UE pe bani

termenul de graţie acordat în domeniu. Dar numai pe bani grei, pe care îi vom plăti Uniunii din care facem parte, ca un fel de amendă fiindcă îi poluăm apele freatice. Mulţi vor vedea în

termenul de graţie acordat în domeniu. Dar numai pe bani grei, pe care îi vom plăti Uniunii din care facem parte, ca un fel de amendă fiindcă îi poluăm apele freatice. Mulţi vor vedea în această obligaţie, autoasumată, un efort de modernizare ce asigură o viaţă mai confortabilă cetăţenilor de azi şi un mediu mai curat celor de mâine. Unii o vor privi însă ca pe un moft al vesticilor, care ne pretind tot felul de ciudăţenii. Să spălăm ugerul oii înainte de a o mulge, de plidă, când noi, se ştie, de mii de ani foloseam această metodă pentru a strecura paraziţi şi bacili Koch în laptele copiilor, fără să ne doară capul. Doi euro pe an va plăti fiecare român pentru a nu se închide termocentralele care poluează. Firmele vor trebui să investească peste 10 miliarde de euro în următorii ani, ca să poată exporta în Europa. Nici acest efort nu e degeaba: ele devin mai curate, dar şi mai competitive.
Grav este că s-ar putea pierde bani pentru greşeli administrative. Optimismul guvernanţilor este, în parte, justificat: dacă nu se produce un cutremur politic la noi, şi nici tulburări socio-economice în Europa, suntem ca şi intraţi, pe 1 ianuarie 2007. Decizia strategică de integrare a fost luată, jocurile sunt făcute, buni-răi, primim notă de trecere. Cu banii însă nu se glumeşte. Ai greşit, ai plătit. Bine, dar UE taman ce a prevăzut 30 miliarde de euro pentru România, în următorii 6 ani, adică 9 milioane de euro de cheltuit pe zi, dacă lucrăm şi sâmbăta, şi duminica. Or, tocmai asta e problema: în administraţia de stat nu s-a prea lucrat, nici măcar în cursul săptămânii. De doi ani, o agenţie de plăţi pentru agricultori a funcţionat după modelul japonez "tamaguchi". Aceste jucării sunt hrănite virtual de către posesori, prin apăsarea unor taste. Tot virtual ele se îngraşă sau mor. Aşa şi agenţia. Ultimele 16 sedii judeţene abia au fost alocate de guvern, iar în sediul central se lucrează la un fax şi două laptop-uri, în timp ce se fac achiziţii pentru dotări şi se mai caută 1.400 de funcţionari care să le folosească. Dacă lucrurile nu se vor pune la punct, banii europeni nu au cum să ajungă la sate. Registrul fermelor e în aer: doar 30 la sută din parcelele fotografiate din avion se pot identifica în teren, iar haosul trebuie ordonat până în septembrie. Nici cei care fac exporturi sau importuri nu au o integrare uşoară. Pentru decontarea TVA, sute de mii de firme trebuie să-şi obţină un nou cod de înregistrare, iar ministerul trebuie să-şi pună la punct sistemul informatic, până în ianuarie. Dacă nu va reuşi, orice tranzacţie cu firmele străine va deveni o povară. E posibil ca, printr-un hei-rup specific, de ultimă oră, să fie depăşite obstacolele. Nu în ultimul rând, se vor pierde însă fondurile europene, nefolosite din cauză că nu au existat proiecte "eligibile". Dacă Ungaria sau Cehia n-au reuşit să utilizeze nici 50 la sută din bani, ce se va întâmpla în România? Politicienii români preferă să nu-şi pună întrebarea, trăgând capital politic din integrare, ca un scop în sine. Ca de obicei, costurile în bani se achită de la buget.