USL a pierdut bătălia de la Statistică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toni Greblă
Toni Greblă

La Biroul Electoral Central s-a înregistrat numărul alegătorilor de pe listele valabile la referendumul pentru demiterea preşedintelui, din 29 iulie 2012: 18.308.612 persoane, potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Decizia Curţii Constituţionale pe Legea referendumului a stabilit că pentru demitere este nevoie de o prezenţă la vot de minimum jumătate plus unu din numărul alegătorilor de pe liste. Aşadar, pentru ca rezultatele referendumului să fie validate, trebuie să voteze, pe datele de mai sus, 9.154.307 persoane. Un număr impresionant, dacă ne uităm la prezenţa înregistrată la ultimele alegeri. După 2000, când bătălia crâncenă dintre stânga şi dreapta a scos la vot 10,7 milioane de electori, dezamăgirea faţă de întreaga clasă politică a dus la diminuarea ratei de participare. În 2008 s-au prezentat la urne doar 7,2 milioane de persoane. La referendumul din 2007 pentru demiterea preşedintelui, pe liste figurau 18,301 milioane de alegători şi s-au prezentat 8,135 milioane, ceea ce a însemnat 44,45% din total.

Statistica, rezistenţă la baionetă

De aceea era vital pentru coaliţia de la guvernare să folosească drept bază de calcul numărul populaţiei stabile rezultat la recensământul de anul trecut, aşa cum deja anunţase preşedintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă (PSD). Grăbit, Executivul a procedat cu Institutul Naţional de Statistică la fel ca şi în cazul celorlate instituţii unde a vrut să-şi impună controlul excesiv: i-a înlocuit pe cei doi vicepreşedinţi ai PDL-ului cu oameni fideli USL.

Mişcarea n-a avut însă efectul scontat, deoarece instituţia, care sărbătoreşte zilele acestea 153 de ani de statistică oficială, a opus rezistenţă. Niciun specialist din INS nu a fost de acord să răspundă unui ordin politic ce ar fi distrus iremediabil credibilitatea institutului.

Palatul Victoria a cerut verbal datele recensământului şi documentaţia aferentă, pentru a putea fixa un număr de alegători de puţin peste 15 milioane de persoane. Pur şi simplu ar fi încercat să-i scoată din liste pe cei plecaţi în străinătate.  Potrivit unor surse din INS, Guvernului i s-a cerut un document oficial, semnat şi ştampilat, prin care se solicitau respective acte. Dacă Executivul ar fi făcut asta, i s-ar fi explicat că este nevoie de întrunirea Comisiei Centrale de Recensământ pentru a se aproba furnizarea datelor.

Pentru transferul de date ar fi trebuit să semneze Victor Paul Dobre, preşedintele Comisiei, care şi-ar fi asumat astfel răspunderea pentru folosirea ilegală a datelor personale ale celor care au răspuns la recensământ.
Dacă Dobre ar fi făcut asta, se intra în faza finală - ar fi intervenit Comisia Europeană, sub patronajul căreia s-a desfăşurat Recensământul European 2011, în toate statele membre.

18.308.612 de alegători vor figura în listele electorale  permanente la referendumul din 29 iulie.

19.042.936 ar fi fost populația stabilă, din care doar 15 milioane și ceva de alegători, dacă Guvernul reuşea preluarea bazei de date, a formularelor  de la recensământul realizat de Institutul Național de Statistică.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite