UE cere desfiinţarea comisionului de rambursare anticipată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până în 2010, decizia luată la nivel comunitar va trebui implementată şi în ţara noastră. Potrivit unei directive europene adoptate la finalul lunii ianuarie, românii care se hotărăsc

Până în 2010, decizia luată la nivel comunitar va trebui implementată şi în ţara noastră.

Potrivit unei directive europene adoptate la finalul lunii ianuarie, românii care se hotărăsc să plătească în avans datoria pe care o au faţă de o instituţie de credit nu vor mai putea fi penalizaţi.

Excepţie fac cei care au luat un credit cu dobândă fixă. Totuşi, directiva prevede o scădere drastică a comisioanelor ce vor putea fi aplicate în acest caz.

Uniunea Europeană a decis: comisionul de rambursare anticipată va fi eliminat în cel mult doi ani. Nemulţumit de relaţia cu banca de la care s-a împrumutat sau care i-a crescut dobânda la creditul pe care îl are în desfăşurare, orice român poate să ramburseze, în avans, banii pe care îi datorează acesteia.


Nu însă fără a fi penalizat. Pentru orice credit plătit înainte de termen, băncile din ţara noastră percep un comision cuprins între 2-5%. O astfel de practică urmăreşte să-i descurajeze pe cei care se gândesc să apeleze la acest artificiu, obligându-i să aducă băncii o sumă de bani în plus, drept compensaţie pentru pierderea clientului. "Băncile nu sunt puse pe furat.

Comisionul de rambursare anticipată are o logică bine întemeiată, iar instituţiile de credit nu sunt interesate ca cineva să le ramburseze anticipat banii luaţi cu împrumut", a precizat, pentru "Adevărul", Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor.


La rândul său, Dragoş Cabat, preşedintele Chartered Financial Analyst (CFA), este de părere că directiva Uniunii Europene este o măsură populistă menită să îi protejeze pe consumatori. "Concurenţa în mediul bancar va fi distorsionată.

În plus, dacă românii se vor grăbi să-şi ramburseze creditele în avans, planurile pe termen scurt ale instituţiilor de credit vor fi date peste cap. Atunci când o bancă acordă un credit pe o perioadă de 25 de ani, ştie că va încasa o anumită sumă de bani pe această perioadă. În cazul în care clienţii rambursează înainte de termen, planificarea pe care banca şi-a făcut-o în privinţa veniturilor şi a bugetelor sale este anulată. Aceasta este logica pentru care clienţii sunt penalizaţi atunci când se decid să ramburseze anticipat", a explicat Cabat.


Termenul-limită expiră în doi ani


Potrivit directivei, fiecare stat membru al Uniunii Europene va trebuie să adopte cadrul normativ, necesar implementării acesteia, în termen de doi ani de la data publicii documentului în Jurnalul Oficial al UE. Ceea ce înseamnă că, până la începutul lui 2010, banca centrală va trebuie să stabilească care vor fi mijloacele de implementare a directivei. "Banca Naţională a României, împreuna cu Asociaţia Română a Băncilor vor face toate diligenţele necesare pentru a se conforma cerinţelor Uniunii Europene", spune Gheţea.

Doar creditele cu dobândă fixă vor fi penalizate

Deşi a eliminat comisionul în cazul împrumuturilor cu dobândă variabilă, directiva oferă băncilor posibilitatea de a-i penaliza pe cei care rambursează un credit cu dobândă fixă. Analiştii susţin că băncile se vor reorienta destul de repede şi că nu este exclusă introducerea unui alt comision sau majorarea dobânzilor, pentru ca marja de profit a instituţiilor de credit să nu aibă de suferit.


Directiva europeană precizează, în mod expres, faptul că doar creditele cu dobândă fixă vor putea fi penalizate în cazul unei rambursări în avans. Să nu uităm însă că, cea mai mare parte a românilor plătesc dobânzi variabile, calculate în funcţie de evoluţiile de pe pieţele financiare, interne şi internaţionale.


Ceea ce înseamnă că cei mai mulţi dintre datornici se vor putea bucura de decizia luată la nivel comunitar. Directiva vine şi în sprijinul celor care au luat un credit cu dobândă fixă. Spre deosebire de comisioanele practicate în prezent, peste doi ani, nu vom fi obligaţi la plata a mai mult de 1% din suma rambursată în avans.

Compensaţia poate fi acordată băncii numai atunci când între momentul rambursării şi data scadenţei există o perioadă mai mare de un an. În cazul în care această perioadă nu depăşeste 12 luni, comisionul de rambursare anticipată nu va putea depăşi 0,5%. Chiar şi pragul de 1% este inferior comisioanelor practicate de către instituţiile de credit din ţara noastră, în prezent.


Taxă de rambursare justificată în anumite cazuri


Dragoş Cabat este de părere că, în cazul acestor variante de împrumut, aplicarea unui comision de rambursare anticipată este justificată.


"Clienţii ştiu de la început care va fi rata lunară. Şi dacă au beneficiat de o dobândă preferenţială, în timpul unei campanii promoţionale, atunci, din punct de vedere al băncii, penalizarea acestora este cât se poate de justificată", spune Cabat.


Noi comisioane sau dobânzi mai mari


Analiştii sunt de părere că băncile se vor adapta rapid. "Va rămâne la atitudinea fiecărei bănci, dacă va introduce un alt comision, pentru a-l compensa pe cel de rambursare anticipată. În orice caz, băncile lucrează pentru profit, şi nu pentru caritate", spune Gheţea. Acesta a adăugat faptul că, atunci când condiţiile de pe piaţă se schimbă, este normal ca băncile să se adapteze. La rândul său, Dragoş Cabat este de părere că, cel mai probabil, băncile vor adopta alte comisioane.


Analiştii susţin că, deşi directiva a fost gândită ca o măsură de protecţie a consumatorilor, odată cu apariţia altor costuri, aceştia nu vor avea, în final, prea multe de câştigat.

>> Băncile lucrează pentru profit, şi nu pentru caritate, aşa că nu este exclus ca instituţiile de credit să crească dobânzile
Radu Gheţea,
preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite