Ucigaşul lui Teo Peter pledează "nevinovat" în faţa Curţii Marţiale
0Procesul în care puşcaşul marin american Cristopher VanGoethem este acuzat de omor prin neglijenţă, fals în declaraţii oficiale, adulter şi obstrucţionarea justiţiei americane va începe
Procesul în care puşcaşul marin american Cristopher VanGoethem este acuzat de omor prin neglijenţă, fals în declaraţii oficiale, adulter şi obstrucţionarea justiţiei americane va începe astăzi la prânz la Baza Marină din Quantico Virginia.
Este primul termen al procesului, iar militarul american va pleda nevinovat, după cum ne-a declarat avocatul său, maiorul Phil Steckhouse. "El s-a declarat nevinovat încă din faza audierilor preliminare care au avut loc până acum", a adăugat maiorul Phil Steckhouse. Apărătorul puşcaşului marin s-a arătat optimist în ceea ce priveşte desfăşurarea procesului. Potrivit aceleiaşi surse, puşcaşul marin VanGoethem va fi judecat de o echipă mixtă de magistraţi atât militari din cadrul Curţii Marţiale, cât şi din afara instituţiei. Codul Militar American dă dreptul acuzatului să aleagă dacă va fi judecat exclusiv de militari sau şi de civili. Într-un interviu acordat în toamna anului trecut ziarului Adevărul, purtătorul de cuvânt al Bazei Antiteroriste din Quantico Virginia, maiorul Cliff W. Gilmore, preciza că dacă va fi găsit vinovat, puşcaşul marin riscă până la 14 ani de închisoare. Pentru omor prin neglijenţă, Codul Militar American prevede o pedeapsă de trei ani de închisoare. De asemenea, privarea de libertate impune pierderea tuturor facilităţilor financiare pe care Armata Americană le oferă angajaţilor săi, alocaţii şi alte plăţi. În cadrul procesului ar putea fi utilizate şi documente româneşti, întocmite la momentul accidentului, de autorităţile medicale şi de Poliţia Rutieră din Bucureşti. În decembrie 2004, Teo Peter a murit în urma unui accident de circulaţie produs în centrul Capitalei. O maşină a Ambasadei SUA la Bucureşti, condusă de puşcaşul marin Cristopher VanGoethem a intrat cu viteză într-un taxi în care se afla Teo Peter. Ulterior, autorităţile de la Bucureşti, citate de presa centrală, au relatat că soldatul american se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu a respectat semnele de circulaţie aflate în intersecţia în care s-a produs accidentul. A doua zi după tragedie, puşcaşul marin a fost transferat în Statele Unite, fără ca autorităţile române să-l mai poată cerceta pe acesta. Ajuns însă în SUA, Cristopher VanGoethem a fost acuzat de Curtea Marţială pentru patru încălcări ale Codului de Justiţie Militară.