficial al Ministerului de Externe a declarat că au fost deja luate măsuri de securitate pentru sud-coreenii care trăiesc pe teritoriul american.

TIMES

"Pentru familia sa, Liviu Librescu a fost un soţ şi tată iubitor, care a supravieţuit Holocaustului şi represiunii comuniste din România. Pentru studenţii şi colegii săi, el a fost un profesor şi un om de ştiinţă strălucit. În ultimele momente ale vieţii sale, el s-a dovedit a fi un erou, sacrificându-se pe sine pentru a salva viaţa studenţilor săi".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite